Ferruccio Furlanetto, un renumit bas, care în 16 mai 2014 împlineşte 65 de ani, este considerat unul dintre cântăreţii cu cariera cea mai longevivă din lume. Întreaga presă de specialitate remarcă vastitatea repertoriului său, sclipitoarea sa voce şi excelenta sa abilitate de actor.

Impresionanta sa cariera artistică internaţională a debutat cu rolul Regelui Filip din opera Don Carlo de Giuseppe Verdi la Festivalul de Paşte de la Salzburg sub bagheta lui Herbert von Karajan, în 1986. Acest debut a fost precedat de alte apariţii pe scenele din Italia în diverse roluri, unele secundare, altele principale.

"Ferruccio Furlanetto... o îmbinare ideală între o vocalitate perfectă şi un spirit dramatic"- New York Post, 2012

Domnule Ferruccio Furlanetto, vă mulţumim că aţi acceptat să ne oferiţi acest interviu în exclusivitate. Sunteţi pentru prima oară invitat la Radio România.

Acesta este anul debuturilor mele, se pare. Pentru prima dată în Canada, am fost prima oară la Napoli şi prima oară la Radio România.

Dumneavoastră aţi ales muzica sau ea v-a ales pe dumneavoastră?

M-am născut având voce. Aveam doar 4-5 ani şi cântam mai tot timpul. Străbunicul meu m-a învăţat să cânt, doar pentru plăcerea lui şi nu a mea, în registrul de tenor, deoarece aveam un timbru înalt. Nu am avut în copilărie o voce de soprană, aveam un timbru tenoral. Am crescut ştiind că am voce şi cântând mai tot timpul.

Când eram adolescent a fost momentul magic pentru mine. Eram implicat în muzica pop; era pe la mijlocul anilor '60 când aproape săptămânal se lansau discuri cu cântece frumoase semnate Beatles, Rolling Stones şi de alte formaţii ale acelor timpuri. Eu însumi am avut un grup cu fratele meu şi doi prieteni; cântam acele melodii. Eu eram chitara principală şi vocea solistă. În acelaşi timp, studiam la liceul cu profil uman - Liceo Classico, unde aveam ore de greacă, latină, filosofie - o şcoală minunată ce a reprezentat baza profilului meu.

La un moment dat mă săturasem de muzica pop, dar totuşi am realizat două discuri cu acest gen ca solist şi câteva emisiuni la televiziune. Începusem să cunosc câteva dintre secretele acestui univers în care, însă, nu mă mai simţeam bine. M-am hotărât să-mi termin studiile universitare într-un domeniu diferit - inginer silvic, deoarece aveam şi o mare atracţie pentru natură şi-mi doream să continui în această direcţie.

Dar, la un moment dat - aveam 21 de ani -, o mătuşă care cocheta cu opera m-a sfătuit să mă îndrept către canto. Nu prea ştiam nimic despre operă, deoarece eram total implicat în muzica pop. Ştiam însă că trebuie să fac ceva cu vocea mea, deoarece era un dar natural pe care l-am primit şi trebuia să încerc să-l valorific. Astfel, m-am dus să-l văd pe marele maestru Ettore Campogalliani în Mantua. Era un profesor senzaţional. A învăţat mari cântăreţi precum Luciano Pavarotti, Renata Scotto, Mirella Freni, Piero Cappuccilli.

Imediat am fost fascinat de această lume a muzicii clasice. După şase luni am participat la primul meu concurs şi am obţinut un premiu. Un an după aceea, am fost pe scenă într-un mic teatru, lângă Vicenza, în rolul lui Sparafucile din Rigoletto. Câteva luni mai târziu am fost invitat la opera din Trieste pentru La Boheme, cu o distribuţie senzaţională - tânărul tenor, la acea vreme, Jose Carreras, soprana Montserrat Caballe… apoi lucrurile au mers parcă de la sine.

Cariera mea a fost destul de uşoară, deoarece primii cinci ani am stat în Italia, realizând diferite roluri, dar nu principale, pentru a nu fi expus înainte de timp. Astfel, am avut suficient timp să evoluez, să cresc fără a fi confruntat cu experienţe riscante. După aceşti ani am debutat la Scala, în Banquo din Macbeth, cu Claudio Abaddo şi cu Georgio Strehler ca regizor, în distribuţie cu Piero Cappuccilli şi Shirley Verrett. Câţiva ani mai târziu a urmat debutul la New York în rolul Marelui Inchizitor din Don Carlo şi aşa mai departe. Drumul carierei mele s-a desfăşurat uşor, atingându-mi ţelurile pe care mi le-am propus. Au fost ani în care am lucrat cu Herbert von Karajan la Salzburg, minunatul Don Giovanni, apoi colaborarea cu Patrice Chereau şi Daniel Barenboim. A fost un frumos început urmat de o senzaţională continuare.

Vă mulţumim foarte mult că aţi acceptat să ne fiţi alături; doriţi să adresaţi câteva gânduri publicului din România?

Primul lucru pe care mi-l doresc este ca într-o zi să vin la dumneavoastră, să vă cunosc personal, să particip într-un spectacol în faţa publicului din România. Am avut mulţi colegi din ţara dumneavoastră şi sunt oameni minunaţi. Sunt sigur că ar fi fantastic să mă aflu acolo. Cu adevărat îmi doresc să am această ocazie, poate nu prea târziu. În Don Quijote este un mesaj extraordinar la finalul operei - Don Quijote ia mâna lui Sancho Panza şi o pune pe inima sa şi-i spune "Te rog, nu am putut să-ţi dau castele, pământuri, nici măcar insula pe care ţi-am promis-o. Dar, te rog, ia insula poeziei mele, a bunătăţii mele, a muzicii şi ia-o cu tine oriunde te vei duce". Mesajul meu este acesta: "Luaţi insula muzicii, însuşiţivi-o şi va fi o lume mai bună."