O siluetă fină, mignonă, o voce cu un timbru distinct, o artistă cu un orizont larg şi căutări profunde exprimate într-o muzică în consonanţă cu cele mai noi tendinţe din sfera jazzului şi dincolo de acesta. A absolvit Secţia de jazz sub tutela pianistului Mircea Tiberian la Universitatea de Muzică din Bucureşti, după studii de vioară, colaborând cu artişti importanţi ai scenei de profil: Mircea Tiberian, George Natsis, Sorin Romanescu, Mihai Iordache, John Betsch, Chris Dahlgren, Albrecht Maurer, George Dumitriu, Alexandru Arcuş, Sorin Romanescu şi alţii. Câştigă premii împreună cu grupul său la Tg. Mureş în 2012, un an mai târziu, "Best Vocal Performance Award" la Festivalul de Jazz de la Sibiu şi în 2015 este "Cel mai bun solist vocal" în cadrul Concursului Internaţional "Johnny Răducanu". Îi cunoaştem evoluţia în grupul vocal "Jazzappella", apoi în "Blue Noise", conduce propriul său grup în formulă de cvartet/cvintet şi are de asemenea o carte de vizită impresionantă în ceea ce priveşte participările sale în Festivalurile de Jazz din România încă din anul 2009.

Există un afiş cu un fond negru, cu un profil sculptural foarte frumos, Ana-Cristina Leonte în calitate de solistă a Big Band-ului Radio. Alte informaţii afişul nu ne oferă. De aceea am invitat-o pe Ana Cristina Leonte la noi. Bine ai venit!

Bine v-am găsit!

Dorim să ne oferi informaţii foarte detaliate despre concertul de joi, 16 februarie.

Într-un fel e bine că afişul nu dezvăluie chiar totul. Poate asta îi face pe ascultători să fie interesaţi, şi să vină la concert. Şi, oricum, un afiş nu poate să redea ce înseamnă să fii într-o sală de concert şi să asculţi muzica acolo, pe viu. Viu e un cuvânt foarte potrivit pentru a caracteriza muzica live şi ce se întâmplă acolo, să vibrezi împreună cu artiştii de pe scenă… şi acest schimb nu se poate face decât dacă eşti acolo, aproape de ei. Un lucru foarte important pe care afişul nu-l dezvăluie este că în concertul de joi seara îi voi avea invitaţi pe colegii din Cvintetul meu - Albert Tajti la pian, Octavian Scurtu la tobe, Michael Acker la bas şi Alexandru Arcuş la saxofon. Vom cânta câteva piese dintr-un repertoriu pe care l-am dezvoltat recent, pentru concertul de la Arcub, pe care l-am avut pe 9 februarie în cadrul proiectului "Artist in Residence", al cărui curator este pianistul Lucian Ban…

...care s-a numit "Reveries".

Da, Reveries.

Şi să revenim la Big Band-ul Radio. Care este relaţia ? Deci tu vii cu Cvintetul tău… cântaţi şi împreună cu Big Band-ul Radio sau vor fi momente separate?

Teoretic nu ar fi trebuit să cântăm şi împreună cu Big Band-ul Radio. Câteva piese, într-adevăr, vor fi separate, dar surpriza este că pianistul meu, Albert Tajti a făcut un aranjament pentru suflători la două dintre piesele pe care le vom cânta. Cred că vom cânta una sau două piese de pe albumul Bucharest Jazz Orchestra, al cărui lider este Sebastian Burneci, care ştim bine că este trompetist în Big Band-ul Radio, ca să fie un liant între piesele cu Big Band şi piesele din repertoriul nostru, care se duc un pic în altă zonă.

Asta voiam să subliniez, pentru că una înseamnă repertoriul de big band şi alta înseamnă muzica pe care tu ai prezentat-o săptămâna trecută. Deci, hai să intrăm puţin pe linia muzicii electronice. Este un proiect în care te implici şi te implici foarte frumos. Cum ai descoperit această latură?

Cred că evoluţia a venit, într-un fel, natural. A venit ca urmare a faptului că am întâlnit diverşi oameni cu care am colaborat şi s-a dezvoltat treptat, treptat. Eu nu mi-am propus ca de mâine să fac muzică electronică şi încă nu pot să spun acest lucru. Pur şi simplu, lucrurile vin, se coagulează odată cu muzicienii cu care cânt pe scenă. Dar nu mi se pare că se autoexclud. Îmi face mare plăcere că voi cânta joi cu Big Band-ul Radio…

Nu este prima colaborare.

Da, nu e.

Ai participat şi la Galele Premiilor Radio România Cultural…

Acum patru ani.

… Şi, mi se pare, cu grupul Jazzappella ai cântat într-o ediţie "Jazz pe româneşte".

Da, e adevărat.

...deci, sunteţi vechi cunoştinţe.

Aşa e.

Cât este de important pentru un muzician de jazz să se exprime deplin şi în sfera compoziţiei, nu doar ca interpret?

Pentru mine asta a însemnat o altă etapă. În facultate, practic a fost etapa asta de cântat şi interpretat standarde şi prin intermediul standardelor să-mi însuşesc un limbaj de jazz. Apoi a venit următorul nivel, în care am simţit că trebuie să fac ceva şi să exprim un pic mai direct ceea ce simt, ceea ce trăiesc, să exprim mai direct influenţele pe care le-am primit. Şi, cumva, simt că nu puteam să fac asta cu muzica de jazz. Să fim oneşti, majoritatea standardelor de jazz sunt din anii '40, '50, '60, majoritatea celor vocale. Bineînţeles, sunt şi unele mai noi, dar sunt un limbaj de muzică americană interpretat la cel mai înalt nivel în perioada respectivă. Şi, într-un fel, să rămâi doar la nivelul de a imita muzica respectivă cel puţin pentru mine nu a funcţionat.

Trăim în secolul XXI!

Da, şi ascultăm alte muzici, trăim alte vremuri, trăim în altă ţară, trăim într-o epocă a informaţiei. Informaţia circulă mult mai uşor în zilele noastre. Şi-atunci, pentru mine asta a fost o etapă pe care mi-am însuşit-o şi acum simt că ea e un bagaj pe care-l folosesc dar, cu toată sinceritatea, mie nu-mi place să mă cert după eticheta asta de jazz. Miles Davis zicea acum 50 de ani: "Jazz… oricum nu mă interesează. Eu, oricum, am revoluţionat muzica odată la 10 ani şi nu mă interesează ce etichetă are."

Şi, totuşi, insist pe această linie şi te întreb, pentru că suntem la Radio România Muzical, cum ai prezenta muzica pe care o faci tu unui public care ascultă de obicei Bach, Beethoven, Mozart?

În ceea ce priveşte muzica pe care o fac, jazzul nu este o influenţă singulară. Eu am studiat 12 ani vioara şi îmi dau seama că sunt piese în care acest lucru se reflectă. E o influenţă foarte importantă pentru mine. Probabil că ascultătorii de muzică clasică se sperie când aud de jazz. De fapt, mulţi oameni care nu ascultă jazz în mod normal se sperie, dar cred că pur şi simplu trebuie să îşi deschidă inima şi urechile şi să dea o şansă, ca să nu mai vorbim despre faptul că există atât de multe stiluri şi feluri de jazz, încât sunt convinsă că pentru orice ascultător va exista măcar o feliuţă cu care el să poată să rezoneze. Poate nu o să-i placă free jazz, sau, poate o să-i placă dacă-i place muzica contemporană… de fapt, bariera dintre cele două e foarte subţire.

Aş vorbi puţin şi despre "Angel minus wings", un proiect atât de interesant, un proiect în care graniţele dintre stiluri sunt cu mult şterse. Cum s-a conturat acest proiect, ce mesaj vrei să transmiţi prin această muzică?

Albumul "Angel minus wings" l-am făcut împreună cu Tavi Scurtu - tobarul din Cvintetul nostru. Stând acasă foarte mult timp, am spus… cum ar fi dacă am face noi doi muzica asta fără instrumentişti live. Şi de-aceea, într-un fel, a mers destul de repede. Am făcut albumul în mai puţin de un an, pentru că am lucrat doar două persoane, acasă şi electronic. Erau lucruri care depindeau de noi. Bineînţeles, Michael Acker, Albert Tajti şi Dan Mitrofan sunt invitaţi în câteva dintre piesele de pe album. Mesajul, pe scurt, (de fapt de unde a venit şi titlul "Angel minus wings") pentru mine e o metaforă pentru condiţia umană, în care invit ascultătorii să-şi imagineze cum ar fi să se comporte ca nişte îngeri, chiar dacă nu au aripi sau chiar dacă aripile lor abia stau să crească. Şi invitaţia e să încerce să meargă prin lume în cel mai frumos mod posibil. Şi, cumva, îndrept atenţia faţă de "Secret lover", primul meu album, care e un album de dragoste, e un pic mai personal, mai intim. Aici deja încep să vorbesc despre oameni prin prisma experienţelor mele, evident, deşi câteodată simt că unele lucruri vin de dincolo de mine şi nu simt că am vreun merit pentru asta.