Arhivă : Interviuri Înapoi
AUDIO. Interviu cu scriitoarea Cristina Andone
Pentru cei care au copii mai mici, seria "Poveștilor din pădurea muzicală" este binecunoscută: 8 cărți cu povești care descriu spiriduși care poartă numele unor mari compozitori și care împrumută caracterul muzicii acestora.
Seria a apărut în 2011. În prezent, autoarea a pregătit o nouă carte, dedicată muzicii lui George Enescu, însă peisajul editorial din 2017 este mult diferit de cel din 2011. Însă s-au strâns deja sute de precomenzi ale unor părinți care vor să arate în felul acesta, că muzica clasică este importantă pentru copiii lor, și în anul 2017.
A face povești care să placă copiilor despre muzica clasică, despre marii compozitori, mie mi se pare o treabă foarte bună.
Poveștile din seria "Povești din pădurea muzicală" au fost scrise acum șapte ani pentru a crea un public tânăr, pasionat de muzică clasică. O miză destul de riscantă, pentru că copilul simte imediat artificialitatea și se îndepărtează instanteneu, îl pierdem. De fiecare dată când ne dorim să îi prezentăm ceva poleit, pus pe un soclu, copilul se îndepărteză și e foarte bine că face așa, de altfel. Așadar, am încercat să aplic niște metode împrumutate din publicitate și din cursurile de creative writing, le-am filtrat printr-o zonă de strategie să zicem muzicală și au ieșit aceste cărți.
Care sunt cărți despre... Haideți să enumerăm compozitorii...
Sunt cărți despre Vivaldi, Bach, Mozart, Beethoven, Chopin, Ceaikovski și Strauss-fiul, plus o ediție dedicată Crăciunului. Iar acum pregătim o carte - de fapt, este gata - despre Enescu, compozitorul nostru național, care, de altfel, îmi este cea mai dragă.
Aceste cărți au fost create acum ceva vreme printr-o metodologie despre care eu am aflat că este originală, unică; am numit-o MBA. Și metoda cu pricina spune așa: dacă putem exprima spiritul unui brand printr-un audit de brand, putem face lucrul acesta, chiar dacă pare mai neortodox, și vizavi de muzica marilor compozitori. Pentru că vreau să accentuez un lucru: pe mine nu mă interesează biografia lui Beethoven, pentru că copilul nu se va întâlni, din păcate, cu Beethoven pe stradă, în schimb se va întâlni cu muzica lui. Și atunci, e irelevant pentru un copil să știe că Beethoven avea, să zicem, o relație precară cu igiena sau că era un om, cum spuneau contemporanii lui, mai degrabă brutal, chiar irascibil. Muzica lui Beethoven este o muzică generoasă, n-are nici o legătură cu precaritatea igienei personale a compozitorului. Și de aici, am vrut să-l educ pe copil în a se apropia firesc de niște giganți, până la urmă.
Iar acum, a noua carte care ar trebui să fie în această serie se află într-un impas.
Da. Este un paradox. "Enescu și Hora razelor de soare", cartea despre compozitorul nostru național, despre muzica compozitorului nostru național, va fi tradusă în suedeză - o să apară în septembrie în țara poveștilor, Suedia - și vom participa la Târgul de carte de la Gotteborg (avem deja o invitație confirmată la ICR). Între timp, într-adevăr, ne străduim să găsim un drum către casă, în România. E puțin mai complicat pentru că percepția editorială este că nu este o piață pentru muzica clasică și e un lucru greu de demontat.
În contextul acesta editorial complicat, s-au bucurat de succes primele șapte povești din serie?
Da. S-au vândut în 120.000 de exemplare. Au fost șapte cărți plus un proiect special, Poveste muzicală de Crăciun, deci, în total, au fost opt cărți muzicale. S-au vândut în 120.000 de exemplare, ceea ce e multicel pentru piața din România, în condițiile în care un tiraj bun e de 5.000 exemplare și se vinde cam în trei-patru ani. Da, dar argumentul este "Asta s-a întâmplat în 2011 și este o situație irepetabilă.".
Ce ar fi de făcut? Ce este necesar de făcut?
Glumind... cred că dacă voi aștepta ca cei 12.000 sau 15.000 de copii care au această colecție să crească mari și să devină editori, sigur vor publica aceste cărți. Dar, până se întâmplă asta, scriu. Scriu diverselor edituri care au mai rămas, cele care încă nu ne-au refuzat, caut sponsori pentru proiect, caut parteneri de promovare. În rest, cartea e gata, a trecut printr-o corectură... Avem niște parteneri minunați; spre exemplu, Raluca Știrbăț, pianista care este foarte angajată în proiectul de restaurare al casei din Mihăileni, casa lui George Enescu. Ea ne este foarte aproape și ne susține. Oana Marinescu, de la Festivalul "George Enescu", de asemenea, ne e o prietenă foarte dragă și susține din tot sufletul proiectul... Deci, ar fi niște oameni care trebuie cumva să se adune în jurul acestei idei și cred că poate peste câteva luni cartea asta va reveni unde ar trebui să fie, adică acasă.
Pentru cei care nu vă cunosc, aș vrea să vă prezentați și să ne spuneți cu ce vă ocupați atunci când nu scrieți cărți muzicale pentru copii?
Eu vin din publicitate. Timp de zece ani am fost publicitar înrăit și corporatist, care stătea mult peste program, în brainstorming-uri și în strategii de brand. Am condus agenția Ogilvy&Mather care, pe vremea aceea, avea cifra cea mai mare de afaceri de pe piață. M-am orientat apoi către zona de traning creativ și acum sunt trainer de creativitate și inovație.
Și de unde pasiunea pentru muzica clasică?
Pasiunea pentru muzica clasică vine din foarte fragedă copilărie, când tatăl meu asculta în fiecare seară concertul de la Radio România Muzical și îmi descifra așa cumva părțile unui concert. Încercam alături de el să recunosc compozitorul, astfel încât pe la trei sau patru ani recunoșteam fără efort Mozart, Beethoven, Chopin. Făceam diferența între ele, chiar bucăți la prima audiție. Am făcut apoi școala de muzică, am făcut pian până prin liceu cu o profesoară minunată, doamna Marcela Nistor, și am citit mult despre muzica clasică. Apoi, mi-a venit această idee. Am fost la școala de vară la Harvard și m-am întâlnit cu un minunat profesor de teorie muzicală, Mr. Wright, care mi-a confirmat că e o metodă originală și că merită să merg mai departe, că merită să scriu niște cărți, să nu rămână doar o metodă pedagogică seacă într-un raft de bibliotecă, ci să ajungă la copii, de fapt.
Aveți copii?
Am doi copii - Tea și Sashi - care sunt, de altfel, și micii ghizi din cărți, în căutarea muzicii clasice… închid cumva cercul. Iar Tea, fata mea, care acum are 12 ani, ilustrează ultima carte. Este unul dintre cei trei ilustratori. Planșele populare și planșele cu păsări sunt făcute de Tea în Pădurea muzicală.
Înțeleg, deci, că sunteți și acum ascultătoare Radio România Muzical?
Da. Îl am în mașină. Radioul meu este pus pe Radio România Muzical, iar tata acasă, acum pensionar, tot așa, ascultă Radio România Muzical. Așa că el va asculta primul acest interviu.
Atunci, ad-hoc, vă fac o invitație de a ne adresa un mesaj cu ocazia aniversării noastre de 20 de ani. Aș vrea să-l includ printre mesajele din emisiunile noastre speciale din 24 martie.
V-aș dori La mulți ani de poveste! Aș dori să ne încântați în continuare și să ne inspirați în a trăi doar printre armonii!