Este o muzică pe care o consider extraordinar de interesantă, o lucrare ambiţioasă, scrisă la vârsta de 20 de ani, care a rămas într-o singură parte - probabil că ar fi urmat şi alte părţi… o lucrare căreia îi fac botezul publicului peste câteva zile şi care opune două stiluri absolut diferite şi contrastante - suflul romantic, aşa cum spune şi titlul, unei alte secţiuni, în care predomină sarcasmul, ironia şi o anume scriitură aspră, stravinskiană, aş spune anti-romantică. Deci, practic, este antiteza a două lumi. Până la urmă, suflul romantic are câştig de cauză şi în felul acesta încheie lucrarea, într-o atmosferă de pianistică luxuriantă, care dă seamă extraordinarei pianistici pe care Lipatti deja la vârsta aceea o avea. Şi, per total, sunt numai şapte minute de muzică, însă extraordinar de dense. Personal, sper ca această lucrare lansată zilele acestea să aibă o carieră frumoasă pe scenele de concert din ţară şi din străinătate, fiindcă eu cred cu tărie în valoarea ei.

Să ne reamintim faptul că Dinu Lipatti a fost un compozitor extrem de apreciat, ca discipol al lui Mihail Jora, laureat al Premiului "Enescu", partener preferat de muzică de cameră al lui George Enescu. De asemenea, Lipatti l-a admirat fără rezerve pe Igor Stravinski; l-a cunoscut, de altfel, foarte bine şi aţi amintit această influenţă în Sonata romantică. A fost, de asemenea, un admirator al lui Bela Bartok. Este o lucrare între romantism şi modernitate, putem spune, nu, această sonată?

Aşa este. Şi toată această antiteză, în mod foarte ambiţios şi modern, este prezentă aici ca un fel de teză de creaţie. Absolut interesantă şi fascinantă pentru 1937, când a fost scrisă.

Ştim că aţi restituit această lucrare şi pe partitură - există deja tipărită, într-o ediţie critică. A apărut la GrafoArt, nu? Este disponibilă din câte ştiu.

A apărut în toamna anului trecut.

Aţi cântat în 14 ianuarie, la Casa Artelor Sector 3, Fantezia lui Dinu Lipatti, probabil cea mai ambiţioasă şi cea mai amplă creaţie a lui pentru pian. Dar, să reamintim, vorbim despre un autor care nu a apucat să-şi deschidă aripile aşa cum ar fi meritat; s-a stins din viaţă la doar 33 de ani. Cum marcaţi în continuare Anul Lipatti?

Acel recital de care pomeniţi a fost realmente o seară întreagă dedicată creaţiei lui Lipatti, în care punctul culminant a fost această Fantezie în cinci părţi, un discurs muzical de aproape jumătate de oră, scris mai târziu, în 1940, o lucrare pe care Lipatti şi-a cântat-o la Ateneul Român, într-un concert aniversar al Societăţii Compozitorilor Români, după care decenii în şir nu a mai fost cântată, până când am avut privilegiul să o readuc la viaţă, în 1992 - deci după 51 de ani de la acea primă audiţie. Voi continua, fireşte, în tot acest an să cânt lucrări de Lipatti şi să încerc să le impun în viaţa de concert. Lipatti a scris, conform catalogului lui Grigore Bărgăoanu, 49 de titluri, extraordinar de diverse - muzică de cameră, muzică pentru suflători, muzică simfonică… Creaţia lui pianistică este doar o parte şi nu majoritară în creaţia lui. Asta dă seamă pentru o gândire componistică ce năştea nişte promisiuni majore realmente, aşa cum şi-au dat seama marii contemporani ai lui în frunte cu George Enescu. Deci, vâna componistică a lui Lipatti este majoră; el însuşi a avut obsesia asta de a compune, de a crea. La un moment dat, timpul pentru creaţie…

… s-a diminuat mult, pentru că era nevoit să concerteze…

… s-a rarefiat din cauza stagiunii de concert şi a bolii, dar a lăsat cel puţin câteva titluri - Trei dansuri româneşti sau Sonatina pentru mâna stângă - care sunt referenţiale penru patrimoniul muzical românesc. Voi continua să cânt. În Festivalul Enescu voi face Simfonia concertantă pentru două piane şi orchestră de coarde cu Camerata Salzburg, voi cânta Concertino cu Filarmonica "George Enescu", voi avea un moment Lipatti în cadrul unui recital de la Besançon - acel festival longeviv, unde Lipatti în urmă cu 67 de ani şi-a susţinut ultimul recital. Şi tot aşa… pe parcursul întregului an voi sluji cu toate puterile acest centenar, voi continua să public şi să cercetez şi consider că nici un efort nu este prea mult pentru a pune în valoare această extraordinară şi grandioasă moştenire pe care Dinu Lipatti a lăsat-o posterităţii.

Sâmbătă aveţi, de asemenea, în program poate mai cunoscuta sa Nocturnă op.6 în fa diez minor. Se încheie programul cu Studiile simfonice de Robert Schumann, un alt opus pe care Lipatti îl cânta adesea. Aţi gândit întregul program sub semnul repertoriului lui? Greşesc dacă spun asta? E prea mult?

Şi da şi nu. Celelalte două piese, din câte ştiu, Lipatti nu le-a cântat, adică Fantezia cromatică şi Fuga de Bach şi Sonata op.101 de Beethoven, dar sigur că Bach a fost unul dintre cei mai iubiţi autori pe care Lipatti i-a cântat şi absolut de referinţă sunt claritatea şi echilibrul pe care Lipatti le arată inclusiv în muzica marelui Johann Sebastian Bach. Am conceput un recital cât am putut mai unitar, în acelaşi timp, în diversitatea lui de stiluri şi voi încerca să realizez o seară frumoasă, aşa cum…

… cum Lipatti merită!

Încerc să onorez, din toate puterile, aşteptările publicului.

Pianistul Viniciu Moroianu, cu o invitaţie de a nu pierde recitalul său de sâmbătă aceasta, 25 februarie, de la Ateneul Român, mai ales că în primă audiţie absolută se va cânta Sonata romantică de Dinu Lipatti, urmată de Nocturna sa op.6 în fa diez minor. Mulţumim pentru această intervenţie!