Arhivă : Interviuri Înapoi
AUDIO. Cristian Mandeal este dirijorul Orchestrei Naționale Radio
Vineri, 4 martie, Orchestra Națională Radio va fi condusă de Cristian Mandeal, dirijor care propune un program alcătuit din Concertul nr. 2 op. 83 în Si bemol major pentru pian și orchestră de Johannes Brahms, în care solistă va fi Oxana Corjos, și Simfonia a III-a op. 55 în Mi bemol major "Eroica" de Ludwig van Beethoven. Șeful de orchestră ne-a vorbit despre complementaritatea acestor două lucrări:
Se leagă printr-o filiație foarte clară; Beethoven-Brahms este un drum de normalitate, ca să zic așa, în evoluția istoriei muzicii - Brahms fiind cunoscutul romantic-clasic al secolului XIX și fiind, de fapt, ultimul mare simfonist de tip beethovenian. Bruckner iese deja din contextul acesta, are un alt limbaj, iar despre Mahler nu mai putem să facem nici un fel de referință atunci când vorbim de filiație. Aceste două lucrări mi se par foarte frumos complementare și din punct de vedere al tonalităților - Si bemol majorul cu Mi bemol majorul - celor două lucrări. De fapt, acesta cred că este și motivul pentru care am optat pentru această ordine de program și nu invers. Aș fi putut să termin cu Concertul pentru pian, întrucât este o adevărată simfonie cu pian - ca și Eroica, dar mi s-a părut mai interesant să leg acest concept de dominanta tonică, de Si bemol major spre Mi bemol major "Eroica", decât invers.
Reveniți cu această ocazie la pupitrul Orchestrei Naționale Radio. Cum caracterizați acum acest ansamblu?
S-au schimbat generațiile, s-a schimbat mentalitatea și s-a schimbat, evident, și cunoașterea și performanța, în sensul în care orchestra de astăzi este, clar, pe un vârf a ceea ce înseamnă o orchestră din România și are o capacitate sporită față de alte orchestre românești. Ceea ce este îmbucurător este și faptul că mulți, foarte mulți oameni făcând parte din acest ansamblu continuă să fie pasionați de muzică și să facă muzică nu doar din obligație și ca o sursă de venit, ci cu plăcerea constantă de a îmbina utilul cu pasiunea.
Aș invita publicul în primul rând să vină la concert, pentru că ceea ce dă concertul pe viu nu dă niciodată o transmisie radio oricât de reușită ar fi. Pianista Oxana Corjos este în plină maturitate în momentul de față; o să ofere o variantă foarte matură și de referință pentru acest concert, în special în România, unde această lucrare este cântată extrem de rar de pianiștii noștri. Sunt foarte puțini pianiști care abordează această lucrare; este o lucrare de maximă îndrăzneală, socotită ca un fel de vârf pianistic absolut, mai mult chiar decât un concert de Rahmaninov - al treilea, sau Bartok. Brahms II este o lucrare pe care puțini pianiști din lume, în general, o abordează, iar atunci când o abordează, o fac întotdeauna cu reticență. Ca un mic comentariu, mi-aduc aminte de Berezovski, marele pianist cu care am dirijat o dată acest concert, și care îmi spunea "Atunci când am Brahms II de cântat, trebuie să studiez șase ore pe zi, lucru care nu mi se-ntâmplă pentru un nici un alt concert."
Invit publicul, deci, să participe la acest concert. Este un concert complet, frumos, de înaltă ținută culturală și, bineînțeles, de mare densitate emotivă.