Arhivă : Interviuri Înapoi

FESTIVALUL RADIRO 2016. Interviu cu pianistul Stefano Bollani

Publicat: miercuri, 28 Septembrie 2016 , ora 13.18
În 28 septembrie, solist al Orchestrei Radiodifuziunii MDR din Leipzig este pianistul italian de jazz Stefano Bollani, în partitura unei lucrări de George Gershwin, celebra Rhapsody in blue.

Spuneați într-un alt interviu că prin muzică învățați ceva nou în fiecare seară pe care o petreceți pe scenă. Vă rog să ne împărtășiți această experiență - ce ați învățat?

Da, în fapt eu sunt pe scenă de la vârsta de 6 ani, dar improvizația o practic de la vârsta de 11 ani. Improvizația în sine, pentru mine, este un adevărat dar, în sensul că studiezi, aprofundezi, însă când ești pe scenă trebuie să dăruiești totul în acel moment. Foarte mulți muzicieni cântă într-o formă bine stabilită și știu exact ce au cântat și ce vor cânta. Cel mai greu lucru însă este să trăiești prezentul, iar muzica îmi spune mie că așa trebuie să procedez cu întreaga viață - să îți trăiești prezentul și să nu te gândești nici la trecut, nici la viitor.


Sunteți un muzician complex, apreciat pentru felul în care combinați muzica clasică cu jazzul și improvizația. Dar să ne oprim puțin asupra începutului. Ați studiat pianul de la vârsta de 6 ani la Conservatorul din Florența. Cum au fost primii pași în muzică și cum v-ați lărgit perspectivele în acest domeniu?

Totul s-a petrecut natural pentru că, de fapt, la început voiam să devin solist de muzică pop. Așa că le-am spus părinților lucrul acesta, iar ei mi-au propus să încep cu pianul. În familia mea, de altfel, nu există muzicieni, însă m-am decis să studiez pianul cu gândul că într-o zi îmi voi pune în valoare vocea. Și chiar și astăzi îmi mai doresc să devin solist vocal, dar parcă sunt prea tânăr pentru asta... (râde)


Ați colaborat cu muzicieni precum Chick Corea, Richard Galliano, Phil Woods, Bobby McFerrin, dar din câte am înțeles din articolele despre dumneavoastră, cel mai important a fost Enrico Rava - mentorul dumneavoastră. Vă rog să ne spuneți mai multe despre acesta.

Enrico este cel mai important pentru mine pentru că mi-a transmis multă încredere de sine. L-am întâlnit când aveam 20 și ceva de ani, iar el era cu mult mai în vârstă, ar fi putut fi tatăl meu. Cânta la trompetă, iar când l-am descoperit mi-a creat impresia unui muzician cu greutate. Eu eram obișnuit doar să cânt în tonalitatea corectă și să respect partitura iar el era total opus, cânta totul din inimă, improviza foarte mult. Această diferență dintre noi mi-a făcut mult bine, pentru că am înțeles că muzica poate fi văzută dintr-un infinit număr de unghiuri. Un alt lucru interesant este că niciodată n-am vorbit prea mult de muzica pe care o făceam împreună. Am vorbit mult despre muzică în general și despre cea a altor artiști, însă prefera să trăiască și să creeze muzica, iar acesta este unul din marile lucruri pe care le-am învățat de la Enrico Rava. Am învățat de la el ce trebuie să însemne un ansamblu - a face muzică prin muzică și nu prin vorbe.


În concertul dumneavoastră cu Orchestra MDR din Leipzig, din cadrul Festivalului RadiRo, veți cânta celebra Rhapsody in Blue de George Gershwin, o lucrare ce îmbină clasicul cu jazzul într-un mod în care însuși dumneavoastră o faceți. Din acest motiv o interpretați? Cum descrieți această creație?

M-am îndrăgostit de această compoziție încă de mic. Iar pe Gershwin îl admir pentru că, așa cum ați spus, îmbină într-un mod unic aceste două stiluri. Nu îmi pasă prea mult că în 1924, când a fost scrisă, a stârnit și controverse, pentru că iată, acum, la aproape 100 de ani după, ne dăm seama că această compoziție este minunată. Și nu îmi pasă nici de cei care o consideră într-un fel lejeră, pentru că muzica de calitate nu ține cont de granițele unui stil, iar a fi două stiluri în aceeași lucrare este un lucru deosebit. Așa că eu consider această lucrare, Rhapsody in Blue, drept una minunată, iar un alt motiv este că îți dă într-un fel posibilitatea de a improviza. George Gershwin a gândit extraordinar și din acest punct de vedere.


Nu vă aflați la prima colaborare cu Orchestra MDR și dirijorul Kristjan Jarvi. Cum au decurs cele precedente și care ar fi pentru dumneavoastră diferențele dintre a cânta cu o orchestră și cu un ansamblu de jazz?

L-am întâlnit pe Kristjan Jarvi pentru prima dată acum câțiva ani. Iar Rhapsody in Blue am mai cântat-o împreună în anul 2009, din câte îmi amintesc. Am descoperit în el un artist cu o viziune aparte, care este deschis la o multitudine de stiluri. Avem în plan să și înregistrăm ceva împreună - nu va fi Rhapsody în Blue, pentru că deja lucrarea lui Gershwin am înregistrat-o cu Riccardo Chailly și Orchestra Gewandhaus și deja cred că va ieși ceva deosebit, pentru că ne înțelegem foarte bine împreună, avem aceeași atitudine față de muzică și același tip de energie.


Pe site-ul dumneavoastră am citit despre multe colaborări, în formule de duo și trio, dar și alte combinații de instrumente și chiar voci. Ne puteți spune mai multe despre acestea?

Da, sunt implicat în foarte multe proiecte. Unul care în acest moment este cel mai activ este un trio pe care l-am înființat în 2002. De-atunci am realizat împreună și cinci discuri. Ce îmi place cel mai mult la această formație este faptul că nu trebuie să ne planificăm ce urmează să cântăm. Pur și simplu urcăm pe scenă, improvizăm foarte mult, iar fiecare îl urmează pe celălalt în sensul muzicii.


Când nu cântați, sunteți scriitor. Aveți cărți despre muzică și nu numai și ați creat și piese de teatru. Cum a pornit această pasiune și care ar fi cele mai importante lucrări în acest domeniu?

Îmi pare rău să o spun, dar aceste piese de teatru nu am avut niciodată ocazia să le pun în scenă. Ele sunt scrise în italiană, dar sunt deschis să le traduc și în alte limbi. E o pasiune pe care am preluat-o de la prietena mea, pentru că ea face asta. De altfel, ea a scris o piesă în care mi-a acordat și un rol, iar personajul meu este, bineînțeles, un pianist. Am jucat acest rol pentru că, așa cum spuneam, în copilărie voiam să devin cântăreț de pop, dar, mai ales actor. Am scris câteva cărți despre muzică și o nuvelă pentru că astfel îmi umplu timpul pe care altfel l-aș pierde. Petrec mult timp în aeroporturi, chiar acum mă aflu în aeroport, iar dacă nu v-aș fi acordat acest interviu, aș fi scris cu siguranță ceva. Mai există și explicația că un pianist în timpul călătoriilor nu poate repeta, în timp ce un trompetist sau un solist vocal o poate face. Așa că, atunci când nu cânt la pian, îmi folosesc timpul scriind. Însă, când sunt acasă prefer pianul.


Aveți și o experiență în domeniul radioului. Ați dat viață unui personaj reprezentând un muzicolog la Rai Tre. Ce ne puteți spune despre aceasta?

Este o experiență foarte nostimă. Am dat viață personajului Dottor Djembe. Ideea a fost să tratăm ironic snobismul. Așa că am decis să vorbim despre muzică, însă creând, inventând o muzică nouă, cu un caracter fals. Și aceasta pentru că Dottor Djembe este un tip foarte deștept, crescut în Insula Bora-Bora, care ne dă exemple de muzică nouă de care noi n-am auzit, iar toată muzica din programul său este prezentată drept muzică nouă din toate colțurile lumii, însă de fapt totul este fals. Totul este un joc pentru a redescoperi muzica. În show sunt invitați muzicieni celebri care intră în acest joc.


La București avem Orchestra Națională Radio, o orchestră permanentă, iar din 2012 - Festivalul Internațional al Orchestrelor Radio. Cum se petre din acest punct de vedere lucrurile în Italia?

În fapt, nu avem orchestră radio. Avem ceea ce ar trebui să fie orchestra televiziunii - orchestra de la RAI, dar din păcate nu activează permanent. Cred că ar trebui să fie mai activă și, din păcate, nu folosim această orchestră suficient. În Germania, spre exemplu, lucrurile stau mult mai bine, pentru că acolo au și orchestră simfonică și big band de jazz.


Ați mai vizitat România anul trecut, când ați fost pe scena Festivalului de Jazz de la Bran. Ce impresie v-a făcut țara noastră?

Da, am fost vara trecută, însă nu mi-am putut crea o impresie pentru că drumul a fost foarte lung și doar am venit, am cântat și am plecat. Așa că acum sunt încântat că pot sta mai multe zile și îmi pot permite să vizitez și să îmi fac o impresie.


Interviu realizat de Dan Ghineraru