Arhivă : Interviuri Înapoi

Laura Tătulescu - debut la Klagenfurt

Publicat: vineri, 13 Februarie 2015 , ora 13.38
Pe scena Teatrului de Stat din Klagenfurt soprana Laura Tătulescu a debutat joi, 12 februarie 2015, în rolul "Blanche de la Force" din opera Dialogues des Carmelites de Francis Poulenc. Spectacolul are o istorie interesantă, prima interpretare a acestui rol fiind semnată de o altă solistă română, Virginia Zeani. Despre propunerea evoluția în acest rol, Laura Tătulescu a declarat:

Acum un an și jumătate am fost întrebată dacă m-ar interesa lucrul acesta. Am spus că da. Am lucrat cu dirijorul. Trebuie să spun că toate repetițiile (am avut șase săptămâni de repetiții), lucrul cu dirijorul, cu colegii, cu regizorul au fost de cel mai înalt nivel. Aseară a fost un spectacol cu standing ovations. Spectacolul a fost foarte bine primit de public și apropo de doamna Zeani, eu ca româncă sunt foarte fericită să pot face acest rol, un rol pe care minunata noastră doamnă Virginia Zeani l-a creat.


Care sunt provocările acestui rol?

Nu degeaba a fost numit Dialogul Carmelitelor, pentru că acest rol scris de Poulenc se bazează foarte mult pe recitativ. Vorbim din punct de vedere vocal. Pe alocuri țesătura poate fi joasă, cu o orchestră foarte bogată și cântând foarte, foarte tare. Găsirea acestui balans poate fi o provocare, însă trebuie să spun, dirijorul pe care l-am avut, Alexander Soddy, a știut foarte bine cum să echilibreze discursul pentru toți cântăreții. A știut foarte bine să respire cu noi, cu toți. A fost un sprijin extraordinar și am putut să lucrăm cu el fiecare repetiție, a fost o muncă de echipă care a adus rezultate de excepție.


V-aș ruga să-mi vorbiți despre ceilalți componenți ai distribuției.

Heidi Brunner, pe care am avut bucuria enormă s-o cunosc acum. Ea a interpretat rolul "Mere Marie", care este un rol foarte dificil, foarte dramatic. "Mere Marie" este o prezență foarte puternică și poate fi dură, dar dincolo de această duritate este o inimă foarte blândă și arzătoare, aș putea să spun, plină de bunătate. Iar Heidi a reușit să întruchipeze atât vocal cât și dramatic, acest rol, în mod excepțional. Ea este și vorbitoare de limbă franceză, așa că a putut foarte bine să intre în personaj.

"Madame Lidoine" a fost colega mea, Betsy Horne, o soprană cu o voce superbă. Trebuie să spun că fiecare persoană a fost bine distribuită în rolul pe care l-a făcut.

În rolul lui Madame de Croissy a evoluat Marianne Eklof, o mezzo-soprană cu o vastă experiență scenică, care a făcut acest rol de foarte multe ori.

Soeur Constance a fost Evgheniya Soutnikova, o tânără și minunată voce, plină de viață, perfectă pentru acest rol și comunicarea de pe scenă a fost foarte strânsă. Datorită faptului că și în afara scenei ne-am înțeles cu toții extrem de bine, asta a făcut ca tot procesul repetițiilor și tot ceea ce a fost înainte de premiera de aseară, a făcut ca totul să se închege extrem de bine.

Regizorul Richard Brunel a făcut pentru prima oară 'Dialogues des Carmelites' și trebuie să spun - să ai un francez care să îți facă o operă franceză este un lucru aproape necesar. Spun asta, pentru că el a înțeles foarte bine piesa lui Bernanos, în primul rând, în al doilea rând, a înțeles tot ce înseamnă subtext în libret și a reușit extraordinar de bine să pună în evidență toate lucrurile astea.


Ce urmează pentru dumneavoastră după această producție?

Am un recital în America de Sud, cu un minunat pianist și dirijor român, Vlad Iftinca, care de curând a dirijat premieraoperei 'Lucia di Lammermoor', la Iași, apoi voi reveni la Santa Fe pentru "Finta giardiniera", apoi urmează Simfonia a II-a de Mahler cu Atlanta Symphony, apoi debut de rol în Helena din 'Midsummer Night Dream' de Britten, apoi Fidelio, la Cincinnati ș.a.m.d.


Interviu realizat de Lucian Haralambie