După colaborarea de la începutul lunii februarie, dirijorul român revine la pupitrul ansamblului din Chicago pentru o serie de patru concerte. Despre colaborarea cu muzicienii orchestrei din Chicago şi despre programul acestor manifestări muzicale ne vorbeşte Cristian Măcelaru, într-un interviu acordat în data de 21 februarie.

Muzicienii din Orchestra din Chicago sunt poate cei mai de vârf muzicieni din lume. Se cere un nivel extraordinar la orice instrument. Aseară a fost primul concert din cele patru pe care le facem şi l-am terminat cu Suita Pulcinella de Stravinski în care, după cum ştiţi, fiecare instrument este pus în prim-plan şi toată lumea are momente solo foarte expuse şi foarte frumoase; am fost copleşit de frumuseţea cu care au cântat şi măiestria cu care au interpretat fiecare notă. Programul este foarte divers şi diferit de celelalte programe care de obicei se cântă. Este o formulă - o uvertură, un concert iar apoi o simfonie în partea a doua - tipică a unui concert simfonic. Săptămâna aceasta însă, felul în care maestrul Boulez a conceput programul este ca să ia ascultătorul şi să-l provoace, sau să-l oblige într-un fel să îşi deschidă urechile în multe feluri în timpul concertului. Aşa că am început cu o piesă cu orchestră foarte mare de Debussy, care se numeşte Jocuri - e o orchestraţie plină. După aceea am mers direct la o piesă de Ravel - cele Trei cântece bazate pe o poezie de Mallarme, care este pentru o orchestră foarte mică, de fapt este pentru cvartet de coarde, pian, cvartet de suflători şi voce. După Ravel am venit la Stravinski şi am făcut Trei poeme japoneze, după care am terminat partea întâi a concertului cu altă piesă de Stravinski - tot pentru aceeaşi instrumentaţie - Cele două piese pe poezie de Balmont. Aceste ultime trei piese le-am făcut ca o piesă de sine stătătoare, o piesă fără întrerupere, fără aplauze, fără absolut nimic, pentru că au fost concepute în acelaşi fel. După pauză am început cu Cele trei piese pentru clarinet solo - un singur clarinet fără acompaniament. După care am cântat această piesă de Stravinski Berceuses du Chat care este pentru trei clarinete şi mezzosoprană. Am continuat cu Prima suită pentru orchestră mică de Stravinski şi cu Suita din Pulcinella. Au fost patru ansambluri diferite ca mărime.

Care a fost reacţia publicului la tot acest concert?

Noi am încercat să facem mai multe lucruri care au comunicat programul puţin diferit de concertele normal organizate. L-am avut şi pe maestrul Boulez prin video; am înregistrat un interviu cu dânsul acum câteva luni şi el a vorbit de trei ori în timpul programului; a explicat de ce piesele sunt prezentate împreună. Pentru mine, publicul cred că a înţeles că ceea ce am vrut să prezentăm noi necesită un alt fel de ascultare. Dacă ascultaţi o simfonie de Mahler sau dacă ascultaţi o piesă de Alban Berg pentru clarinet solo, de exemplu, intensitatea muzicii este aceeaşi, limbajul muzical este la fel de intens, dar necesită urechi diferite pentru a-l putea asculta. Aceasta a fost experienţa pe care a avut-o publicul. Am rămas impresionat cât de atent a fost publicul şi mulţi oameni din sală au venit să-mi spună că toată seara au fost pe marginea scaunului, pentru că au fost foarte intrigaţi de sunetele diferite care au fost, nemaivorbind de piesele din mijloc. În afară de Pulcinella sau Jocuri, toate piesele dintre cele două nu cred că au fost prezentate niciodată în Chicago, cel puţin, într-un concert simfonic. Ele nu sunt piese care se cântă într-un concert simfonic, sunt piese care de obicei se prezintă într-un concert de muzică de cameră. Pentru mine şi pentru muzicieni a fost o experienţă extraordinară pentru că am simţit că această călătorie - de la începutul primei note din Debussy şi până la sfârşit în Pulcinela - a fost una extraordinară în lumea aceasta de la începutul secolului XX.