După succesul conferinţelor susţinute în octombrie 2016 la Bucureşti şi Cluj, cercetătorul Mark Ainley a fost invitat de Institutul Cultural Român pentru a vorbi publicului vienez despre Dinu Lipatti de Ziua Culturii Naţionale - 15 ianuarie. Prin această conferinţă se deschide seria de evenimente organizate de Institutul Cultural Român de la Viena în contextul aniversării a 100 de ani de la naşterea pianistului şi compozitorului Dinu Lipatti.

Domnule Mark Ainley, cum aţi primit invitaţia Institutului Cultural Român din Viena de a susţine o conferinţă despre cercetările dumneavoastră cu privire la Dinu Lipatti?

M-am bucurat din plin de experienţa venirii mele în România, unde am fost primit cu multă căldură, aşa că în mod natural am fost încântat ca, la mijlocul lunii decembrie, să fiu întrebat dacă pot veni la Viena pe 15 ianuarie pentru a susţine o prezentare la Institutul Cultural Român. Din fericire, am putut şi sunt emoţionat pentru că am această nouă oportunitate de a vorbi despre Lipatti, cu atât mai mult cu cât se va întâmpla la Viena, unde a avut loc acel eveniment important de la Concursul Internaţional de pian din 1933, când Lipatti nu a câştigat Premiul I, spre supărarea lui Alfred Cortot, însă relaţia pe care a stabilit-o atunci cu Cortot l-a ajutat pe Lipatti să studieze la Paris şi să cunoască persoane importante care l-au sprijinit să-şi continue evoluţia începută atât de bine în România.

Aţi susţinut în luna octombrie 2016 trei conferinţe despre Lipatti, la Bucureşti şi la Cluj Napoca. Ce doriţi să demonstraţi de această dată, pornind de la titlul "Dinu Lipatti - The purest Gold"?

Titlul conferinţei mele are la bază un citat din afirmaţiile producătorului EMI, care s-a ocupat de înregistrările lui Lipatti, Walter Legge, care spunea că deşi puţine la număr, imprimările lui sunt aur pur. Acesta este totodată şi unul dintre titlurile conferinţelor pe care le-am susţinut la Bucureşti, despre înregistrările lui Lipatti. Şi pentru că voi avea o singură conferinţă la Viena, m-am gândit să folosesc acest titlu pentru că, în opinia mea, ilustrează adevărul tuturor înregistrărilor lui Lipatti; nu doar a celor făcute pentru a fi comercializate, ci şi a celor realizate în timpul concertelor şi care au fost descoperite prin eforturile mai multor persoane, nu doar ale mele. În această prezentare voi vorbi despre ambele categorii: şi despre înregistrările făcute de Lipatti pentru EMI (şi voi prezenta câteva exemple dintre acestea, care demonstrează natura virtuoză a interpretărilor sale), şi despre câteva înregistrări care au fost descoperite după ce Lipatti a murit de către Walter Legge şi Madeleine Lipatti, dar şi despre înregistrări pe care am reuşit să le găsesc eu însumi, încheind cu cele recente, cu lucrări de Scarlatti şi Brahms, care au fost realizate într-un cadru privat şi care vor apărea, sperăm, în acest an la Casa de discuri Marston. Aşa că din nou îmi propun să demonstrez anvergura interpretării lui Lipatti, prin prisma înregistrărilor de studio, EMI şi ale celor din concert sau private, făcute pe durata întregii sale vieţi.