Arhivă : Interviuri Înapoi
Interviu cu soprana Valentina Naforniță
Este vorba despre o producție clasică, una dintre puținele producțiile rămase, însă foarte, foarte frumoasă, de Franco Zefirelli, legendară de fapt, pentru că, chiar astăzi, la repetiții mă uitam pe afișul premierei aici la Viena, cu Pavarotti și Freni, deci este o deosebită plăcere și onoare să fac parte și eu din această producție, peste mulți ani. Un decor superb... Este absolut foarte frumos să cânți și să faci parte din această producție.
Dirijor va fi directorul actual al Operei de Stat din Viena. Cum este colaborarea cu el?
Din păcate, dirijorul a anulat spectacolul, pentru că nu se simte foarte bine și avem un nou dirijor, Mikko Franck, care este foarte tânăr. Foarte plăcut pentru că este tânăr, noi cei din echipa interpretativă suntem aproape toți tineri, chiar și din casă și invitații, Maija Kovalevska-Mimi și ne înțelegem perfect. Deja am avut ultima repetiție și urmează spectacolul.
Vor fi două spectacole, în care dumneavoastră veți interpreta rolul Musetta. Ce puteți să ne spuneți despre parteneri, Ramon Vargas, pe interpreta personajului Mimi, deja ați amintit-o?
Am mai cântat cu Ramon Vargas și în Un ballo in maschera, aici la Viena, sezonul trecut și este o persoană foarte plăcută, în primul rând și un artist foarte deștept, inteligent și de la care ai ce învăța. Mă bucur foarte mult că sunt aici la Viena, pentru că am ocazii fantastice să lucrez cu astfel de artiști și de la care capăt o experiență foarte frumoasă.
Despre interpretul lui Marcello, Adrian Eröd?
Noi am mai cântat chiar și când am debutat eu. Deja practic nu mai este o noutate pentru mine, pentru că am cântat cu aproape toți cei din distribuție și chiar dacă nu în spectacolul de La Boheme, în alte spectacole. Cu Ramon Vargas am mai cântat și în L'elisir d'amore, când am făcut rolul Giannettei și ne cunoaștem destul de bine, așa că, pe scenă este foarte ușor să ne înțelegem.