Arhivă : Interviuri Înapoi

Piotr Anderszewski despre Dinu Lipatti: 'Este cu adevărat foarte, foarte aproape de perfecțiune!'

Publicat: luni, 21 Septembrie 2015 , ora 14.48

Vine la București cu cea mai completă și expusă formă de a se prezenta a unui interpret: recitalul solo. Un nume care stârnește reacții admirative celor familiarizați cu scena pianistică internațională de astăzi. Interpret dar și compozitor, asemenea lui Chopin, are în comun cu genialul romantic și spațiul geografic unde s-a născut, Polonia. De altfel, s-a impus ca promotor atât al lui Chopin, cât și al unui autor polonez de secol al XX-lea despre care ne-a vorbit în interviul acordat pentru Radio România. A făcut senzație în 1990 când s-a retras, din spirit autocritic, de pe scena semifinalei Concursului Internațional de la Leeds; a convins însă ulterior, iar nominalizarea la Grammy și un premiu Echo Klassik reprezintă parafa oficială a excelenței, de care probabil că ne va convinge și în festivalul "Enescu".


Domnule Piotr Anderszewski, pentru recitalul dvs. din 19 septembrie biletele s-au epuizat cu luni bune înainte, dovadă a prestigiului de care vă bucurați în fața publicului de la noi. Veți cânta, la București, pe scena celui mai important festival din România. Ce ați gândit atunci când ați primit invitația, ce reacție ați avut și la ce vă așteptați de la acest prim recital în țara noastră?

În ceea ce privește invitația, au mai fost câteva, de-a lungul timpului, pe care, din diverse motive, le-am declinat. Nu îmi aduc foarte bine aminte de ce, dar cauzele au ținut fie de repertoriu, fie de data propusă de organizatori. Așa că sunt fericit că anul acesta a fost posibil. Aștept cu nerăbdare recitalul, în primul rând pentru că nu am mai fost niciodată în România, este una dintre țările mari ale Europei, una dintre cele câteva pe care nu le-am vizitat încă. Am, însă, câțiva buni prieteni români aici, la Paris, de care sunt foarte apropiat, deci știu multe despre țara dvs. Așa că sunt foarte curios cum voi trăi această nouă experiență.


Vă propun să discutăm despre lucrările pe care le-ați reunit în programul recitalului dvs., unul foarte divers stilistic, ce propune muzică de Bach, Schumann, Szymanowski și Bartók. Cum ne-ați descrie alcătuirea sa, arhitectura lui interioară?

În ceea ce-l privește pe Szymanowski, acesta este, de un număr bun de ani, un autor foarte apropiat mie. Avem de-a face, în cazul lui, cu o muzică foarte complexă dar extrem de rafinată pe care, din păcate, o cântă foarte puțini în momentul de față. Pentru mine rămâne foarte special întreg acest ciclu Metope op. 29, pe care îl voi cânta și la București, este fără discuție o capodoperă! O lucrare senzuală și, totodată, extrem de bine construită, articulată, care mariază armonios atât de multe contradicții... Mă bucur că voi cânta această creație la București! Și Schumann a figurat în programele mele foarte des în ultimii ani... Să spunem că acești doi compozitori îmi sunt deosebit de dragi, de apropiați!


Într-adevăr, iată că ați atins următoarea întrebare pe voiam să v-o adresez: autorii menționați sunt prezențe constante în recitalurile și concertele dvs. Am remarcat că obișnuiți să fiți deosebit de selectiv în privința compozitorilor pe care îi interpretați, că alegeți doar câteva nume și că le aprofundați, le șlefuiți cu migală de bijutier timp îndelungat. E corectă observația, vă definește această exigență și concentrarea doar pe anumite nume, cum spuneam?

Da, aș spune că așa este. Sunt într-adevăr selectiv dar nu neapărat pentru că aleg foarte mult. Sigur că, în ultimă instanță, decizia asupra piesei pe care o voi cânta îmi aparține, dar mai sunt convins că și lucrarea te alege pe tine, ca interpret. Pentru că există o mulțime de creații pe care mi-aș dori să le abordez dar, dintr-un anumit motiv, nu am sentimentul că o pot face așa cum trebuie, nu simt că există ceva nou ce aș putea scoate la lumină în privința lor. Trebuie să am convingerea că există o conexiune interioară cu muzica de care mă ocup, nu mă rezum la a cânta pur și simplu. Interpretarea muzicală reprezintă ceva deosebit de personal. Confruntarea dintre compozitor și personalitatea mea trebuie, cumva, să fie coerentă, să aibă sens, iar acest sens este vital să apară, să se impună, și e rar când acest fenomen se produce. De aceea repertoriul meu nu cuprinde orice.


Probabil că înțelegerea universului luxuriant al lui Karol Szymanowski nu a fost deloc o sarcină ușoară nici pentru dvs., ca muzician polonez. Cum vă reamintiți începuturile acestei aventuri, de a-l descoperi le Szymanowski? Și cum ați decis să-l promovați cu consecvență?

Ei bine, am pornit de la a simți repulsie, la început i-am respins muzica. În esență, nu o înțelegeam, nu eram cu adevărat atras de ea. Îmi amintesc de faptul că, odată, am ascultat ciclul "Metope", într-o înregistrare și a fost o experiență foarte stranie, o puternică respingere și, totuși… uneori, când refuzi în mod violent o apropiere există, probabil, în obiectul respingerii, ceva ascuns în adânc, ce merită explorat… Și am decis că trebuie să încerc, așa că am programat lucrarea, a trebuit s-o învăț și, bineînțes, în primele săptămâni am înjurat la propriu punându-mi întrebări legate de modul în care pot să mi-o apropii; pentru că Szymanowski e și foarte greu de învățat. Apoi, îmi aduc minte că s-a produs ceva similar unei revelații: după lungi săptămâni de studiu, cumva am înțeles un aspect definitoriu al acestei muzici care este total diferit de tot ceea ce știam înainte. A fost ca o imensă descoperire pentru mine, aproape ca cea a găsirii unui nou continent. De tunci când aproape în fiecare stagiune Szymanowski.


Dincolo de propriile albume, cum arată colecția dvs. discografică? Ce anume ascultați acasă?

O, nu ascult prea multă muzică! Am, de fapt, niște cd-uri aici, mă uit la ele chiar acum și mă întreb, uneori, care e rostul lor, pentru că sunt doar un suport pentru praf… Pur și simplu prefer să fac altceva.


Vă este familiar numele lui Dinu Lipatti, domnule Piotr Anderszewsky?

Sigur, îmi sunt binecunoscute înregistrările lui, bineînțeles…


Și ce apreciați, dacă este cazul, la arta lui Lipatti?

Cum îl privesc? A fost un muzician fantastic, îmi dă senzația, sentimentul a ceva extrem de echilibrat… Este cu adevărat foarte, foarte aproape de perfecțiune! A reușit un echilibru între simțul stilistic sigur, emoție și construcția sonoră. Tot ceea ce a făcut în interpretare este extraordinar, e o imensă pierdere că a murit atât de tânăr… Impresiile mele sunt extrem de pozitive în ceea ce-l privește pe Dinu Lipatti, chiar dacă nu am mai avut contact cu imprimările lui vreme de mulți ani.

Interviu realizat de Ștefan Costache