Arhivă : Interviuri Înapoi
Interviu cu Sergiu Ștefanschi și Mihai Canciovici despre lansarea de la ONB
În 16 iunie 2016 în Foaierul Operei Naționale București se lansează volumul "Sergiu Ștefanschi - Un artist, un destin, o stea" scris de Mihai Alexandru Canciovici. Cartea reprezintă un dialog între balerin și scriitor și surprinde amănunte inedite din viața și cariera lui Sergiu Ștefanschi, povestite chiar de domnia sa. Detalii despre acest volum am aflat de la cunoscutul balerin, dar și de la autor.
Domnule Sergiu Ștefanschi, domnule Mihai Canciovici, în această seară la Opera Națională București va avea loc de la ora 17.00 un eveniment special. Despre ce este vorba?
S.Ș: Este vorba despre viața mea, de prim-balerin. Am început la Liceul de coregrafie din București și am primit o bursă pentru șase ani la St. Petersburg, unde este academia de dans înființată de 300 de ani și unde, într-adevăr, este o academie perfectă ca să crești de la vârsta de 13 ani până la 19 ani. La Opera Română de fapt mi-am făcut debutul și o perioadă în care am crescut ca prim dansator a fost pentru că veneam din generațiile care au fost înaintea mea.. Eu și Mihai atunci ne-am cunoscut și el mi-a văzut primele mele spectacole și a văzut toate spectacolele de la operă. Este figura cea mai importantă ca să-mi scrie o carte și am avut această sinceritate, să-mi deschid sufletul.
Așadar, pentru dumneavoastră este și o revenire destul de emoționantă la Opera Națională București.
S.Ș.:Da. În anul 2002 au fost decorați toți balerinii din generația '60-'70. Mulți dintre ei veneau din diferite colțuri ale lumii. Deci, am avut această ocazie, ca de atunci s-o cunosc pe doamna Beatrice Rancea. La Iași am fost decorat și acum, venind la Opera din București, mulțumesc doamnei Beatrice Rancea că face această lansare a cărții chiar în holul Operei unde am început de fapt cariera mea.
Domnule Mihai Canciovici, cum a luat naștere ideea acestui volum?
M.C.: Ne-am reîntâlnit cu ocazia venirii pentru prima dată după 30 de ani a maestrului Sergiu Ștefanschi, când a fost decorat de președintele țării, Ion Iliescu. A fost o mare bucurie să-l revăd, pentru că eu i-am văzut absolut toate spectacolele. El a fost considerat de toată lumea din teatru și din țară un prinț adevărat al baletului, a fost un Albrecht din Giselle cum rar am văzut vreodată. Eu l-am întrebat atunci "Sergiu, ai vrea să scriem împreună o carte?". El a fost foarte emoționat, nu mi-a dat imediat răspunsul și după aceea a spus "Cred că da.", pentru că Rudolf Nureev, prietenul și marele balerin mondial, o stea a baletului mondial, l-a întrebat odată "Sergiu, da tu de ce nu scrii o carte? Ai putea să scrii foarte multe lucruri pentru că știi foarte bine multe lucruri." Și-acest proiect s-a gândit atunci și, uite, a luat acum ființă. Cum s-a desfășurat? El mi-a povestit foarte multe lucruri minunate, relatări deosebite din viața lui și artistică și privată pe care eu le-am imprimat pe 25 de casete aproape, după care le-am retopit, le-am regândit, le-am concentrat și le-am pus în această carte. Cartea este scrisă de mine, dar materialele îi aparțin lui, povestirile sunt ale lui. Este o bucurie că am scris această carte pe care o dedic nu numai unui mare artist, ci unei întregi generații de mari balerini, mari artiști, generația de aur a baletului românesc. Eu sunt fericit că am putut să ofer această carte scrisă cu sufletul meu. De fapt, este o retrăire a mea, o revenire în trecut, un remember al meu din copilărie, tinerețe și până acum.
Am văzut că vor fi tot felul de amănunte inedite despre viața dumneavoastră. Puteți să ne dați, așa, un mic teaser?
S.Ș:Vreau să vă spun că, în primul rând, sunt foarte emoționat pentru că mă voi întâlni cu mulți colegi și elevi; am și predat la Liceul de coregrafie. Deci, pentru mine e o euforie să-mi aduc aminte de toți acești ani pentru că au fost anii în care Opera Română avea pe Oleg Danovski, care a fost marele maestru de la care am învățat foarte mult și el mi-a dat primul rol de prim-balerin cu Ileana Iliescu, prim-balerină la Opera Română - Siegfried din Lacul lebedelor. Deci, așa mi-am început cariera și am înțeles că din cei care au fost înaintea a trebuit să învăț și să devin într-o zi cu experiența pe care am acumulat-o… La Opera Română din București, 11 ani am dansat și am făcut tot estul Europei și tot vestul până în Cuba, la Havana (a fost primul zbor al Tarom-ului spre Havana), unde am participat la toate aceste festivaluri și am fost invitați. A fost o mare onoare pentru baletul Operei Române în care, într-adevăr, au fost dansatori începând de la corpul de balet - fete și băieți - și până la primii dansatori "the top of the top", cei mai buni. Și acești oameni, trăind cu ei, în jurul lor, mi-au dat mult de gândit și îi urmez și îmi pare foarte bine de această carte pentru că am putut să reamintesc toate aceste nume cu care am colaborat. Mă simt așa de bine în sufletul meu, la vârsta mea, că totuși această carte a putut să fie lansată chiar la Opera Română.
Domnilor, vă mulțumesc foarte mult și vă rog, la final, dacă doriți să adresați ascultătorilor noștri o invitație să vină în această seară și să ia parte la această lansare de carte la operă.
S.Ș.: Aș fi foarte fericit să văd cât mai mulți colegi de-ai mei și public care, într-adevăr, pentru 11 ani, m-au aplaudat și m-au văzut pe scenă dansând cu Magdalena Popa, Ileana Iliescu, Alexa Mezincescu, Elena Dacian - toate au fost partenerele mele de scenă.
M.C.: Le adresez tuturor ascultătorilor interesați de arta dansului această invitație de a participa la un eveniment cu totul special, care nu se referă numai la un mare artist, ci la o întreagă generație de mari artiști care au constituit generația de aur a baletului nostru. Va fi, de fapt, o sărbătoare a baletului. Așa o doresc eu și e binevenită în acest moment.