Arhivă : Interviuri Înapoi
AUDIO. Lansarea volumului 'Ioan Vidu - Doinitorul Marii Uniri' de Constantin Tufan Stan la Lugoj
Domnule Constantin Tufan Stan, lansați un volum dedicat compozitorului lugojan Ioan Vidu. Care este sumarul acestui volum?
E o încercare de recuperare a personalității lui Ioan Vidu, omul celor mai dulci cântări românești, cum l-a alintat Nicolae Iorga, un adevărat spirit brâncușian, prin măreția simplității, genialitate, prin esența spiritualității românești. Cartea este structurată în așa fel încât cititorul să-și facă o imagine cât mai amplă, cât mai cuprinzătoare asupra personalității doinitorului Banatului. După o prefață semnată de doamna Elena Chircev, decanul Facultății Teoretice a Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj Napoca, urmează un studiu, în care încerc să definesc în actualitate personalitatea lui Vidu, privit ca un clasic actual al muzicii corale românești. Apoi câteva crochiuri, care surprind personalitățile urmașilor lui Ioan Vidu: Filaret Barbu, Dimitrie Stan și Remus Tașcău. Urmează câteva materiale inedite, identificate în arhiva familiei Vidu, mărturii ale contemporanilor Ioan Ștefan Paulian, Nicoale Ursu ș.a.. Apoi o fațetă mai puțin cunoscută sau cunoscută, dar probabil că uitată de-a lungul timpului, a personalității lui Ioan Vidu, cea de creator literar, reprezentată prin cronici muzicale, memorii, impresii, pamflete. Urmează câteva materiale adunate din presa de epocă și nu în ultimul rând, un capitol de final, intitulat Quo Vadis, în care încerc să proiectez evoluția muzicii corale bănățene românești și starea actuală de lucruri, privite prin prisma învățământului vocațional artistic a vieții muzicale corale. În final, un bogat materiale iconografic, în parte, inedit, identificat în arhive publice și private.
Din perspectiva dumneavoastră, a cercetătorului care s-a ocupat îndeaproape de biografia lui Ioan Vidu, ce anume din activitatea acestui compozitor considerați că este insuficient cunoscut la ora actuală de către lumea muzicală și în general, de către publicul larg?
Muzica corală a intrat în general, într-un con de umbra: cea a lui Ioan Vidu, Tiberiu Brediceanu și a altor compozitori din școala ardeleană a lui Iacob Mureșianu. Tinerii cercetărori muzicologi au un câmp foarte larg de investigație și sunt încă nume importante ale muzicii românești, muzicii clasice românești, care-și așteaptă cercetătorii, pentru a fi redescoperiți, puși în valoare. Vidu trăiește, este încă actual, spre deosebire de alți autori, ale căror piese au devenit poate, piese de muzeu. Creația corală a lui Vidu este încă vie. Transmite o mare bogăție de sentimente și idei, se cântă cu plăcere și este receptată de publicul larg meloman.