Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu mezzosoprana Roxana Constantinescu

Publicat: luni, 19 Septembrie 2016 , ora 10.20

Mezzosoprana Roxana Constantinescu revine pe scena teatrului La Fenice din Veneția, unde dă viață rolului Adalgisa. Mai multe despre aceasta, dar și despre alte proiecte am aflat chiar de la muzician.


Roxana Constantinescu, zilele acestea faceți parte din distribuția spectacolului Norma de Vincenzo Bellini, pus în scenă la Teatrul La Fenice din Veneția. Cum este pentru dumneavoastră această experiență?

Este, pentru a doua oară, minunată. În această stagiune, după ce am făcut parte din distribuția de premieră în stagiunea trecută aici, la La Fenice, sunt de fapt singura constantă între colegii mei. Este o bucurie enormă! Este o producție specială, o Norma africană, realizată de Kara Walker, un artist deosebit afro-american și sunt alături de mine Mariella Devia - soprană splendidă, regina belcanto-ului, Roberto Aronica - tenor, Simon Lim - Oroveso… deci, cum spuneam, splendid!


Cum vă identificați cu personajul pe care-l susțineți?

Mă identific mai mult decât cu altele. Adalgisa este o tânără cu o personalitate complexă, o tânără care trece prin emoții, care iubește, se confruntă cu această luptă interioară între moralitate și dragoste. Cred că asta se regăsește, la un moment dat, în noi toți, inclusiv în ceea ce mă privește.


Vorbeați de o viziune specială a regiei. Puteți să ne detaliați?

Aș spune că este un tablou această regie. Nu se caracterizează prin dinamică, ci mai degrabă prin estetică. Sunt costume speciale, sunt niște mișcări mai degrabă lente, însă tot timpul cumva delicate… este un tablou.


Revenind la partea muzicală, cum este colaborarea dumneavoastră atât cu conducerea muzicală, cât și cu colegii de scenă?

A fost o colaborare binevenită. M-am bucurat să-l întâlnesc pe Daniele Callegari, prim maestru italian, dirijor care se bucură de o carieră internațională și de o deosebită apreciere peste tot în lume. Iată, a fost și momentul întâlnirii noastre. Ne înțelegem foarte bine muzical; amândoi iubim ceea ce se întâmplă în partitură și încercăm să redăm ceea ce Bellini a dorit și a scris și atât de clar. Iar alături de Mariella Devia, cum spuneam, în primul rând am învățat enorm de la această personalitate, de la această femeie, de la tot ce reprezintă, pentru că are - și nu ascunde - 68 de ani, dar a debutat în Norma la 65, doar acum trei ani, spunând că doar atunci a ajuns la o maturitate vocală care i-a permis abordarea acestui rol. Or, pentru mine, oamenii cu această răbdare, cu această înțelegere a posibilităților, a experiențelor de viață ș.a.m.d…. Este o școală pur și simplu prezența pe scenă alături de ea și, evident, Norma oferă extrem de multe momente în duo; sunt duetele astea minunate între Norma și Adalgisa, unde am deosebita plăcere să fiu inspirată de cântul ei și să creăm împreună momente speciale.


După acest spectacol Norma de la Teatrul La Fenice, ce alte proiecte mai aveți în plan?

Urmează un concert de gală deosebit de interesant la început de noiembrie, la Musikverein, în Viena, unde voi fi pe scenă alături de mari tenori precum Juan Diego Florez, Ramon Vargas, Michael Schade, alături de Ferruccio Furlanetto - baritonul, alături de colegele mele Valentina Naforniță și Anita Hartig. Este un concert de caritate și un eveniment special. După care, voi relua opera barocă Siroe de Hasse la opera din Laussane, tot în noiembrie, urmând apoi debutul meu la Festivalul Grafenegg, cu Messiah de Handel, și apoi o înregistrare de CD a lucrării Missa Solemnis de Beethoven, în Japonia, alături de Academia Bach din Tokyo.

Interviu realizat de Radu Mihalache