Personalitate remarcabilă a vieţii culturale internaţionale, pianist, dirijor şi realizator de emisiuni de iniţiere muzicală la TV, Justus Frantz desfăşoară o intensă activitate de promovare a tinerelor talente.

O viaţă desfăşurată sub semnul muzicii cu dăruire, dăruind - sunt traiectoriile pe care cariera lui Justus Frantz se construieşte.

A fost oaspete al mai multor ansambluri de prestigiu din lume, în dublă calitate de pianist şi dirijor. A înfiinţat mai multe festivaluri în Germania, cel mai renumit fiind Schleswig-Holstein Musik Festival precum şi cel din Insulele Gran Canaria.

În anul 2009, alături de câţiva muzicieni prieteni a realizat un ambiţios proiect intitulat - Philarmonie der Nationen - o orchestră alcătuită din tineri de pe toate meridianele lumii. Împreună cu acest ansamblu, Justus Frantz desfăşoară o intensă activitate cu stagiuni şi turnee care se bucură de mult succes.

De curând, celebrul muzician a aniversat 70 de ani, ocazie cu care ne-a acordat un interviu în exclusivitate.

Când eram foarte mic am fost adus într-un castel. Eram refugiaţi în timpul celui de-al doilea război mondial. Toţi eram din estul Germaniei. În fiecare familie erau foarte multe pierderi - taţi, mame sau ambii părinţi, bunicii… erau multe pierderi din cauza crimelor din timpul războiului. Nu aveam ce mânca, eram foarte săraci, pierdusem totul, dar aveam muzica, aşa că am început să cântăm cu toţii. Eram 60-70 sau chiar 100 în casă. Se cântau cantate de Johann Sebastian Bach, încercam să organizăm propria noastră orchestră, se făcea muzică tot timpul - muzică de cameră. În acele momente, toată lumea se simţea liberă. Fiecare putea să-şi urmeze emoţiile şi astfel eram bogaţi şi săraci în acelaşi timp. Bogaţi datorită muzicii! Puteam să ne exprimăm prin muzică, puteam povesti tragediile pe care le trăisem. Eram prea mic şi nimeni nu prea avea timp pentru cei mici. Eram mereu daţi afară să nu plictisim. Acest lucru nu puteam să-l înţeleg. Eu îmi pierdusem tatăl, nu înţelegeam de ce nu pot să fac parte din această comunitate. Îmi aduc aminte că mă aflam în pătuţul meu şi îmi doream tare mult să fiu acolo unde se cântau triouri sau cvintete de Brahms. La ţară, acolo, toată lumea făcea muzică, dar nimeni nu dorea să te înveţe. Am mers la şcoală, într-un mic sat unde nu exista decât o singură clasă şi avea doar flaute drepte cu care făceam muzică. Nu-mi plăceau deoarece erau dezacordate, îmi făceau rău. Mă rugam de mama mea să nu învăţ flaut. Apoi, am plecat la Kiel, unde am urmat gimnaziul şi totul a fost foarte bine. Am început lecţiile de pian, am primit o pianină. Nu ştiam că voi avea o carieră muzicală. Am crezut că voi fi diplomat, că voi studia filosofia, dreptul şi istoria. Mi-am dat seama curând însă că muzica este atât de importantă în viaţa mea, importantă pentru emoţiile mele, pentru conştiinţa mea. Am realizat că filosofia înseamnă speculaţie, dar muzica este adevăr.

Îmi aduc aminte de primul meu concert; a fost la Ateneu, cu Filarmonica "George Enescu" şi am interpretat Concertul pentru pian de Dvorak sub bagheta lui Christoph Eschenbach şi, apoi, Concertul pentru două piane de Mozart. Aveam doar 24-25 de ani.

Nu m-am simţit niciodată manager, ci doar misionar. Am dorit să inspir lumea să simtă la fel, să-şi deschidă mintea şi să se afle într-un dialog artistic democratic. Doresc să ofer tuturor posibilitatea de a se bucura de cultură, şi mai ales de muzică, deoarece ea îmi este foarte dragă. Încă de la început misiunea mea a fost să conving lumea că o muzică de calitate este atât de minunată şi îmbogăţeşte viaţa. Mai târziu, am început cu festivaluri de diferite dimensiuni. Toate acestea au fost fantastice şi mi-au oferit ocazia să atrag către muzica clasică și pe cei care nu cunoşteau nimic despre acest domeniu. Am realizat şi o emisiune de televiziune care a devenit de succes în Germania, având o audienţă de 15%. Nimănui nu i-a venit să creadă, deoarece în mod normal ai o audienţă de 6-7%, dar 15% este peste aşteptări. La Gala celor trei tenori a fost o audienţă doar de 5%, iar emisiunea mea avea 15%. A fost o emisiune de mare succes.

Este un limbaj internaţional. Poţi reuni oameni de pe toate meridianele. Atunci când fac muzică vor fi prieteni, vor şti că scopul lor este să creeze armonie. Este fantastic să ştii că oamenii care nu sunt prieteni, din diferite raţiuni, pot să stea împreună şi să interpreteze un cvartet de Beethoven ori Stravinski sau orice altă lucrare şi, deodată, se vor susţine reciproc, atunci când au aceeaşi motivaţie. Aceasta relevă marea putere a muzicii, care cred că este foarte importantă. În peisajul mondial aceasta reprezintă o picătură într-un ocean, dar oceanul este alcătuit din miliarde de picături. Instrumentiştii trebuie să fie împreună, să fie o echipă.  Acesta este un lucru important. Câteodată, în alte domenii ale vieţii, întâlnim aceleaşi repere. Pentru a mă face înţeles vă voi spune că, de exemplu, atunci când ai o trompetă şi corzi, trompeta este mai puternică, și uneori trompeta are o temă pe care ceilalţi o susţin. Dar, în mod normal, trebuie să cobori intensitatea trompetei pentru a face ca ansamblul să sune bine. Există acest fenomen şi în viaţa cotidiană, când doreşti să te faci auzit fără să te audă cineva. Acest lucru în muzică este imposibil şi ar trebui să fie o lecţie. Trebuie ca fiecare să-şi exprime argumentele, iar ceilalţi să-l asculte, să poarte dialoguri. Nu se poate ca doar unul să vorbească şi ceilalţi doar să asculte. Am scris o carte ce poartă titlul "Abilitatea spiritului de conducere", ceea ce înseamnă că permitem şi altora argumente pe care apoi le discutăm. Nu ar trebui să existe impunerea unor decizii, deoarece adesea o întâlnim pe plan politic în viaţa cotidiană. Încercăm să ne impunem nouă înşine mai mult decât să ascultăm, să discutăm, să găsim exprimarea corectă.

Acest ansamblu are ceva special, ceea ce admir, de altfel, şi la alte formaţii. Este o orchestră foarte bună, în care totul se îmbină, toate culorile, şi se realizează un impresionant instrument. Pentru mine este foarte uşor să interpretez orice repertoriu cu această formaţie, deoarece am sentimentul libertăţii artistice, al comunicării directe, emoţionale. Suntem împreună artistic, suntem la unison, ne privim, ne ascultăm. Astfel, orchestra devine un unic instrument, o unică voce. A iubi un sunet frumos al unei muzici noi sau foarte vechi. Aceasta promovăm noi - frumuseţea sunetului.

Mă aflu acum în grădina mea din Hamburg şi se aud păsărelele cântând. Pentru mine este fantastic să văd venirea primăverii. Totul este verde cu flori. Îmi place natura şi aceasta mă face să mă simt foarte liber. Din păcate, la polul opus, îmi place tehnica. Sunt bipolar în sufletul meu. Mă simt liber deoarece niciodată nu am crezut că banii sunt importanţi. Preocuparea permanentă pentru a înmulţi banii nu-ţi conferă libertate. Îmi aduc aminte, când era copil nu aveam deloc bani, dar trăiam fericiţi. Scopul meu nu sunt banii, ci să trăiesc bucuros. Ţelul meu este să descopăr frumuseţea, căci frumuseţea este baza libertăţii.

Aş lua câteva partituri - Stravinski, Sacre du Printemps, apoi Messiaen, Beethoven, Mozart, Brahms. Le port permanent cu mine, în mintea mea. Aş dori, desigur, un pian pe care să cânt partiturile mele preferate, dar să şi învăţ noi piese. Aş lua şi câteva cărţi pe care le iubesc - de la Thomas Mann la Goethe, de la Flaubert la Gunter Grass.

Am fost educat de o minunată profesoară de pian din România, Elise Ghiu, care a trăit aici, la Hamburg. Am înţeles toată frumuseţea muzicii româneşti, de la cea tradiţională la Enescu, sau aceea a compozitorilor mai moderni. Am văzut eu însumi modul frumos de viaţă, chiar în timpurile întunecate - acelea ale lui Ceauşescu, am văzut eleganţa românilor. Am cunoscut spiritul românilor și înţelepciunea lor. M-am simţit foarte aproape de voi prin intermediul educaţiei, al inimii mele. Să te afli în România şi să vezi nu numai frumuseţea Bucureştiului, dar şi a celorlalte oraşe şi zone este un lucru deosebit. Am fost de la Iaşi la Bucureşti odată și am văzut peisaje minunate. Toate acestea sunt lucruri de neuitat şi care mi-au inspirat viaţa.