Arhivă : Interviuri Înapoi

"La mulți ani" Dan Paul Dumitrescu!

Publicat: vineri, 31 Ianuarie 2014 , ora 11.45

Basul Dan Paul Dumitrescu este din anul 2000 membru al Ansamblului operei din Viena. Pe această scenă a debutat în mai multe importante roluri. În stagiunea 2013-2014 va interpreta roluri precum Grenvil, Rochefort, Contele Des Grieux, Sparafucile, Comandorul, iar în această seară (31 ianuarie 2014) va interpreta Pimen din opera Boris Godunov pe scena vieneză.


Domnule Dan Paul Dumitrescu, un cald "La mulți ani" și un an cu cât mai multe bucurii! De câtăva vreme vă știm la Viena, dar iată că se pare că anul 2014 vă va aduce si alte bucurii. Câteva dintre proiectele dumneavoastră la operă…

Vă mulțumesc, în primul rând, pentru urare. În al doilea rând, într-adevăr 2014 se pare că este un an plin. Am început anul cu Don Giovanni, avându-i parteneri pe Rolando Villazon și Hibla Gerzmava, dirijat de Alain Altinoglu, după care acum, chiar de ziua mea, o să cânt Boris Godunov, rolul Pimen. În februarie urmează Manon de Massenet, unde fac Contele de Grieux alături de tenorul Ramon Vargas și soprana Inva Mula, dirijor francezul Frederic Chaslin, după care urmează turneul din America, de la New York, la Carnegie Hall, unde voi participa într-un concert în rolul soldatului din opera Salome. În aprilie voi cânta alături de colega mea Valentina Naforniță și împreună cu marele bariton Leo Nucci. În mai vor fi cinci concerte Norma cu Edita Gruberova, unde voi cânta Orovezo și stagiunea se va încheia în iunie, probabil cu Poveștile lui Hoffmann. Într-o formă glorioasă, este o jumătate de an până la sfârșitul stagiunii plină, foarte plină, cu roluri frumoase.


Este o competiție cu dumneavoastră. O competiție pe o scenă internațională pe care foarte mulți dintre mai tinerii dumneavoastră colegi își propun să ajungă. Ce înseamnă să fii la Opera de Stat din Viena pentru un interpret?

Este o întrebare complicată și, în același timp, o misiune complicată pentru cel care este pe scena Operei din Viena. Este o mare provocare această scenă. În primul rând că vii în contact cu o orchestră care se numește Wiener Philharmoniker - Filarmonica din Viena, recunoscută în toată lumea, una dintre cele mai mari orchestre din lume. Vii în contact cu foarte mulți dirijori din toată lumea, vii în contact cu foarte mulți cântăreți… și atunci trebuie să fii tot timpul foarte, foarte bine pregătit. Trebuie să fii foarte sus ca nivel, nu ai voie să scazi sun o anumită ștachetă, trebuie să fii tot timpul acolo sus, ceea ce este foarte greu pentru că și cântărețul de operă este om și are, ca fiecare om, zilele lui bune și zilele lui proaste. Însă, tehnica trebuie să fie atât de bună, încât să poți face față în orice condiții.


Dacă v-ați afla în fața unor mai tineri colegi, ce le-ați spune, ce înseamnă, de fapt, această vocație de cântăreț? Cu ce sfaturi ați veni pentru a le îndruma pașii?

Cred că totul ține de cultura fiecărui om și această meserie nu poate fi făcută foarte simplu. Nu te poți scula din pat dimineață, asculți ceva la radio și începi să cânți. E puțin mai complicat. Sunt foarte mulți ani în care trebuie să-ți lucrezi vocea, să citești foarte mult, să asculți foarte mult… e foarte important să asculți foarte mult. Și, bineînțeles, această experiență care vine nu poate veni dintr-odată, trebuie urmați anumiți pași. Sigur, lumea s-a schimbat, trăim într-o eră modernă unde toate lucrurile trebuie să vină repede, nu mai ai timp să aștepți, nu mai ai timp ca altădată să aștepți ca un rol să se coacă, cum spunem noi, cântăreții. Trebuie făcut totul repede, dar chiar și în această situație trebuie cântărit foarte bine și, un cântăreț trebuie să cânte întotdeauna ce i se potrivește ca să poate să cânte cât mai mult în viața lui.


Astăzi este o zi mai specială pentru dumneavoastră, o zi în care cred că vă puteți permite să aveți vise. Care este visul dumneavoastră?

Cred că în ceea ce privește meseria am primit cam tot ce se poate primi. Sigur că mi-ar face foarte multă plăcere să cânt Filip pe această scenă a Operei din Viena. Însă lucrurile vor veni și sunt absolut convins că atunci când vor veni, cum au venit toate pentru mine, au venit exact atunci când trebuiau să vină. Fac o paranteză - în jurul zilei mele de naștere s-au întâmplat unele din cele mai importante lucruri din viața mea. Ani de zile, în jurul acestei date de 31 ianuarie, s-au întâmplat lucruri bune pentru mine și foarte bune. Lăsând la o parte meseria, sigur că-mi doresc o viață liniștită, frumoasă, ușoară, ceea ce nu întotdeauna se poate, alături de familia mea, alături de toți cei care mă cunosc și toți cei care, într-un fel sau altul, mă apreciază sau mă îndrăgesc.


Ne alăturăm și noi prietenilor dumneavoastră în această zi și nu numai, urându-vă încă o dată "La mulți ani" cu multe bucurii și împlinirea tuturor visurilor!

Interviu realizat de Irina Hasnaș