Alexander Liebreich s-a născut la Regensburg în Bavaria. A studiat filologie, muzicologie, cânt şi dirijat. A fost asistentul dirijorilor Colin Davis şi Roberto Abbado la Opera Bavareză de Stat din Munchen şi a lui Edo de Waart lam Orchestra Simfonică din Hilversum. Din 2013 este numit dirijor al Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii Poloneze, iar din 2011 este director artistic al Festivalului Tongyeong International Music Festival (TIMF) din Coreea de Sud. În paralel este şi directorul artistic al Orchestrei de Cameră a Filarminicii din Munchen. Activitatea artistică a dirijorului Alexander Liebreich include şi realizarea unor proiecte repertoriale inedite.

Domnule Alexander Liebreich, cu doar câteva zile în urmă aţi încheiat la Opera din Frankfurt o serie de şapte spectacole cu Oedip de George Enescu, un opus mai puţin cunoscut. Când a debutat acest proiect?

Prima întâlnire cu acest opus am avut-o cu doi ani şi jumătate în urmă, când mi s-a cerut să cercetez partitura operei Oedip de George Enescu. Împreună cu regizorul Hans Neuenfels atât la Frankfurt, cât şi la Berlin am discutat despre Oedip. Am ascultat înregistrări şi am recitit piesa Oedipus de Sofocle. Am încercat să pătrundem în întreaga istorie a piesei Oedip şi ne-am gândit la maniera de abordare a acestui subiect.

Limbajul muzical şi filosofic al operei este foarte complex. Dar care a fost propria dumneavoastră abordare?

Prima abordare a fost prin intermediul audiţiei înregistrării realizate de Lawrence Foster, a versiunii în limba franceză. Şi a doua pentru mine a fost citirea mitului Oedip al lui Sofocle, pentru a avea o viziune completă asupra operei. Am reflectat asupra a ceea ce înseamnă Oedip în general şi pentru mine personal, ce găsesc mai dramatic şi mai interesant în piesă. Am avut dialoguri cu regizorul Hans Neuenfels întru descoperirea a ceea ce este relevant pentru spectacol.

În seara zilei de 8 decembrie 2013 a avut loc primul spectacol. Cum aţi ales distribuţia?

Cu câteva dintre personaje ne-am întâlnit. Nu a fost prima mea colaborare cu regizorul Hans Neuenfels, am mai lucrat împreună la Penthesilea a lui Othmar Schoeck cu doi ani în urmă. La acea vreme ne-am întâlnit cu baritonul Simon Neal care a interpretat Achile şi Penthesilea, care a fost cântată de Tanja Baumgartner în opera lui Schoeck. Am avut certitudinea că cei doi cântăreţi se pot afla şi în distribuţia operei Oedip - Iocasta este interpretată de Tanja Baumgartner, iar Oedip de Simon Neal. Această echipă cu care am lucrat la Penthesilea am preluat-o şi la Oedip deoarece aveam încredere unii în alţii şi am lucrat bine împreună. Acesta a fost primul pas. Apoi, pentru celelalte personaje care nu au partituri atât de dificile şi complexe a fost alegerea intendantului teatrului, Bern Loewe. Sfinxul este un alt personaj pentru care a fost aleasă Katharina Magiera. Celelalte personaje feminine au roluri mai puţin complexe faţă de cele masculine, precum Forbas. Vocile masculine grave sunt dominante în partitura enesciană, culoarea tenorului lipseşte.

Aţi ales să interpretaţi opera Oedip nu cu libretul original, ci într-o altă versiune. Cine a realizat traducerea în limba germană?

Henry Arnold, care şi el a făcut parte din echipa pentru Penthesilea a făcut traducerea, iar regizorul Hans Neuenfels a decis să realizăm o versiune germană care putea să fie mai apropiată publicului. Nu toată lumea înţelege limba franceză. Drama va fi astfel mai apropiată auditoriului dacă se va alege versiunea germană.

Câteva repere ale regiei spectacolului…

Regia - aşa după cum îl cunosc eu pe Hans Neuenfels de 4-5 ani, din cele trei proiecte anterioare - nu este o provocare. Nu doreşte să fie copilul teribil, ci este foarte serioasă în ceea ce priveşte interacţiunea tuturor pe scenă. Tensiunea muzicală este relevată şi în jocul cântăreţilor. În general, este mai convenţională, derulând povestea lui Oedip, care este una extrem de palpitantă. Costumele sunt frumoase, cu influenţe uneori ale modei punk. Oedip - eroul principal - reprezintă un profesor, un om de ştiinţă. În general costumele sunt convenţionale, cu influenţe antic-clasice.

Care a fost reacţia publicului la o asemenea partitură inedită?

Ultimul spectacol care a avut loc pe 5 ianuarie 2014 a fost complet vândut. Cu fiecare spectacol, publicul a devenit mai interesat. Am avut unele reacţii ale melomanilor care au venit să audieze partitura completă, în special aceea a actului 4, care au fost poate dezamăgiţi. Publicul a fost acolo prezent, iar pentru cei obişnuiţi cu limba franceză a fost poate puţin dezamăgitor. Cred că a fost însă un succes şi ceea ce este trist e că lucrarea nu face parte din repertoriul obişnuit şi nu este cunoscută. În Germania nu este atât de des interpretată. Publicul care a audiat-o la Frankfurt pentru prima dată a fost foarte impresionat de acest spectacol.