Cunoscutul dirijor conduce în 7 februarie 2015 premiera londoneză a Simfoniei a III-a de George Enescu, la pupitrul Orchestrei Filarmonicii din Londra. Despre acest eveniment dar şi despre următoarea participare în cadrul Festivalului Internaţional ,George Enescu', a vorbit pentru postul nostru dirijorul Vladimir Jurowski.

Maestre Jurowski, premiera celei de-a treia simfonii a lui George Enescu pe o scenă londoneză este un moment extrem de important pentru cultura muzicală românească. Orchestra Filarmonicii din Londra, dirijată de dumneavoastră în celebra sală Royal Festival Hall. Ce înseamnă pentru dumneavoastră faptul că dezvăluiţi publicului londonez o muzică destul de puţin cunoscută ?

Înca de cand am învăţat partitura Simfoniei a III a de Enescu m-am întrebat de ce această lucrare nu este interpretata mai des. Sigur, unul dintre motive este acela că aparatul orchestral este foarte mare. Există un cor numeros dar şi un cor de copii. Totodată, partitura are o serie de probleme care solicită virtuozitatea tehnică a instrumentiştilor. Este un fel de munte Everest din acest punct de vedere, iar ca să urci acest munte trebuie să dispui de un grup de muzicieni bine pregătiţi şi dispuşi să se aventureze în acest univers sonor. Dar, de când am dirijat această lucrare la Festivalul Enescu din Bucureşti am simţit că acum este momentul ca publicul londonez să asculte această simfonie. Încercăm să abordăm creaţii ale unor compozitori care nu au avut şansa de a fi interpretaţi, muzicieni extraordinari, dar compozitori neglijaţi din anumite motive. Unul dintre cei mai importanţi din acest punct de vedere este George Enescu, un violonist celebru şi un dirijor remarcabil dar un compozitor puţin cunoscut în vremurile sale. Cu această lucrare prezentată la Londra sper să reuşesc să aduc muzica lui Enescu în prim-planul vieţii muzicale europene.

Ce anume solicită unui dirijor această partitură scrisă de George Enescu ? Tehnica dirijorală, imaginaţia sau expresivitatea ?

Aş spune că toate. Partitura este extraordinară. Este o lucrare monumentală, care durează aproape o oră şi, cu toate că este scrisă pentru orchestră foarte mare, are nenumărate detalii în orchestraţie. Găseşti numeroase indicaţii de interpretare pentru anumite pasaje. Acelaşi lucru îl mai întâlneşti doar în muzica lui Mahler sau în alte lucrări ce aparţin compozitorilor de secol XX. În ceea ce priveşte detaliile, Enescu este uimitor, unic. Totodată, este o lucrare dramatică, ce necesită din partea unui dirijor nu doar maturitate emoţională dar şi tehnică foarte bună. Mai cred că este o lucrare filosofică, pentru că este compusă la sfârşitul Primului Război Mondial şi sunt aspecte care fac referire la teroare, angoasă. Într-un fel, în această simfonie Enescu încearcă să rezolve aceste probleme găsind refugiul în natură, folosind vocile pure ale copiilor sau instrumente pe care le-aş numi non-muzicale, cum ar fi clopotele de biserică, folosite în partea a III-a împreună cu orga, creînd astfel o atmosferă cu adevărat mistică. Singurul compozitor cu care l-aş compara pe Enescu în ceea ce priveşte această simfonie este Mahler, mai precis cea de-a treia simfonie din creaţia sa.

În anul 2017 veţi deschide Festivalul "George Enescu" cu opera Oedip. Aţi ales să dirijaţi această operă sau vi s-a făcut această propunere ?

Oedip este o lucrare foarte cunoscută pe care întotdeauna mi-am dorit să o dirijez. Mi-a fost prezentată de directorul Festivalului "George Enescu", Mihai Constantinescu, şi am realizat că este o lucrare pe care cu adevărat îmi doresc să o dirijez. Mă bucur enorm că am şansa să realizez un lucru pe care mi l-am dorit foarte mult.

Oedip, un subiect fascinant ales de Enescu pentru singura sa operă. Cum găsiţi simbioza dintre tragedia lui Sofocle şi muzica lui Enescu ?

Nu este un caz unic în secolul al XX-lea. Este o tendinţă generală ca muzicienii de după Wagner să caute inspiraţie în tragediile antice. Primul a fost desigur Berlioz cu "Troienii". Dar apoi sunt mulţi alţi compozitori în secolul al XX-lea: Stravinsky cu "Persefona" si "Oedipus Rex", Carl Orff cu "Antigona" şi mulţi alţii. Este o combinaţie naturală între tragedia greacă şi muzica lui George Enescu, un compozitor de geniu.