Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Alina Azario despre a doua ediție a Festivalului Internațional 'Clara Haskil'

Publicat: luni, 26 Octombrie 2015 , ora 12.26

Luni, 26 octombrie 2015, se deschide la Sibiu cea de-a doua ediție a Festivalului Internațional "Clara Haskil". Evenimentul îmbină anual recitaluri și concerte de mare clasă, precum și o expoziție de artă dedicată excepționalei pianiste Clara Haskil. Seria este organizată la inițiativa pianistei Alina Azario, cea care ne-a vorbit despre ediția din acest an:


Datele acestei serii sunt în număr de șapte. Festivalul va ține până pe 2 noiembrie inclusiv, cu o mică pauză în data de 29 octombrie. Avem șapte seri - cu o seară în plus față de prima ediție - și, da, așteptăm publicul să vină în număr cât mai mare în Sala Thalia din Sibiu.


Care sunt muzicienii care vor evolua în acest al doilea an al festivalului?

Sunt numeroși. Avem muzicieni străini, români care vor concerta împreună. Deschidem festivalul cu pianistul Cristian Budu, care este câștigătorul Concursului Clara Haskil din 2013, din Elveția. Este ultimul câștigător al acestui concurs, având în vedere că în ediția din 2015 Premiul "Clara Haskil" nu a fost atribuit. Cred că deschiderea acestui festival, cu un recital de pian mai ales în interpretarea pianistului Budu, este ca un simbol. Avem marea onoare și bucurie, de asemenea, de a-l avea invitat pe domnul Marius Constantienscu, care va prezenta acest festival și care va "deschide" cea de-a doua ediție a Festivalului "Clara Haskil".

Apoi, în data de 27 octombrie îi avem invitați pe Ștefan Tarara - câștigătorul Concursului "Enescu" la vioară în 2014 - și pe pianistul Mauro Lo Conte. E o primă colaborare între acești doi muzicieni de excepție și, personal, sunt foarte bucuroasă și încântată că, prin prisma acestui festival, întâlnirea muzicală a celor doi e posibilă.

Continuăm cu un alt recital de pian, susținut de Volodymyr Lavrynenko - un pianist de origine ucraineană, școlit în vestul Europei, în Elveția, Germania. Venirea lui este datorată faptului că a câștigat Premiul publicului "Clara Haskil", în cadrul unui concurs din Germania, în anul 2015. Este un pianist foarte sensibil, are o bogată carieră artistică și va cânta în concertul din 28 octombrie o muzică poate mai puțin cunoscută publicului larg… este vorba de lucrări de Szymanowski, într-o combinație cu lucrări ale lui Frederick Chopin.

Continuăm cu pianistul Alexander Schimpf, un pianist care a câștigat numeroase concursuri internaționale, care are o vastă carieră în Statele Unite mai ales, ca urmare a câștigării Concursului din Cleveland. Este un specialist al muzicii beethoveniene și ne va încânta, printre altele, cu Sonata op.111 de Beethoven. Este ultima sonată scrisă de Beethoven și cred că pentru publicul din Sibiu va fi o bucurie să asculte această sonată în interpretarea lui Alexander Schimpf care, de fapt, va susține două concerte în cadrul acestui festival. Se va alătura Orchestrei Simfonice București și lui Tiberiu Soare în data de 1 noiembrie. Tiberiu Soare și Orchestra Simfonică București ne onorează și în acest an cu prezența lor. Mă bucur foarte mult că venirea lor e încă o dată posibilă.

Vom avea Cvartetul Arcadia, care revine pe scena Sălii Thalia. Și mă gândesc în special la Cvartetul nr.4 de Bela Bartok pe care abia aștept să-l ascult în interpretarea lor.

Închidem festivalul în data de 2 noiembrie alături de doamna Maia Morgenstern, care ne face o onoare deosebită de a veni aici, la Sibiu, și de a face parte din acest festival într-un concert-lectură prin care vom descoperi, sper, așa puțin, povestea Clarei Haskil, corespondența dintre Clara Haskil și Dinu Lipatti. Până la urmă, probabil că un public care nu o cunoaște atât de bine pe Clara Haskil ca om poate că va descoperi sensibilitatea, umanitatea și generozitatea acestei pianiste de excepție care a fost Clara Haskil.


Cum a primit Maia Morgenstern invitația de a participa la acest festival? Cum a reacționat în momentul în care i-ați propus acest proiect?

Cu mare, mare entuziasm. De altfel, toți artiștii au primit invitația cu entuziasm și cu bucurie. Din partea muzicienilor e mai ușor să te aștepți la entuziasm, pentru că facem practic același lucru și suntem din aceeași breaslă, dar entuziasmul Maiei Morgenstern m-a atins profund și m-a făcut să cred și mai puternic în acest proiect.

Invitația publicului o pot face doar încercând să mă depun garant pentru concerte de calitate, concerte în care interpretarea la cele mai înalte standarde este criteriul pe care l-am impus în acest festival. Nu dorim să facem absolut nici un compromis la calitate și promit, ca și anul trecut, să fie un festival mai aparte în scena festivalurilor din țară, pentru că propunem concerte care pun în valoare muzica de cameră. Și așa cum, printr-o metaforă foarte frumoasă, domnul Marius Constantinescu spunea că muzica de cameră este mica Cenușăreasă a muzicii clasice, ei bine, cred că acest festival… sper că acest festival să reușească să se impună în scena culturală a muzicii din România.


Interviu realizat de Lucian Haralambie