Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu tenorul Ioan Hotea

Publicat: miercuri, 11 Ianuarie 2017 , ora 14.46
Câștigătorul ediției din 2015 a Concursului internațional de canto "Operalia" - tenorul Ioan Hotea este invitatul Operei Naționale Române din Cluj-Napoca. În 11 ianuarie 2017, va interpreta în spectacolul Bărbierul din Sevilla de Gioachino Rossini rolul Contelui Almaviva. Despre această seară dedicată maestrului Petre Sbârcea (fost prim-dirijor și director al teatrului clujean), despre partenerii săi de scenă: Marian Pop, Oana Trâmbițaș, Cristian Hodrea și Petru Burcă, și despre dirijorul spectacolului József Horváth, tenorul Ioan Hotea a precizat:


Cum este acest început de an pe scena Operei Române din Cluj-Napoca - un spectacol cu Bărbierul din Sevilla dedicat dirijorului Petre Sbârcea?

Îmi face o deosebită plăcere să debutez în Bărbierul din Sevilla pe scena Operei din Cluj. Sunt deosebit de entuziasmat și de fiecare dată când am posibilitatea să cânt pe scenele din România îmi creează o senzație unică.


Cum este această montare? Este o montare clasică, modernă?

Am înțeles că e o montare… undeva din anii '80, e clasică, dar în timp a suferit niște modificări, zic eu, naturale și într-o direcție pozitivă. Spectacolul e foarte frumos, e original și fiecare artist își pune amprenta într-un anumit mod, într-un mod plăcut, deoarece spectacolul e interesant, e comic și cred că va fi un succes mare pe scena Operei din Cluj.


În prezentarea Operei Române din Cluj-Napoca e menționat "Bărbierul din Sevilla" ca un spectacol fabulos, cu doi invitați de excepție. Iar ca prezentare a ta, Ioan Hotea - marele câștigător al Concursului Operalia. Cum te simți când ești anunțat așa?

E o deosebită onoare. E, de fapt, primul spectacol în România după câștigarea Marelui Premiu de la Operalia. Sunt extrem de fericit să primesc această invitație și să cânt la Cluj.


Farmecul serii - se mai spune în comunicat - va fi dublat de baritonul Marian Pop. Este prima dată când cântați împreună?

Da. Și el are un contract fix în Germania. E un bariton extraordinar, cu multă experiență și foarte mult talent actoricesc. Va fi deosebit de interesant, cel puțin, duetul dintre noi și dialogurile foarte interesante în felul în care le vom prezenta.


Ce ne poți spune despre ceilalți interpreți?

Cu Cristian Hodrea am cântat chiar Bărbierul la București, acum doi ani; este și un bas bariton cu o voce foarte frumoasă… Toți au talent, talentul actoricesc și de a improviza și de a găsi faze comice pe moment. Oricum, pentru mine e un spectacol pe care nu am avut timp să-l pregătesc deoarece îl înlocuiesc pe Bogdan Mihai și n-am avut repetiții destule, așa că a trebuit să improvizăm foarte multe lucruri pe scenă. Dar ei mă ajută foarte mult, e un colectiv foarte drăguț și mă ajută și ieșim foarte ușor din faze mai puțin plăcute.


Și, cu siguranță, cred că v-a ajutat și dirijorul Jozsef Horvath.

Da, e deosebit. Îmi conferă o siguranță extraordinară. E foarte atent la tot ce se întâmplă muzical și mă simt foarte sigur avându-l la pupitru pe maestrul Jozsef Horvath.


Ce urmează după acest spectacol pentru Ioan Hotea?

Chiar în februarie urmează debut la Atena, în Bărbierul din Sevilla - o producție nouă. Apoi, la Dusseldorf o să am marea onoare să lucrez cu Rolando Villazon în producția de Don Pasquale, tot o premieră. Apoi, Stuttgart, la fel, premieră de Don Pasquale. La Frankfurt - Sonnambula, Manon de Massenet la Wiesbaden… o grămadă!

Interviu realizat de Jeanine Costache