Arhivă : Interviuri Înapoi
Interviu cu dirijorul Andrea Marcon
În 1997 a înființat Venice Baroque Orchestra, cu care a realizat importante înregistrări, recunoscute pe plan internațional. Câteva dintre titluri : Antonio Vivaldi - Andromeda Liberata, Georg Friederich Handel - Ah! Mio Cor - arii din opere, solistă Magdalena Kozena, Antonio Vivaldi - Concerte și sonate împreună cu violonistul Giuliano Carmignola.
Andrea Marcon este recunoscut ca unul dintre cei mai importanți interpreți ai muzicii baroce din contemporaneitatea noastră. Colaborează cu renumite ansambluri simfonice din Europa și din 1997 este profesor la Schola Cantorum Basiliensis, iar din 2012 este directorul artistic al Orchestrei Ciudad de Granada (Spania).
În 10 aprilie 2014 vă veți afla la pupitrul unor importante ansambluri din Danemarca, Camerata Regală din Copenhaga, Corul de Concert Danez și Orchestra Simfonică Națională Daneză. În program, Patimile după Matei de Johann Sebastian Bach. Ce înseamnă pentru dumneavoastră acest opus?
Înseamnă o viață lungă. O partitură care întotdeauna m-a acompaniat și pentru care am așteptat mai mult de 30-35 de ani ca să am curajul s-o dirijez. Aș putea spune că am studiat acest opus peste trei decenii. Încă din copilărie mi-a plăcut Johann Sebastian Bach, dar Patimile după Matei mi s-a părut un opus perfect, unul ideal și am crezut că nu voi fi niciodată capabil să-l dirijez. Fiecare muzician, confruntat cu această partitură, se va simți incredibil de mic și niciodată pregătit pentru a o dirija, iar în final, după atât de mult timp am decis anul trecut să primesc să dirijez Patimile după Matei. Și am făcut-o de cinci ori, iar în 10 aprilie 2014, la Copenhaga, va fi a șasea oară, ceea ce este minunat. Este o bucurie specială pentru mine. Este o călătorie incredibilă pe care o parcurgi ori de câte ori interpretezi acest opus. Este o lucrare emoționantă care impresionează muzicienii și publicul. Este o experiență foarte specială să împărtășești această lucrare cu publicul, cu toți auditorii.
Distribuția din această seară este una mixtă, din întreaga Europă, căreia i se alătură trei ansambluri din Danemarca. Este dificil să omogenizezi stilistic o atât de mare varietate culturală?
În ultimii 20 de ai, atât de multe lucruri s-au schimbat în ceea ce privește stilul baroc muzical. În urmă cu 20 ani, pentru a găsi un specialist în vocalitatea barocă trebuia să-ți îndrepți privirea către Marea Britanie și Olanda. Dar astăzi lucrurile s-au schimbat mult, știința cântului s-a răspândit în întreaga lume și avem o generație fantastică de tineri care vine din întreaga Europă. Regăsim tineri muzicieni în Japonia, Asia, în Statele Unite ale Americii, în Australia. În ceea ce privește cântul, panorama soliștilor s-a schimbat și ea foarte mult. Johann Sebastian Bach este un compozitor foarte îndrăgit în toate țările. Este absolut fantastic atunci când ai o distribuție internațională. Pentru mine este important să-mi aleg o distribuție cu interpreți care au legătură cu partitura pe care o interpretăm. Trebuie să aibă o afinitate cu Patimile după Matei, cu esența muzicii, cu însăși povestea lui Iisus. Altfel este greu să relevi adevărata esență a muzicii. Pe soliștii acestei seri îi cunosc foarte bine și din alte colaborări și știu că sunt foarte apropiați de nucleul acestei muzici.
Acordați pentru prima oară un interviu la Radio România Muzical. Doriți să adresați publicului român câteva gânduri?
Aș dori să subliniez faptul că întotdeauna colaborarea cu muzicienii români a fost fantastică. Am avut studenți români deosebiți la Basel, la clasa de orgă și clavecin. Am descoperit că românii au același mod de a percepe muzica, precum italienii. Avem multe rădăcini comune. Este nu numai un punct comun intelectual de a înțelege muzica, dar trebuie să simțim ceea ce muzica ne transmite. Va fi o seară specială, în care veți audia Patimile după Matei de Johann Sebastian Bach. Aș dori să spun: amintiți-vă ceea ce Bach a scris. Există o frază despre muzică și despre modul de a face muzică, într-o carte intitulată Cronicile cărților. Fraza este referitoare la muzica în Templul lui David. "Dacă dăruiești în modul de a face muzică, Dumnezeu va fi prezent prin grația sa". Aceasta vă doresc tuturor și îmi doresc și mie, de fiecare dată când interpretez Patimile după Matei, de Johann Sebastian Bach deoarece trebuie să faci muzică dăruind într-un mod profund și plin de umilință, cu mult respect față compozitor și auditor. Să ne dăm seama că suntem cei care servim o asemenea partitură și suntem cei care comunicăm aceasta publicului. Sper ca ceva din acest mesaj să ajungă și la dumneavoastră, în România. Sper să vă bucurați de acest concert și de această seară.