Numele violonistului francez David Grimal este deja cunoscut publicului din România nu numai prin ecourile succeselor sale internaționale ale anilor trecuți sau pe afişele unora dintre cele mai importante podiumuri de concert și recital de pe diferite continente ci și "direct", prin prezențele sale în câteva dintre evenimentele de prestigiu ale vieții muzicale românești! Prefaţând apariția în stagiunea Orchestrei Naționale Radio, David Grimal a mărturisit:

A cânta la București reprezintă pentru mine de fiecare dată o emoție deosebită: publicul este mare iubitor de muzică și, de fapt, am simțit în privința românilor un atașament foarte profund față de această artă. Am constatat acest lucru nu numai în cazul celor care vin în sălile de concert ci și prin contactul cu tinerii studenți muzicieni cu care am avut prilejul de a lucra în diferite locuri, în lume. Pentru mine a cânta aici este mereu o emoție puternică - eu însumi sunt... aproape român! (Soția mea este româncă și, deci, copii mei sunt pe jumătate români). Ințelegeți că a cânta aici este ceva special pentru mine, de fiecare dată!

Atunci trebuia să începem acest dialog în limba română! Putem continua astfel?

...În curând, în curând!!!

Cântați pe scena Radioului Concertul de Schumann; are o semnificație aparte pentru dumneavoastră?

Vedeți, Concertul de Schumann este unul ..."necunoscut" prin comparație cu cele pe care ne-am opbișnuit să le cântăm sau să le auzim - mă refer la cele de Brahms, Ceaikovski sau Sibelius, de exemplu. Opusul lui Schumann este acel concert romantic pe care lumea nu prea îl iubește, care este puțin cântat / și există motive care să explice acest lucru: nu a beneficiat nici de o perioadă de elaborare amplă, asemănătoare cu cea în care Brahms a realizat concertul său, iar Schumann însuși nu a fost foarte mulțumit de această lucrare, cu atât mai mult cu cât Joseph Joachim - dedicatarul partiturii - a refuzat să o cânte.

Mie însă îmi place foarte mult acest concert, chiar dacă nu este acel tip de lucrare care să aducă automat mult succes căci scriitura este una mai complicată... Dar este un opus foarte interiorizat, cu momente extraordinar de frumoase - o frumusețe foarte, foarte rar de găsit - mai ales în partea a doua, pe care eu o consider una dintre cele mai frumoase mișcări lente incluse vreodată într-un concert pentru vioară. Este de fiecare dată o provocare pentru solist, dar și pentru orchestră să reușească să își cucerească publicul prin intermediul acestei lucrări dar eu cred în frumusețea extraordinară care se găsește aici. Am cântat mult Concertul de Schumann cu câțiva ani în urmă și acum sunt fericit să îl reiau, apreciindu-i și mai mult frumuseţea, chiar dacă sunt în continuare conștient de dificultatea lui.