Domnule Sasha Goetzel, publicul din România îşi aduce aminte cu plăcere de prezenţa dumneavoastră, în cadrul festivalului George Enescu, un program ce a inclus numai lucrări contemporane, relaizate într-o manieră deosebită. Pe atunci eraţi un foarte tânăr dirijor. Cariera dumneavoastră însă a continuat, înscriind multe succese şi colaborări cu diferite ansambluri. Sunteţi de câteva zile în Bucureşti şi apoi plecaţi la Istanbul, unde vă veţi afla la pupitrul Orchestrei Filarmonice Borusan.

Orchestra Filarmonică Borusan este un ansamblu deosebit alcătuit din foarte mulţi tineri muzicieni, care există datorită unor fonduri private, deci nu trebuie ca politicienii să le spună ce să facă, ce repertoriu trebuie să abordeze, câte ore trebuie să studieze. Putem să decidem totul noi singuri. Scopul nostru este ca acest ansamblu din Turcia să fie cotat primele dintre cele mai bune orchetsre din lume. Am fost invitaţi, în 2010, la festivalul de la Salzburg şi am avut succes. Am realizat două discuri foarte apreciate de critica muzicală care au primit şi câteva premii. Cu o săptămână în urmă am realizat al treilea disc Sherezada, cu instrumente originale orientale. În compania acestui ansamblu, călătoriile artistice sunt foarte frumoase. Muzicienii sunt tineri. Media de vârstă fiind 37-38 de ani. Sunt şi trei români în orchestră, foarte buni instrumentişti. Doi trompetişti din Cluj şi un percuţionist din Timişoara. În această formaţie, 95% sunt muzicieni din Turcia. Câţiva români ni s-au alăturat şi aceasta datorită mie. Celelalte orchestre pe care le dirijez, una în Franţa, Orchestra Bretaniei este una regională, de mici dimensiuni, dedicată opusurilor lui Haydn, Mozart, Beethoven, Schubert. A doua în Yokohama, care este un district al oraşului Tokyo. Este Filarmonica Kanagawa, alcătuită din foarte tineri muzicieni şi care doreşte să se numere printre cele mai bune ansambluri din Japonia. Luna trecută mi-au spus că doresc să fie orchestra care deschide Jocurile Olimpice din 2020. Sper ca aceasta să se întâmple. Pentru mine, cea mai apropiată orchestră este aceea din Borusan. Cu aceasta lucrez intens. Mai multe săptămâni pe an şi aş putea spune că am crescut împreună. Este considerată astăzi, Orchestra Filarmonică Borusan, printre primele 25 din Europa. Am obţinut acest loc în numai 5-6 ani de lucru împreună. Celorlalte orchestre nu le pot dărui atâtea săptămâni şi colaborarea este cu totul diferită. Atâta timp cât instrumentiştilor le place ceea ce eu fac şi mie îmi face plăcere să colaborez cu ei, înseamnă că se realizeazăo chimie emoţională artistică foarte bună. Dar în afara concertelor simfonistice dirijez şi operă. Am una sau două premiere în fiecare an. În această stagiune am avut Nunta lui Figaro, la Montpellier. Voi conduce anul acesta Cossi fan tutte şi Nunta lui Figaro la Opera de Stat din Viena, în noiembrie şi apoi în iunie Rigoletto, o nouă producţie în Franţa. Încerc să combin cele două domenii. Şaptezeci la sută dintre proiecte sunt simfonice, iar treizeci la sută sunt dedicate teatrului liric. Acesta este drumul pe care doresc să-l urmez şi să mă dezvolt, fiind un artist cu un orizont foarte larg. Astăzi, noi artiştii avem mari probleme, deoarece există diverse mode, sonorităţi la modă. Există şi anumite prototipuri şi apoi din încercarea de a le reproduce. Cred că acesta este un drum greşit. Instrumentiştii, muzicienii, trebuie să se întrebe pe ei înşişi tot timpul. Să citească şi să recitească fiecare partitură ca şi cum ar fi nouă. Astfel găsim repere ale muzicii care se potrivesc cu personalitatea noastră sau cu aceea a orchestrei. Cu ansamblurile româneşti am avut întotdeauna experienţe deosebite, deoarece interpreţii cercetează sufletul muzicii. În Bucureşti, cu Orchestra Radio a fost fantastic. Am dorit dă descoperim esenţa muzicii lui Mahler., care este secretul acesteia, despre ce ne vorbeşte. Şi atâta timp cât orchestra este aşa de deschisă, dirijorii sunt pregătiţi să-şi asume riscul şi sunt siguri că muzica va fi întotdeauna minunată.

Domnule Sasha Goetzel, într-o lună aproape, aţi traversat o multitudine de spiritualităţi, ăncepând cu extremul Orient, Japonia, apoi Turcia, România, Franţa. În care univers spiritual dialogaţi mai bine?

Este greu de spus. Atunci când ai o bună colaborare cu orchestra, de exemplu, cu Filarmonica Borusan, ea îţi este mai aproape de inimă. Muzicienii îţi citesc gândurile. Sunt un întreg cu tine. Este precum o simbioză. Nu trebuie să vorbeşti prea mult. Te poţi exprima şi prin gesturi sau prin priviri şi ştiu cum trebuie să cânte. Cred că pentru un şef de orchestră, unul fericit, acolo unde este dirijor principal, director artistic este numărul unu în sufletul tuturor muzicienilor. Celelalte colaborări sunt şi ele interesante. Este ca şi cum ai avea o aventură. Te duci la cealaltă orchestră, dar poate nu te căsătoreşti cu ea. Poate fi interesantă şi inspiratoare. Este greu de judecat. Aceasta este bună, aceasta, nu. Dar cea mai apropiată de inima ta într-un proces continuu este orchestra ta. Aşa cxum pentru mine este Orchestra Filarmonicii Borusan.

Averţi un repertoriu impresionant, de la contemporan, la clasici, dar care este universul dumneavoastră preferat?

Este greu de spus. Raţiunea pentru care mi-am lărgit repertoriul atât de mult a fost faptul că mi-am dat seama că nu pot dirija Mahler fără să nu cunoscc foarte bine Mozart şi Haydn. În loc să-mi îndrept paşii la începutul carierei mele către marile opusuri romantice am încercat să înţeleg esenţa limbajului, studiind Haydn, Mozart, Beethoven, Schubert şi opusuri baroce. După ce am parcurs această bază pas cu pas, mi-am îmbogăţit repertoriul, ajungând la ce contemporan. După zece ani de carieră am ajuns la repertoriul nou. Şi aceasta după ce am înţeles spiritul fascinant am muzicii contemporane. M-am gândit, ascultând concerte cu creaţii noi, faptul că ansamblurile simfonice, vorbim de anul 2000 interpretau cu o sonoritate diferită, un sunet special, lucrările noi, faţă de cele clasice. Atunci eu, tânărul dirijor mi-am spus că aşa ceva este scandalos. De ce se întâmplă aceasta. De ce erau altfel cântate. Ele trebuiesc interpretate cu aceeaşi calitate sonoră, precum cele clasice. Şi atunci, marile porţi ale muzicii contemporane ale muzicii clasice s-au deschis. În câţiva ani am relizat foarte multe prime audiţii, iar acuma una sau două pe an. Cred că este absolut necesar să pregătim o lucrare modernă cu acelaşi spirit, cu care ne aplecăm asupra unei clasice, tradiţionale, deoarece în istoria muzicii, artiştii nu sunt cei care decid ce piesă va plăcea publicului. Nu sunt eu cel care trebuie să judece dacă o piesă este bună sau proastă. Este publicul şi lucrarea însăşi. Dacă mă întrebaţi în ce perioadă a istoriei muzicii mă simt bine, îmi este imposibil să răspund. Să schimb repertoriul rapid îmi este uneori foarte dificil. De exemplu, atunci când dirijez Recviemul de Verdi am nevoie de trei-patru zile de repaus. Sau după Simfonia a II-a de Mahler, trebuie să dirijez tot un opus cu o intensitate emoţională. De aceea, săptămâna viitoare îmi propun Bruckner, Simfonia a VIII-a, deoarece ea se află într-un registru al spiritualităţii. Importantăe ste şi programarea repertoriului. Trebuie foarte uşor să te adaptezi fiecărui concert. De exemplu, astăzi să interpretez Mozart, iar mâine Bartok, pentru mine este foarte greu. Încerc să realizez agenda concertelor în funcţie de spiritualitate, de conţinutul muzical al fiecăruia.

Aţi debutat în carieră ca violonist. Ce înseamnă acum pentru dumneavoastră, domnule Sasha Goetzel acest lucru?

Da, sigur. Mă ajută foarte mult să construiesc sonoritatea unei orchestre, deoarece ştiu exact care sunt posibilităţile unui violonist. Am interpretat majoritatea repertoriului eu însumi, operă sau simfonic. Este clar pentru mine încă de la prima notă, care sunt problemele şi atunci le pot rezolva oferind soluţii în ceea ce priveşte articulaţia frazei sau de asemenea, a culorii sonore. Ştiu care sunt infinitele posibilităţi de a crea o culoare a corzii. Partida corzilor este cea mai amplă într-o orchestră, iar pentru un dirijor să realizeze un sunet frumos, pentru aceasta este important. În ceea ce priveşte suflătorii şi erpcuţia am studiat cu mare atenţie, deoarece nu sunt instrumentele pe care le cunosc, dar ma foarte buni prieteni, pe care i-am întrebat despre secretele instrumentelor lor. Care sunt limitele, cum se pot rezolva anumite pasaje. Când eram foarte tânăr m-am dus la recitaluri de harpă pentur a înţelege cum funcţionează aceasta. Cred că pentur un tânăr dirijor este important csă cunoască modul de producere al sunetului pentru fiecare instrument din orchestră. Care sunt registrele şi care sunt problemele acestora. Şi încet, încet înveţi să foloseşti şi apoi să cânţi la instrument. Pentru dirijor, orchestra este instrumentul său. Trebuie să ştii să-l mânuieşti. Dacă doar tactezi măsura, nu reprezintă arta conducerii unui ansamblu. A dirija, înseamnă a cânta, a face artă, aţi face pe muzicieni să cânte după cum doreşti. Apoi vei deveni cu adevărat dirijor.

Ce înseamnă pentru dumneavoastră un concert sau o producţie de operă?

Cred că ceea ce este magic în muzică mă fascinează. Noi, oamenii avem o putere mentală deosebită. Mintea noastră se îndreaptă uneori spre viitor, conferindu-ne temeri, întrebări. Când privim în trecut avem regrete sau frumoase întrebări. Foarte rar avem forţa de a ne plasa în acum, să realizăm posibilităţile prezentului. Avem infinite soluţii pentru a lua decizii. Muzica se desfăşoară doar în prezent, într-un spaţiu care este foarte departe, dincolo de capacitatea umană de percepţie. Pentru mine, un concert este o legătură cu infinitul, într-un fel. Când suntem conectaţi la prezent avem un proces care nu se opreşte şi altul care încă nu a început. Este unul fluent şi tu faci parte din val. Aparţii întregului. Aceasta este muzica pentru mine. Îmi dă energie mentală şi sufletească, să transform totul, într-un întreg. De aceea Beethoven a spus că muzica se află dincolo de cuvinte. Cred că muzica este singura artă care ne face să devenim una cu noi înşine, într-un tot universal unitar.