Baritonul Vasile Martinoiu s-a născut la Târgu-Jiu, într-un mediu muzical, bunicul şi tatăl său fiind pasionaţi de muzică. După studiile muzicale la Craiova, la Conservatorul Cornetti, a debutat în 1959 la Teatrul Muzical din Galaţi în rolul Contelui de Luna din Trubadurul de Verdi. A obţinut nenumărate premii internaţionale ce i-au deschis porţile unei frumoase şi prestigioase cariere. Renumite teatre din Europa şi Statele Unite ale Americii l-au avut ca oaspete. Rolurile sale preferate sunt Escamillo, Figaro, Amonasro, Rigoletto, Germont, Contele di Luna, Iago, Nabucco, Scarpia. Rolul care i-a adus cele mai multe elogii este Rigoletto.

În 2 aprilie 2014, baritonul Vasile Martinoiu a împlinit 80 ani de viaţă.

Un cald 'La mulţi ani' şi un amplu buchet de flori pe care vi-l transmitem de aici, de la Radio România Muzical. Aţi avut ocazia, pe parcursul carierei, să fiţi purtat de vocea dumneavoastră pe marile scene ale lumii, dar desigur aţi fost şi un cântăreţ foarte bun şi foarte apreciat pe scena Operei Naţionale Bucureşti. Acum, în această zi aniversară, câteva gânduri.

Vă mulţumesc foarte frumos pentru urare. Într-adevăr este o surpriză pentru mine că Radioul mă onorează cu această urare. Rolurile mari au început încă din 1959, la Opera Română din Iaşi, au continuat la Teatrul Muzical din Galaţi şi de peste 50 de ani, la Opera Română din Bucureşti. În toţi aceşti ani, rolurile mari au ajuns de ordinul zecilor, dar vă imaginaţi că activitatea mea artistică în ţară şi în străinătate a fost foarte, foarte intensă. Dacă am lua în linie dreaptă, de la Shanghai, în China şi până la Stockholm, în Suedia sau de la Washington, Statele Unite, la Moscova, prezenţa mea pe scenele importante din ţările cuprinse între aceste perimetre a fost permanentă, uneori şi în stagiuni consecutive: de exemplu, în Statele Unite, RFG sau Olanda. Eu cred că imboldul pentru în această carieră a fost dăruirea hărăzită de Cel de Sus de a îmbrăţişa arta cântului, deşi eu sunt de formaţie, la origine, teologică. La spectacolele în care am apărut am avut onoarea să asiste mai multe capete încoronate, dar ceva deosebit îmi vine pentru moment în minte, în Olanda, când după un spectacol, regina Beatrice, de atunci a urcat pe scenă şi la final s-a întreţinut cu fiecare dintre interpreţi. Cât priveşte lista partenerilor mei de scenă, ea cuprinde cântăreţi de o valoare deosebită şi aş enumera câţiva, cum ar fi Domingo, Carreras, Montserrat Caballe.

Vă mai aduceţi aminte de emoţiile debutului dumneavoastră din 1959?

Au trecut mulţi ani, dar eu am crezut în steaua mea, cum se spune. Ce-mi amintesc la începuturi, mi se spunea că o să-mi rup vocea, pentru că am debutat în Contele de Luna din Trubadurul, la o vârstă foarte, foarte fragedă, n-aveam nici 24 de ani. Am fost puţin speriat, dar cum aveam o oarecare experienţă a cântului, din formaţia mea de teolog, şi am riscat. Spre norocul meu nu s-a întâmplat să-mi rup vocea.

Sunteţi un exemplu de Rigoletto, dar desigur nu numai acesta este rolul care vă reprezintă. A existat un alt rol pe care să-l îndrăgiţi la fel de mult ca pe Rigoletto?

Repertoriul meu a cuprins în întreaga mea activitate, apreciez, vreo 49 de roluri, dintre care sigur, roluri principale. Rigoletto a fost al treilea la număr pe care l-am cântat la începutul carierei. Primul a fost Trubadurul, al doilea a fost Bărbierul Figaro, al treilea a fost Rigoletto. Nu puteam să fiu credibil la 25 de ani că eram un Rigoletto. Vă imaginaţi ce rol colosal, ca maturitate artistică, nu mai vorbesc ca experienţă, de dificultatea rolului prin scriitură şi vă mărturisesc că este rolul de căpetenie dintre pleiada de roluri mari pentru bariton. Rigoletto l-am cântat de peste 170 de ori în diverse spectacole, în ţară, afară, în frunte ca număr de reprezentaţii şi de spectacole. A fost Bărbierul - peste 200 şi lista urmează cu Nabucco, Aida, Tosca, multe, multe dintre ele, dar Rigoletto este rolul cel mai complex.

Astăzi transmiteţi toată această experienţă studenţilor. Ce înseamnă această colaborare pentru dumneavoastră cu mai tinerii colegi?

Am colindat în tinereţe pe la mai mulţi profesori, inclusiv am studiat şi la Academia Santa Cecilia şi mi-am dat seama că o voce la început are nevoie de o îndrumare foarte atentă, trebuie respectate anumite cereri, fără de care rişti să-ţi rupi gâtul. Am avut voci multe la număr, dar am avut şi realizări notabile. Mi-amintesc cu plăcere şi pot să spun acum, că între vocile care apar pe scene mari, ca Staatsoper din Viena şi Opera Mare din Paris, o parte mi-au fost elevi:  sunt extrem de bucuros.