Soprana de origine israeliana, Chen Reiss şi-a făcut debutul pe scena de operă la vârsta de 23 de ani, la Munchen, la Opera de Stat bavareză. Unul dintre rolurile pentru care este foarte apreciată este cel al Gildei din opera Rigoletto de Verdi. În prezent, Chen Reiss colaborează cu teatrele de operă din Viena, Paris, New-York, Berlin, Philadelphia, Tel- Aviv şi altele. De curând a lansat un disc intitulat "Le Rossignol et la Rose", Privighetoarea şi Trandafirul împreună cu pianistul Charles Spencer ce include lieduri semnate de Henri Purcell, Richard Strauss, Edvard Grieg, Cesar Franck, Robert Schumann, Franz Schubert şi alţii.

Doamnă Chen Reiss, cariera dumneavoastră artistică evoluează sub semnul muzicii, al conţinutului. În anul 2012 aţi lansat un disc cu un frumos titlu Privighetoarea şi Trandafirul ". Care este conţinutul acestui disc muzical şi poetic, vorbind?

Toate cele 25 de cântece incluse pe disc aparţin a 21 de compozitori. Sunt în şapte limbi diferite şi vorbesc despre privighetoare sau trandafiri. Acestea două sunt simbolurile dragostei, cu diferitele faţete ale acesteia şi care au fascinat compozitorii şi poeţii de-a lungul timpului, în diferite ţări ale lumii, nu numai în Europa, dar şi în Rusia, Extremul Orient. Atunci când am început cercetarea pentru acest disc, am descoperit atât de multe cântece, bazate pe aceste teme şi a trebuit să le aleg pe cele mai bune pentru editare.

Acest disc v-a adus multe bucurii, multe nominalizări şi premii importante. Dar revenind la debutul dumneavoastră, care au fost primii paşi în carieră?

Mama mea este cântăreaţă de operă, aşa că m-am născut în universul muzicii clasice. În copilărie am cântat la pian. Am studiat baletul clasic, iar când aveam 14 ani, m-am hotărât să încep lecţiile de canto. Când eram mică întotdeauna am cântat în familie şi pentru prieteni, iar apoi am decis să studiez canto. Când aveam 16 ani am hotărât că acesta este drumul pe care doresc să-l urmez în viaţă. M-am născut în Israel şi educaţia am început-o acolo. Am continuat studiul la New York, unde se află profesoara mea de canto. Numele ei este Ruth Falcon. Dar adevărat mea carieră a început în Europa, la Munchen.

Acum vă aflaţi la Viena. Ce înseamnă pentru dumneavoastră Opera de Stat din Viena?

În ultimii ani am avut o legătură mai apropiată cu Opera din Viena. Sunt foarte onorată să mă aflu aici. Este un teatru de prestigiu, cu o importantă tradiţie. Interpretez diferite roluri. Am şi debuturi, precum Adina, în Elixirul dragostei sau Pamina, în Flautul fermecat. Am participat şi la două noi producţii la Clemenza di Tito şi Flautul fermecat, iar în primăvară voi participa la o nouă altă montare, aceea a operei Vulpiţa cea isteaţă de Leos Janacek.

O producţie mult aşteptată la Opera din Viena. Aţi menţionat numele lui Wolfgang Amadeus Mozart, ca fiind un reper al repertoriului dumneavoastră.

Încă din tinereţe am fost fascinată de creaţia mozartiană şi îi interpretez operele adesea. Debutul meu la Opera de Stat din Munchen, a fost în opera Răpirea din Serai, rol pe care l-am interpretat apoi în toată lumea. Iar în ultimii ani am cântat Pamina, Servilla, Suzana. Îmi place foarte mult şi muzica sacră a lui Mozart. Este unul dintre compozitorii mei preferaţi. Primul meu disc intitulat Liaisons include arii de Mozart, Cimarosa, Haydn şi Salieri. Aproape toţi au trăit la Viena, cam în acelaşi timp, anul 1780 şi au fost influenţaţi unii de alţii. Astăzi, Mozart este considerat cel mai important, dar la acea vreme, Salieri se bucura de succes. Este interesant să asculţi muzica lui Mozart, în comparaţie cu cea a contemporanilor săi şi astfel îţi vei da seama ce înseamnă un geniu. În operă, el relevă un profund sentiment al dramei. Ştie să contureze fiecare personaj în toată complexitatea lui. Alege libretele cu grijă, nu precum Salieri sau Haydn, în cazul cărora, acestea nu erau atât de dramatice, de interesante. Mozart colabora intens cu libretiştii, iar ca rezultat avem nu numai capodopere muzicale, dar şi dramatice.

Dar pentru voce ce înseamnă să interprezi Mozart?

Nu este uşor să cânţi şi să joci în operele mozartiene. Ele necesită o apropiere foarte precisă. Din punct de vedere tehnic este poate mai uşor să cânţi Donizetti sau Rossini, care au scris mai vocal, în timp ce Mozart se apropie mai mult de stilul instrumental. Găsesc o provocare, deoarece totul trebuie să sune curat, precis, clar şi în acelaşi timp încărcat de emoţie, plin de sentimente. Nu trebuie să fie rece şi distant. Nu este în spiritul muzicii sale, al personajelor care sunt umane, foarte apropiate de viaţa cotidiană. De aceea Mozart este considerat un revoluţionar. Spre deosebire de Gluck sau Salieri, care au scris opere despre zei şi zeiţe, Mozart este ocupat cu viaţa cotidiană, cu Figaro, Despina, Suzana, Zerlina, Masetto, cu oameni obişnuiţi, nu neapărat cu nobili.

Atunci când sunteţi implicată în realizarea unor opere moderne sau de belcanto, pentru a vă odihni vocea, reveniţi la Mozart?

Da, sigur. De curând am născut. Am o fetiţă de doar şapte luni şi am avut un lung concediu maternal, de aproape şase luni, când nu am cântat nici o notă, iar după această pauză, primul lucru pe care l-am cântat a fost o piesă semnată Mozart. Am reînceput să-mi exersez vocea cu opusuri mozartiene. Am avut o serie de concerte cu arii sacre şi de concert şi apoi am participat în producţia de Flautul fermecat, la Opera din Viena. În primele trei luni, după o pauză atât de lungă, m-am preocupat doar de lucrările lui Mozart şi cred că a fost o decizie înţeleaptă, deoarece îţi concentrează vocea. Trebuie să te gândeşti că pictezi cu pensule foarte subţiri. Trebuie să-ţi acordezi vocea şi auzul şi să ai un bun control al respiraţiei, pe de-o parte. Pe de altă parte, orchestra este mică numeric, nu precum la Richard Strauss sau Richard Wagner şi nu este nevoie de un volum mare, nu trebuie să-ţi forţezi vocea, nu eşti în competiţie cu orchestra. Cu siguranţă, Mozart este un compozitor care aduce sănătate vocilor.

Cercetând agenda dumneavoastră, constatăm că aveţi înscrise evenimente ce aparţin teatrului liric, concertelor simfonice şi recitalurilor. Ce înseamnă un recital pentru dumneavoastră, doamnă Chen Reiss?

Întotdeauna am menţinut un echilibru între apariţiile pe scenele de operă şi concerte. Este foarte important acest echilibru, atât din punct de vedere muzical, cât şi vocal. Recitalul presupune un alt tip de provocare, decât opera. Pe scenă te afli doar alături de un pian. Eşti foarte descoperit, nu te poţi ascunde în spatele decorurilor, a costumelor, a orchestrei. Eşti doar tu cu pianistul. Toţi ochii şi toate urechile sunt îndreptate spre tine. Trebuie să găseşti toate semnificaţiile cuvintelor, deoarece ele sunt extrem de importante, fiind vorba de poezie. Nu sunt suficiente numai sunete frumoase, precum în belcanto, unde există multă coloratură, multă bravură. Când interpretezi un lied de Schubert este important ca mesajul poemului să fie clar şi să-l transmiţi publicului. Zăbovesc mult asupra textelor poetice, asupra esenţei cuvintelor, asupra a ceea ce doresc să transmit. Cineva poate să aducă multă culoare şi libertate în interpretarea unui lied, aşa cum am făcut în înregistrarea discului Trandafirul şi privighetoarea, când l-am avut alături pe pianistul Charles Spencer, un maestru al acompaniamentului, care a cântat cu nume importante. În fiecare moment creăm o anumită stare. Sigur, repetăm, dar în fiecare concert suntem liberi să creăm şi în funcţie de cum mă simt în acea zi şi de cuvintele fiecărui cântec, conturez diferite profiluri. Înregistrarea discului Trandafirul şi privighetoarea are o conotaţie personală. A venit în viaţa mea, atunci când încheiasem o relaţie de lungă durată şi aveam inima frântă şi într-un fel mi-a redat speranţa, încrederea în dragoste şi, într-adevăr, câteva săptămâni mai târziu am întâlnit dragostea vieţii mele. Acest disc este foarte personal, încărcat de emoţie.

Aveţi doamnă Chen Reiss, proiecte de recitaluri pentru viitor?

În martie am bucuria să colaborez cu câţiva muzicieni ai Filarmonicii din Berlin şi vom avea două concerte, de muzică şi vers, dedicată mezzosopranei şi compozitoarei Pauline Viardot.

Doamnă Chen Reiss, suntem la începutul anului 2014. Un an pentru dumneavoastră, cu diverse proiecte. Dar aveţi un vis artistic pe care aţi dori să-l împliniţi?

Aştept cu nerăbdare producţia cu Vulpiţa cea isteaţă, de Leos Janacek. Nu am cântat niciodată în limba cehă un întreg rol. Într-un fel este o mare provocare şi aştept cu nerăbdare să cuceresc aceasta. Sper ca până la sfârşitul anului 2014 să înregistrez un alt disc. Sunt câteva proiecte în aşteptare. Ceva sigur se va realiza, dar visul meu este să pot avea în mână noul meu disc.

În zilele noastre, comunicarea între oameni este parcă mai dificilă, în ciuda unei impresionante tehnologii. Credeţi că muzica netezeşte calea acestei comunicări?

Muzica este un limbaj universal. Este înţeles de toată lumea, pe tot mapamondul. Muzica are puterea de a uni diferite culturi, diferite religii şi diferite generaţii. Am o fetiţă de doar şapte luni şi atunci când îi cânt Mozart este fascinată sau Donizetti. Mă priveşte zece minute fără să spună nimic. Muzica este o formă specială de artă şi cred că este important s-o promovăm. În multe ţări din lume, guvernele, din cauza crizei reduc bugetele operelor. Cred că este greşit, deoarece acesta este viitorul nostru, al copiilor noştri. Trebuie să iniţiem copiii în domeniul muzicii şi în special al celei clasice.

Dacă nu aţi fi fost cântăreaţă doamnă Chen Reiss, ce altceva aţi fi ales?

Sunt atât de multe lucruri pe care aş fi dorit să le fac şi care mă interesează. Îmi place să predau. Îmi plac copiii. Este fantastic să-i vezi cum cresc. Sunt fascinată de filologie, de limbi străine. Aş fi putut fi un bun filolog. Dar trebuie să vă spun că am găsit adevărata mea vocaţie prin cânt, profesia care-mi oferă multe satisfacţii.

În finalul interviului nostru doamnă Chen Reiss doriţi să adresaţi publicului din România, un salut?

Câţiva dintre cântăreţii mei preferaţi de-acum şi din trecut sunt din România, precum Angela Gheorghiu sau Ileana Cotrubaş. Niciodată nu am fost în România, dar aveţi cântăreţi minunaţi, voci deosebite şi o şcoală grozavă. Sper ca într-o zi să vin să cânt în România şi să mă bucur de frumoasa dumneavoastră ţară. În vara aceasta voi veni pentru nunta unei prietene, la Bucureşti, pentru prima oară. Aştept cu nerăbdare această primă întâlnire cu România.