Arhivă : Interviuri Înapoi

Festivalul Internațional George Enescu 2017. Interviu cu mezzosoprana Vivica Genaux

Publicat: marți, 5 Septembrie 2017 , ora 10.32

Cântăreața a fost protagonista primului Concert de la miezul nopții, din 2 septembrie, la Ateneul Român.

Doamnă Vivica Genaux, în cariera dumneavoastră de până acum, ați lucrat cu multe personalități dirijorale. Ce tip de dirijor preferați? mai exigent, mai flexibil/amabil?

Îmi plac dirijorii care lucrează cu mine. Mie îmi place să fiu flexibilă, să simt că pot să exprim ceva, să fiu capabilă, de asta fie că vorbim de un dirijor sau de un regizor, simt că eu mă dezvolt, ca artist, adăugând un nou rol în repertoriu. Îmi plac oamenii ca Fabio Biondi pentru că poți avea, cu el, o discuție despre cum vor merge lucrurile, dacă sunt probleme cu textul sau... altceva. Îmi place să lucrez cu el pentru că întotdeauna mă face sa fiu mai bună decât credeam că sunt.

Am lucrat cu dirijori care au nevoie doar de o repetiție, nu se uită în ochii tăi, nu știu cine ești... tu nu știi cine sunt ei, nu sunt interesați de cum ești tu, ca artist, nu ești invitat să fii implicat în ceea ce faci acolo... aceștia nu-mi plac deloc! Eu am nevoie să simt o conexiune cu oamenii de pe scenă.

Cu Fabio Biondi lucrez cam de 14 ani, este o persoană foarte interesantă, este o legătură între noi, în ceea ce privește modul în care știm cum lucrează mintea. Apoi, în ce privește construcția frazelor, simt că îl înțeleg. Dar dincolo de asta, Fabio este și o persoană foarte umană, nu doar un artist, un om cu ego... Când ești pe scenă cu el simți o altfel de legătură, creează conexiuni cu orice grup. De exemplu, am avut recent un concert cu Chicago Symphony. Ei nu erau obișnuiți să cânte muzică barocă și au fost conduși de un violonist, de Fabio. A fost fantastic pentru mine cum au demonstrat că înțeleg diferitele articulații la vioară, așa cum apar în muzică. Nu era orchestră mare, nu aveam toată echipa, ca pentru o simfonie de Bruckner.


Care credeți că este forța, puterea sau care sunt... secretele pe care se bazează succesul dvs?

Ca muzician, ți se spune mereu că trebuie să ai ceva special, deosebit. La mine a fost mereu coloratura. Să cânți repede și cu acuratețe, să te bucuri de asta. Acest lucru mi-a fost recunoscut încă de la început. De asemena cred că vocea mea are o culoare ușor de identificat, indiferent dacă îți place sau nu. Poți să spui: este ea, este vocea ei! Nu este o voce neutră, are o identitate.


Aveți un auz absolut?

Nu, cred că am un auz relativ și sunt recunoscătoare pentru asta. Cred că auzul absolut devine dificil pentru persoane care lucrează într-un astfel de repertoriu. Apoi mai cred că una dintre caracteristicile mele este că sunt foarte încăpățânată! Eu mereu merg înainte, încerc să învăț. Chiar dacă nu înțeleg ceva de prima dată, continui. Încerc să fac mai bine a doua oară. E chiar amuzant! Recent, am găsit într-un interviu al unui om de afaceri, ceva cam așa: una dintre cheile pentru succes este încăpățânarea. Iar eu sunt așa. Apoi, încă unul dintre lucrurile foarte bune care mi se întâmplă: am o viață foarte echilibrată, o viață bună. Sunt fericită! Și astfel pot face față stresului din lumea muzicală. Iar cariera nu este decât o parte a vieții mele. Soțul meu nu este muzician, îi place foarte mult muzica, dar el a fost inginer.


Vă place să fiți originală? Unele dintre proiectele dumneavoastră, concerte și albume, asta arată, o evidentă originalitate.

Cred că muzica barocă este originală. La o arie cunoscută, ca "Vissi d, arte" din TOSCA oamenii comentează: "Maria Callas n-ar fi respirat aici!, Renata Tebaldi ar fi făcut în felul acesta!, Claudio Abbado ar fi dirijat așa..." Ei bine, se pot face multe comparații între, să spunem, patru versiuni cu "Boema", ori "Aida" sau "Tosca". Sunt deja 100 de ani de înregistrări!

Ceea ce eu iubesc la proiectele mele noi este că se aude ceea ce aduci, poate în premieră pe scenă. Este mai multă libertate pentru mine decât să interpertez ceea ce fac aproape toți. Am un nou proiect în Spania despre Pauline Viardot Garcia, cea mai mică fiică a lui Manuel Garcia, sora celebrei Maria Malibran. Faimoasă la anii 1800, astăzi de-abia se mai știe cine era. O cântăreață foarte bună pentru Sapho a lui Gounod, pentru muzica lui Faure, a fost studentă lui Liszt... A trăit foarte mult, era cunoscută de către oricine, avea legătură cu artele în secolul al XIX lea. Ei bine, este incredibil ce viață a avut... era și compozitoare, pianistă, cântăreață, vorbea cinci limbi străine... Deci, un proiect pentru ea, Pauline Viardot Garcia.

Îmi place să aduc publicului lucruri noi, e o provocare de asemenea pentru că publicul trebuie să te placă, să aibă încredere în tine ca solist, ca muzician ca să îi placă ceea ce îi oferi. Și bineînțeles, să fie ceva valoros! Mulți oameni se simt confortabil dacă beau, mănâncă ceea ce cunosc, la restaurante cunoscute. S-au obișnuit așa. Asta se întâmplă la New York, la Tokyo sau la București. Când se duc la operă, la "Boema" de exemplu, știu ce vor vedea și auzi. O provocare, însă, este să fii interpret într-un proiect NOU. Să vină oamenii și să le spui: O să vă placă! E o poveste frumoasă și muzica, la fel!


Ce alte lucruri vă pasionează?

O, am atâtea note de învățat! Tot timpul primesc partituri cu muzică de tot felul. Compozitori de care n-am auzit, din secolele XVI, XVII, XVIII. În această "afacere" cu muzica barocă ai șansa să nu repeți, poate ani de zile, o anumită lucrare, o operă. Ceea ce înseamnă că o iei aproape de la început. De fapt, cea mai mare parte a timpului sunt ocupată cu proiectele la zi sau cu altele noi. Dar îmi place -când am timp liber- să predau, să lucrez cu tinerii cântăreți.


Interviu realizat de Mihaela Soare