Din 2008, de când dorinţa de a o cunoaşte mi se vânturase zilnic printre spaţiile înguste ale cotidianului - pentru ca 3 ani mai târziu să jubileze în cea mai frumoasă întâlnire a vieţii mele profesionale, trăită la Bucureşti, în spaţiile unui mai înflorit - luna octombrie înseamnă anual pentru mine - şi cred că ştiţi bine acest lucru! - un telefon în Florida, o lungă şi extrem de preţioasă convorbire, o Seară de operă şi ... un "La mulţi ani!"- rostit cu mare drag şi emoţie.

Bună dimineaţa şi la mulţi ani, doamnă Zeani!

Bună dimineaţa! Pentru mine e foarte devreme.

Da, şi-mi cer mii de scuze pentru acest fapt. Vă trezesc însă pentru o zi superbă şi pentru urări minunate din partea noastră, a tuturor, evident, şi din partea mea. Să fiţi sănătoasă şi să rămâneţi cât mai mult timp posibil, cum spuneţi dumneavoastră, ţărmul urărilor şi gândurilor noastre de fiecare 21 octombrie!

Ce bine că mai exist! - pentru că 90 de ani e o cifră destul de frumoasă şi sunt aşa de fericită că pot să transmit prietenilor din România tot dragul meu! Iar faptul că exist la vârsta asta, sigur că-mi produce o mare plăcere. Sper să ne auzim şi anul viitor!

Cum priviţi trecutul din perspectiva acestei aniversări? Şi, de asemenea, cum priviţi viitorul?

Acum să vă spun un lucru… Sunt mulţumită de ce am făcut. Aş fi putut face probabil totul mult mai bine şi dacă aş retrăi aceleaşi momente, desigur că aş fi mult mai înţeleaptă. Când eşti tânăr însă, ai curaj; şi de multe ori nu te gândeşti mai departe, la viaţă. Iar când ajungi la vârsta mea e o mare şansă şi începi să analizezi tot ce-ai făcut - bine sau prost. Şi, încet, încet, te pui la punct pentru o altă nouă viaţă unde te gândeşti că o să fim cu toţii mai grozavi, unde o să ne comportăm cu mai multă, poate, discreţie sau poate faimă sau… în sfârşit… la 90 de ani ajungi la concluzia unei vieţi care să înceapă o alta, mult mai profundă şi bazată pe experienţa acestei vieţi. În fine. Poate e o chestiune puţin cam prea filosofică şi nu vrea să fiu filosoafă tocmai azi; ci vreau să mă las în grija cerului şi să-mi trimit tot dragul la prietenii mei din România şi ţie, se înţelege... Bineînţeles, trimit şi la Solovăstru tot dragul meu şi le spun să nu uite că părinţii mei au lăsat o casă acolo, pe care ar putea să pună o placă cu cuvintele: "casa părinţilor Virginiei Zeani".

Totuşi, ce v-a rămas din cariera dumneavoastră în culorile cele mai frumoase şi ce anume aţi dori să uitaţi?

Aş dori să uit în primul rând lucrurile pe care le-am făcut fără experienţă şi pe care le-am ajustat aproape toată viaţa ca să fiu cât mai… nu perfectă - pentru că perfecţiunea nu există într-o viaţă - dar după care, mi-am cusut apoi zilele astfel încât să formeze o aureolă de amintiri fermecătoare pe care le am acum în inima mea. Am amintirile debutului meu şi amintirile căsătoriei mele cu Nicola Rossi-Lemeni - care a fost unul dintre cei mai sensibili şi educaţi artişti pe care i-am întâlnit în viaţa mea - căruia i-am păstrat toată dragostea împreună cu fiul meu, care are şi el un fiu şi o soţie şi sunt aproape de mine. Şi trăiesc astfel în mica mea dimensiune, încă cu plăcerea ca, într-o zi, să vin şi să revăd România. Aşa că, dacă mă simt bine anul viitor şi Dumnezeu e bun cu mine, promit că viu!

Eu ştiu că întotdeauna 21 octombrie este un prilej de lung pelerinaj aniversar în casa dumneavoastră. Cum vă veţi sărbători în acest an?

De la o vreme, toate sărbătoririle - în loc să le fac cu gălăgie şi cu prea mulţi invitaţi, le fac în familie şi lumea mă scuză că nu pot să stau să primesc 50-60 de persoane - ca pe vremea când eram mai tânără… O să vorbesc la telefon cu toţi.

Da, sunt convinsă că telefonul va suna fără întrerupere şi vă spun drept că mă bucur în sinea mea că am luat-o înaintea tuturor cu acest telefon de La mulţi ani! Vă mulţumesc mult de tot şi, încă o dată, La mulţi ani şi să fiţi sănătoasă! Eu vă aştept la anul, da?

Da. La 91.

Exact! Să sărbătorim 91 împreună.