Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Ana Cristina Leonte la Sala Radio

Publicat: joi, 16 Februarie 2017 , ora 14.59

O siluetă fină, mignonă, o voce cu un timbru distinct, o artistă cu un orizont larg și căutări profunde exprimate într-o muzică în consonanță cu cele mai noi tendințe din sfera jazzului și dincolo de acesta. A absolvit Secția de jazz sub tutela pianistului Mircea Tiberian la Universitatea de Muzică din București, după studii de vioară, colaborând cu artiști importanți ai scenei de profil: Mircea Tiberian, George Natsis, Sorin Romanescu, Mihai Iordache, John Betsch, Chris Dahlgren, Albrecht Maurer, George Dumitriu, Alexandru Arcuș, Sorin Romanescu și alții. Câștigă premii împreună cu grupul său la Tg. Mureș în 2012, un an mai târziu, "Best Vocal Performance Award" la Festivalul de Jazz de la Sibiu și în 2015 este "Cel mai bun solist vocal" în cadrul Concursului Internațional "Johnny Răducanu". Îi cunoaștem evoluția în grupul vocal "Jazzappella", apoi în "Blue Noise", conduce propriul său grup în formulă de cvartet/cvintet și are de asemenea o carte de vizită impresionantă în ceea ce privește participările sale în Festivalurile de Jazz din România încă din anul 2009.


Există un afiș cu un fond negru, cu un profil sculptural foarte frumos, Ana-Cristina Leonte în calitate de solistă a Big Band-ului Radio. Alte informații afișul nu ne oferă. De aceea am invitat-o pe Ana Cristina Leonte la noi. Bine ai venit!

Bine v-am găsit!


Dorim să ne oferi informații foarte detaliate despre concertul de joi, 16 februarie.

Într-un fel e bine că afișul nu dezvăluie chiar totul. Poate asta îi face pe ascultători să fie interesați, și să vină la concert. Și, oricum, un afiș nu poate să redea ce înseamnă să fii într-o sală de concert și să asculți muzica acolo, pe viu. Viu e un cuvânt foarte potrivit pentru a caracteriza muzica live și ce se întâmplă acolo, să vibrezi împreună cu artiștii de pe scenă… și acest schimb nu se poate face decât dacă ești acolo, aproape de ei. Un lucru foarte important pe care afișul nu-l dezvăluie este că în concertul de joi seara îi voi avea invitați pe colegii din Cvintetul meu - Albert Tajti la pian, Octavian Scurtu la tobe, Michael Acker la bas și Alexandru Arcuș la saxofon. Vom cânta câteva piese dintr-un repertoriu pe care l-am dezvoltat recent, pentru concertul de la Arcub, pe care l-am avut pe 9 februarie în cadrul proiectului "Artist in Residence", al cărui curator este pianistul Lucian Ban…


...care s-a numit "Reveries".

Da, Reveries.


Și să revenim la Big Band-ul Radio. Care este relația ? Deci tu vii cu Cvintetul tău… cântați și împreună cu Big Band-ul Radio sau vor fi momente separate?

Teoretic nu ar fi trebuit să cântăm și împreună cu Big Band-ul Radio. Câteva piese, într-adevăr, vor fi separate, dar surpriza este că pianistul meu, Albert Tajti a făcut un aranjament pentru suflători la două dintre piesele pe care le vom cânta. Cred că vom cânta una sau două piese de pe albumul Bucharest Jazz Orchestra, al cărui lider este Sebastian Burneci, care știm bine că este trompetist în Big Band-ul Radio, ca să fie un liant între piesele cu Big Band și piesele din repertoriul nostru, care se duc un pic în altă zonă.


Asta voiam să subliniez, pentru că una înseamnă repertoriul de big band și alta înseamnă muzica pe care tu ai prezentat-o săptămâna trecută. Deci, hai să intrăm puțin pe linia muzicii electronice. Este un proiect în care te implici și te implici foarte frumos. Cum ai descoperit această latură?

Cred că evoluția a venit, într-un fel, natural. A venit ca urmare a faptului că am întâlnit diverși oameni cu care am colaborat și s-a dezvoltat treptat, treptat. Eu nu mi-am propus ca de mâine să fac muzică electronică și încă nu pot să spun acest lucru. Pur și simplu, lucrurile vin, se coagulează odată cu muzicienii cu care cânt pe scenă. Dar nu mi se pare că se autoexclud. Îmi face mare plăcere că voi cânta joi cu Big Band-ul Radio…


Nu este prima colaborare.

Da, nu e.


Ai participat și la Galele Premiilor Radio România Cultural…

Acum patru ani.


… Și, mi se pare, cu grupul Jazzappella ai cântat într-o ediție "Jazz pe românește".

Da, e adevărat.


...deci, sunteți vechi cunoștințe.

Așa e.


Cât este de important pentru un muzician de jazz să se exprime deplin și în sfera compoziției, nu doar ca interpret?

Pentru mine asta a însemnat o altă etapă. În facultate, practic a fost etapa asta de cântat și interpretat standarde și prin intermediul standardelor să-mi însușesc un limbaj de jazz. Apoi a venit următorul nivel, în care am simțit că trebuie să fac ceva și să exprim un pic mai direct ceea ce simt, ceea ce trăiesc, să exprim mai direct influențele pe care le-am primit. Și, cumva, simt că nu puteam să fac asta cu muzica de jazz. Să fim onești, majoritatea standardelor de jazz sunt din anii '40, '50, '60, majoritatea celor vocale. Bineînțeles, sunt și unele mai noi, dar sunt un limbaj de muzică americană interpretat la cel mai înalt nivel în perioada respectivă. Și, într-un fel, să rămâi doar la nivelul de a imita muzica respectivă cel puțin pentru mine nu a funcționat.


Trăim în secolul XXI!

Da, și ascultăm alte muzici, trăim alte vremuri, trăim în altă țară, trăim într-o epocă a informației. Informația circulă mult mai ușor în zilele noastre. Și-atunci, pentru mine asta a fost o etapă pe care mi-am însușit-o și acum simt că ea e un bagaj pe care-l folosesc dar, cu toată sinceritatea, mie nu-mi place să mă cert după eticheta asta de jazz. Miles Davis zicea acum 50 de ani: "Jazz… oricum nu mă interesează. Eu, oricum, am revoluționat muzica odată la 10 ani și nu mă interesează ce etichetă are."


Și, totuși, insist pe această linie și te întreb, pentru că suntem la Radio România Muzical, cum ai prezenta muzica pe care o faci tu unui public care ascultă de obicei Bach, Beethoven, Mozart?

În ceea ce privește muzica pe care o fac, jazzul nu este o influență singulară. Eu am studiat 12 ani vioara și îmi dau seama că sunt piese în care acest lucru se reflectă. E o influență foarte importantă pentru mine. Probabil că ascultătorii de muzică clasică se sperie când aud de jazz. De fapt, mulți oameni care nu ascultă jazz în mod normal se sperie, dar cred că pur și simplu trebuie să își deschidă inima și urechile și să dea o șansă, ca să nu mai vorbim despre faptul că există atât de multe stiluri și feluri de jazz, încât sunt convinsă că pentru orice ascultător va exista măcar o feliuță cu care el să poată să rezoneze. Poate nu o să-i placă free jazz, sau, poate o să-i placă dacă-i place muzica contemporană… de fapt, bariera dintre cele două e foarte subțire.


Aș vorbi puțin și despre "Angel minus wings", un proiect atât de interesant, un proiect în care granițele dintre stiluri sunt cu mult șterse. Cum s-a conturat acest proiect, ce mesaj vrei să transmiți prin această muzică?

Albumul "Angel minus wings" l-am făcut împreună cu Tavi Scurtu - tobarul din Cvintetul nostru. Stând acasă foarte mult timp, am spus… cum ar fi dacă am face noi doi muzica asta fără instrumentiști live. Și de-aceea, într-un fel, a mers destul de repede. Am făcut albumul în mai puțin de un an, pentru că am lucrat doar două persoane, acasă și electronic. Erau lucruri care depindeau de noi. Bineînțeles, Michael Acker, Albert Tajti și Dan Mitrofan sunt invitați în câteva dintre piesele de pe album. Mesajul, pe scurt, (de fapt de unde a venit și titlul "Angel minus wings") pentru mine e o metaforă pentru condiția umană, în care invit ascultătorii să-și imagineze cum ar fi să se comporte ca niște îngeri, chiar dacă nu au aripi sau chiar dacă aripile lor abia stau să crească. Și invitația e să încerce să meargă prin lume în cel mai frumos mod posibil. Și, cumva, îndrept atenția față de "Secret lover", primul meu album, care e un album de dragoste, e un pic mai personal, mai intim. Aici deja încep să vorbesc despre oameni prin prisma experiențelor mele, evident, deși câteodată simt că unele lucruri vin de dincolo de mine și nu simt că am vreun merit pentru asta.

 

 

Interviu realizat de Marina Nedelcu