Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Orchestra Națională Radio și dirijorul Horia Andreescu în colecția Tune In

Publicat: luni, 3 Noiembrie 2014 , ora 13.05

Tune In este noua colecție de patru albume muzicale editată de Uniunea Europeană de Radio. Sonorități clasice, jazz, folk (muzică tradițională) și pop/rock din Austria, Belgia, Bulgaria, Croația, Cipru, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia și Ungaria sunt disponibile acum sub forma a patru compact discuri. Printre muzicienii prezenți în colecția "Tune In" îl regăsim și pe dirijorul Horia Andreescu.


Oferta Radio România pentru compartimentul de muzică clasică în ceea ce privește colecția European Broadcasting Union a fost uvertura Suitei a II-a pentru orchestră de George Enescu. Vorbim de o înregistrare din anul 2000, dintr-un concert al Orchestrei Naționale Radio pe care l-ați dirijat dumneavoastră. Cum vă amintiți acele momente?

Țin minte că acel concert era un fel de pregătire a unui al doilea concert cu același program, pe care urma să-l ținem la Koln, la Festivalul Orchestrelor din acel oraș, și care mai cuprindea o simfonie de Haydn, Concertul pentru clarinet de Mozart și Ison II de Ștefan Niculescu, iar în încheiere această Suită a II-a de George Enescu - o lucrare foarte dragă mie.


Este cunoscut faptul că ați avut o altă viziune asupra acestui fragment muzical. Cum vedeți dumneavoastră uvertura acestei suite?

Are mai mult farmec cred, în felul în care am văzut-o eu. Poartă-n ea, această muzică, un farmec și o energie contagioase și, mai mult decât atât, am constatat că această nouă viziune a uverturii, a felului de a articula și de a gândi în adevărul muzicii lui Enescu, dar actualizându-l, lucru care se întâlnește de altminteri în finalul suitei. Această abordare are urmași, pentru că peste mai mulți ani am putut să constat, cum în Festivalul Enescu, atunci când a fost programată această Suită de dirijori străini, preluase această idee a mea cu noua viziune asupra caracterului uverturii și asta grație faptului că Integrala Enescu realizată împreună cu Orchestra Națională Radio s-a bucurat de o difuzare internațională.


Ce ați simțit în momentul în care ați aflat că acest fragment va fi inclus în oferta EBU?

Ideea m-a bucurat foarte mult. Am dorit, înainte de a da verdictul final și eu, să ascult acea înregistrare și nu m-am dezis de ea.


Prin prisma celor aproape două decenii de activitate desfășurată aici, ce înseamnă pentru dumneavoastră acum, maestre Horia Andreescu, Radio România?

Radio România, în general radioul, a făcut parte mereu din viața mea și face parte din viața mea, din momentul în care, ca tânăr dirijor, am început prin a face înregistrări cu Filarmonica din Ploiești cu muzică românească (acolo am căpătat experiență) la Radio București - existau trei sesiuni de înregistrări la acea vreme: dimineața, după-amiaza și noaptea. Apoi au urmat cei doisprezece ani de experiență cu Orchestra Simfonică Radio Berlin, după care, iată, optsprezece ani și ceva cu Orchestra Național Radio București. Se poate spune că viața mea de muzician cuprinde relația cu orchestrele radio și cu specificul instituției radio într-o parte însemnată de timp. Radio România a început să fie mai cunoscut în lume. Radio România Muzical este un post pe care și eu, când am timp liber sau când sunt în mașină, îl ascult cu mare plăcere fie că sunt lucrările pe care din când în când le transmiteți din înregistrările mele, fie diferite concerte ale colegilor mei sau transmisiuni internaționale. Așadar, este o prezență continuă Radio România în viața mea.

Interviu realizat de Lucian Haralambie