Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Continuă Festivalul Internațional 'Timișoara muzicală' - Interviu cu fagotistul Ioan Gârboni

Publicat: vineri, 28 Aprilie 2017 , ora 11.42

Festivalul Internațional Timișoara muzicală, ajuns la ediția cu numărul 42, se desfășoară anul acesta în perioada 13 aprilie - 19 mai. Am cules câteva impresii și noutăți de la mijloc de festival de la directorul instituției organizatoare, Filarmonica Banatul, fagotistul Ioan Coriolan Gârboni.


Domnule Ioan Gârboni, ce impresii se pot desprinde după derularea primei jumătăți de anul acesta a Festivalului Internațional Timișoara muzicală?

Desprindem ideea de mare bucurie că avem public. Am sărbătorit, în 18 aprilie, 70 de ani de când Filarmonica a fost înființată prin Decretul Regelui Mihai, iar festivalul a fost deschis de către Florin Paul - concertmaestru la Hamburg, sora lui, Dana Paul Giovaninetti și Christophe Giovaninetti. Am avut duminică un concert al Trioului Contraste, un concert care, n-o să credeți, un concert cameral care a umplut sala noastră; 300 de locuri au fost invitațiile tinerilor care participă la olimpiadele naționale care se desfășoară acum în Timișoara și au fost foarte bucuroși. Am făcut, deci, un act de cultură, caritate și învățământ.


Spuneți-ne ce alte concerte și personalități din lumea muzicii se pregătesc să încânte publicul timișorean în următoarele zile?

Dirijorul Radu Popa împreună cu Răzvan Suma vor avea un concert săptămâna aceasta. Tot săptămâna asta, o avem invitată și pe Analia Selis într-o formulă cu muzică argentiniană. Apoi, din nou, îl vom avea pe Theo Wolters din Olanda, care va face un program interesant, inclusiv o transcripție - un program din Prokofiev, Cantata Alexander Nevsky. O să avem apoi, din nou, un medalion Mozart. Dar cel mai important este că în datele de 28, 29 și 30, în timp ce orchestra cântă la sediu vom avea și trei concerte în aer liber. Primul concert va fi numai al Corului, care va cânta în Piața Operei; din păcate pe scenă nu intră și orchestra și o să avem corul cu bandă negativă și vor cânta muzică din filme de desen animat. E un program absolut superb, dedicat tinerilor. Apoi, a doua zi, orchestra va cânta valsuri, polci și tangouri; vom invita timișorenii la dans. Iar duminică seara vom avea un program mai interesant, cu doi soliști; e vorba de Cosmin Bălean la duduk și tănăra Dorina Vasilashko - solistă.

Interviu realizat de Ana Diaconu