Paul Gay a fost interpretul rolului titular al operei 'Oedip' pe podiumul de concert al Sălii Palatului, în 2 septembrie 2017.

Pentru început, aş dori să aflu cum aţi ajuns pe afişul concertului de deschidere a ediţiei 2017 a Festivalului George Enescu? Cine v-a făcut în fapt oferta rolului Oedip, o partitură pe care aţi învăţat-o special pentru acest concert?

Maestrul Vladimir Jurowski a fost cel care m-a ales să cânt acest rol. Probabil, pentru că că am interpretat câteva roluri de aceeaşi factură dramatică din repertoriul francez. Enescu este, bineînţeles, compozitor român dar care a studiat şi a creat în Franţa - deci a avut această filiaţie cu cultura franceză - şi a compus Oedip în limba franceză folosind din plin maniera de a cânta şi dicţia franceză care au ajuns să definească rolul Oedip. Aşa că, bănuiesc, aceasta a fost raţiunea pentru care am fost ales…

…deci, datorită faptului că sunteţi francez şi că aveaţi deja în repertoriu câteva importante roluri din creaţia lirică a secolului XX, ca de pildă Golaud din opera Pelléas et Mélisande de Debussy, v-a adus această oportunitate. Cum găsiţi însă Oedipul enescian în comparaţie cu ceea ce aţi cântat până acum, atât ca personaj cât şi ca muzică?

"Oedip" este personajul dramatic prin excelenţă. Un personaj care-şi omoară tatăl, determinând apoi sinuciderea mamei sale, şi care-şi scoate proprii ochi automutilându-se şi autopedepsindu-se pentru fapte făcute fără voia lui. Un personaj fascinant care a marcat toată istoria culturii occidentale şi care a devenit totodată un concept în domeniul psihanalizei, într-adevăr un personaj extraordinar. Iar maniera în care Enescu l-a prezentat şi l-a scris, oferă acestui personaj întreaga lui măsură emoţională şi-l face pentru mine cel mai frumos rol de interpretat.

O serie de alţi başi-baritoni au abordat acest rol pe scenă sau în studioul de înregistrări. Şi dintre cei străini, îi amintesc doar pe Jose van Dam, Monte Pederson, Johan Reuter. V-a fost cineva model? Jose Van Dam poate, pe care eu îl consider cel mai apropiat de specificul rolului, dintre interpreţii străini?

Da. Jose Van Dam este şi pentru mine unul dintre cântăreţii pe care-i admir cel mai mult, pentru cariera lui şi arta sa de a cânta. L-am întâlnit de câteva ori pe când încă mai studiam. Dar, când lucrez la un rol, prefer să lucrez fără să-l ascult cu alţii. Pentru a-mi face propria idee asupra lui. Îmi place să interpretez rolurile în propria mea concepţie, propria mea viziune. Şi numai după ce studiul la acel rol a avansat, încep să ascult şi alte interpretări pentru a-mi îmbogăţi percepţia asupra lui. Cunosc foarte bine magnifica Integrală de Oedip cu van Dam şi Orchestra Operei din Toulouse. Şi ea mi-a dat multe idei în interpretarea acestui rol.

Spuneţi deci, că într-o primă etapă vă lăsaţi ghidat numai de compozitor, atunci când abordaţi un rol nou. Cu Oedip, aţi avut noroc. Are oricine! Pentru că Enescu a notat în partitură foarte multe indicaţii de expresie şi de culoare, spune clar ce vrea…

Da. Există indicaţii foarte precise, dar de asemeni, foarte dificile de pus în fapt. Indicaţii de intonaţie sau de sprechgesang, greu de intergrat în interpretare, care îţi impun o nouă manieră de a cânta, destul de obositoare şi dificilă pentru voce. O dificultate în plus adăugată de Enescu rolului Oedip.

Unii spun că un rol de operă se simplică mult atunci când opera este cântată în versiune concertantă. Sunteţi de aceeaşi părere?

Evident că munca la un rol reprezentat scenic este mai complexă şi îmbogăţeşte interpretarea rolului pentru că se lucrează mult asupra personajului şi a situaţiilor în care acesta evoluează. Iar când partitura este cântată în concert este ideal să fi avut deja o experienţă scenică cu respectivul rol, astfel încât să-i poţi livra cât mai multe nuanţe. Nu este însă situaţia mea, eu abordând rolul Oedip pentru întâia oară. Dar trebuie să spun că am luat foarte în serios această provocare deoarece cred că este un rol care merită a fi prezentat în maniera cea mai angajantă. De aceea am început să studiez cu multă vreme în avans şi-mi dau efectiv toată silinţa să-i ofer măsura întregii lui bogăţii, să-l prezint la adevărata lui dimensiune. Sunt conştient că trebuie să vin la repetiţiile cu orchestra şi cu restul colegilor din distribuţie cu o idee foarte precisă asupra lui pentru că nu vom avea foarte mult timp.

Personal, cred că rolul Oedip devine cu atât mai dificil în momentul în care este interpretat în concert. În concert, va trebui să sugeraţi totul numai prin culoare vocală, prin expresie, fără nimic altceva.

Este adevărat. Dar, este câteodată mai interesant în concert, pentru că ajungi să cauţi şi mai adânc în interiorul vocii tale. În timp ce o versiune scenică te face să te implici mai mult fizic, cea concertantă oferă oportunitatea de a lucra la calitatea sunetului şi a vocii tale, ceea ce pe mine mă încântă… De fapt, sunt avantaje şi dezavantaje, provocări… în ambele situaţii…

Paul Gay, vă doriţi ca după concertul de la Bucureşti din 2 septembrie să aveţi şi oportunitatea de a interpreta acest rol scenic, într-o montare regizorală, deci?

Nu am încă nici-un proiect în acest sens. Dar sper, evident, ca prima mea interpretare a acestui rol din septembrie de la Bucureşti să conducă, în curând, şi spre o abordare scenică. Pentru că Oedip este într-adevăr un rol magnific.

V-aţi simţit favorizat de faptul că sunteţi francez în citirea acestei partituri? Există ceva în muzica rolului Oedip care v-a fost mai uşor de pătruns, francez fiind?

Pur şi simplu frazarea mi-a fost familiară şi este foarte importantă. Pentru că într-o frază muzicală este esenţial să legi sensul cuvintelor limbii în care cânţi cu muzica. În special în opera modernă, ca cea a lui Enescu, ai o enormă nevoie de simţul frazării. Şi, sigur că este un mare avantaj să fii vorbitor nativ al limbii în care cânţi. Frazezi corect şi simţi altfel anumite fraze. Ceea ce mai este foarte particular în Oedip şi m-a preocupat mult, este faptul că Enescu foloseşte sferturi de ton - ceea ce, la vremea compunerii acestei opere a fost de-a dreptul inedit, şi ridică dificultatea interpretării acestei partituri. Sferturile de ton din Oedip reprezintă atât aspectul modern, novator al muzicii lui Enescu - el fiind primul compozitor care le integrează în muzica cultă - cât şi cel tradiţional, al muzicii vechi greceşti şi al celei orientale. Şi sunt folosite în momente de un dramatism extraordinar… Este fascinant cum foloseşte Enescu aceste sferturi de ton…

Veţi cânta chiar în concertul inaugural această, într-adevăr, foarte dificilă partitură a personajului Oedip. O partitură care l-a consumat şi pe creatorul ei foarte mult şi pe care muzicologia română o consideră cea mai importantă lucrare din creaţia lui Enescu. Într-o singură frază: ce reprezintă pentru dumneavoastră participarea la Festivalul Enescu de la Bucureşti?

O onoare! Pentru că particip la cel mai important festival din România şi la un imens festival de muzică, o onoare să cânt mai ales această lucrare majoră a lui Enescu, cea mai importantă lucrare, un privilegiu… şi sper să fiu la înălţimea acestei opere şi a aşteptărilor publicului român.