Arhivă : Interviuri Înapoi
Interviu cu președintele REMA, Peter Pontvik
Astăzi este sărbătorită pentru a doua oară consecutiv Ziua Europeană a Muzicii Vechi. Evenimentul - desfășurat anul acesta sub patronajul UNESCO - este organizat prin REMA - European Early Music Network (Rețeaua Europeană de Muzică Veche). Peter Pontvik, președintele REMA, ne-a oferit amănunte despre această zi specială în cadrul unui interviu.
Domnule Pontvik, în 21 martie, lumea muzicală sărbătorește Ziua Europeană a Muzicii Vechi pentru a doua oară. Semnificația alegerii acestei zile este clară: în 21 martie a venit pe lume unul dintre cei mai importanți compozitori - Johann Sebastian Bach. De ce ați ales totuși să legați această zi de numele compozitorului german?
Johann Sebastian Bach este probabil cel mai cunoscut compozitor de muzică din lume. Chiar și oamenii care nu sunt specialiști în muzică veche sau în muzică clasică în general au auzit măcar o dată în viață numele lui. Acesta este motivul pentru care am ales ziua de 21 martie, ce marchează simbolic și începutul primăverii, pentru întreg conceptul nostru de muzică veche. Din punctul meu de vedere nu este vorba despre Johann Sebastian Bach, ci despre muzica veche reprezentată de acest nume mare.
Ziua Europeană a Muzicii Vechi este un proiect de anvergură. Care sunt țările participante anul acesta?
Belgia, Elveția, Cehia, Germania, Danemarca, Franța, Italia, Marea Britanie, Suedia sunt prezente în lista țărilor asociate cu REMA, însă cu siguranță au loc evenimente și în alte țări.
Care sunt artiștii implicați în conceperea programului de anul acesta și cum arată programul?
Artiștii sunt aleși de organizatorii locali, așa încât nu facem o selecție generală pentru această zi europeană. Fiecare țară este responsabilă cu pregătirea propriului program prezentat în Ziua Europeană a Muzicii Vechi. Evenimentele vor fi transmise și live pe internet, deci există și această dimensiune de new media.
Țările implicate sunt, așadar, egale ?
Da! Este un proces foarte democratic. Oricare dintre țările europene este liberă să ia parte la sărbătoare, pentru a da și mai multă amploare evenimentului. Anul acesta am observat o creștere a interesului, poate și datorită patronajului UNESCO. Anul trecut, evenimentul a fost patronat de Comisia Europeană. Suntem foarte fericiți că datorită implicării UNESCO Ziua Europeană a Muzicii Vechi este conectată la restul lumii, UNESCO fiind o organizație foarte, foarte mare.
Muzica - fie ea veche, romantică sau modernă - poate fi mai mereu pusă în relație cu arte ca dansul, teatrul, pictura și chiar arhitectura. Se regăsește o astfel de conexiune a muzicii cu alte arte în programul de anul acesta al Zilei Europene a Muzicii Vechi?
Din cauza diversității programelor prezentate, nu vă pot răspunde cu exactitate, însă vorbind la modul general există conferințe și seminarii ce au ca temă relația muzicii vechi cu alte forme artistice de exprimare. Și în opinia mea, muzica este strâns legată de teatru, dans și alte arte, iar în cadrul conferințelor organizate de rețeaua noastră REMA suntem foarte interesați să construim punți între diferite forme artistice.
Ce sperați să obțineți prin organizarea Zilei Europene al Muzicii Vechi? Care este scopul acestui eveniment?
Aș spune că scopul este acela de a atrage atenția asupra diversității moștenirii muzicale europene. Evenimentul este dedicat atât iubitorilor de muzică veche, cât și melomanilor curioși. Este o sărbătoare pentru specialiști, dar și pentru marele public. Acest moment oferă posibilitatea de a descoperi ce are de oferit muzica istorică veche, nouă, oamenilor moderni.