Arhivă : Interviuri Înapoi

Interviu cu pianistul și compozitorul Stephen Hough

Publicat: luni, 23 Septembrie 2013 , ora 14.33

Stephen Hough - pianist consacrat, compozitor, scriitor, pictor, a adus contribuții extrem de valoroase la viața artistică și culturală contemporană. Născut în nord-vestul Marii Britanii, Stephen Hough interpretează cu marile orchestre ale lumii, se simte acasă deopotrivă în Europa și în Statele Unite ale Americii. Festivalurile de la Salzburg, Tanglewood, Edinburgh, New York, BBC Proms, înscriu cu mândrie numele său pe afișe. Discografia sa cuprinde mai mult de 50 de discuri, patru dintre acestea nominalizate la premiile Grammy și opt premiate cu Gramophone Award. În anul 2011 a înregistrat integrala valsurilor de Chopin, o versiune premiată cu Diapason d'Or. Stephen Hough predă la Academia Regală din Londra, dar și la Royal Northern College of Music din Manchester. În 2010 a fost numit "Instrumentistul anului" de către Societatea Filarmonică Regală din Londra.


Concertul de la București este ocazia perfectă pentru melomani să vă cunoască, să afle care sunt contribuțiile originale pe care le-ați adus în viața artistică contemporană și în egală măsură să afle care este percepția dumneavoastră despre România și cultura ei, despre creația lui George Enescu.

Este prima mea vizită în România și sunt foarte emoționat, de mult îmi doream să vin aici. Îi cunosc geniul lui George Enescu, nu doar latura de compozitor, interpret, rolul pe care l-a jucat în istorie. Nu am interpretat niciuna dintre compozițiile sale, însă le cunosc și îmi doresc să explorez și mai mult. Poate dacă voi reveni în România cu altă ocazie aș putea interpreta ceva compus de el.


Ce reprezintă pentru dumneavoastră prezența în festivalul "George Enescu"?

Este unul dintre cele mai importante festivaluri din lume, cu o reputație extraordinară. Și vin să interpretez un mare concert, poate cel mai important al literaturii pentru pian. A trebuit să aleg o partitură împreună cu Sakari Oramo și cu Filarmonica din Stockholm. Este o ocazie minunată pentru mine de a vedea o țară nouă, un oraș nou și de a interpreta o lucrare foarte dragă inimii mele. Este în mod evident una dintre cele mai reușite lucrări de tinerețe ale lui Brahms.


Care este aspectul pe care îl prețuiți cel mai mult la interpretarea live?

Este un lucru fantastic! Marea majoritate a publicului pentru care cânt live - 95-96 % este formată din oameni pe care nu i-am întâlnit niciodată. Nu le cunosc numele, nu le cunosc trecutul. Când mă aflu pe scenă și cânt pentru ei, se stabilește o legătură foarte intimă. Ne aflăm în aceeași sală, așteptând ca muzica să-și împrăștie magia asupra noastră. Așadar, chiar dacă nu ne cunoaștem, devenim prieteni, prin muzică. Pentru că reacționăm la muzică, ne mișcă, ne emoționează. Aceste lucruri fac parte din viață și trebuie să ne bucurăm de ele.


La București avem ocazia să vă admirăm interpretarea, însă ne este cunoscută contribuția dumneavoastră excepțională în calitate de compozitor, scriitor, pictor. Care este impulsul creativității dumneavoastră?

Nu știu sigur…Cel mai mult cânt la pian și îmi câștig existența în acest fel, însă cred că "a scrie" - muzică și cuvinte - este un lucru pe care trebuie să îl fac, să scot la lumină ceea ce se află în interiorul meu.


Ce vă face fericit din modul în care oamenii vă citesc cărțile, vă ascultă muzica, vă privesc tablourile?

Este minunat când cineva răspunde la ceva creat de mine. Am compus multe piese: cicluri de cântece, o misă pentru cor și orchestră, care va fi înregistrată anul viitor, este un teren în care emoția și vulnerabilitatea se manifestă în același timp. Să creezi ceva și să împarți cu cineva, care va citi, va asculta. Creația mea este o parte din mine.


Vă numărați printre cei mai populari bloggeri, în sfera culturală. Cât de importantă este pentru dumneavoastră comunicarea? Dar educația?

Îmi place să scriu despre muzică, cred că cele mai dese postări ale mele sunt pe subiecte muzicale, dar sunt și alte subiecte legate de religie, de viața socială… politică ocazional, încerc să clarific anumite lucruri în urma unor controverse. Poate scena extinsă pe care o am la îndemână ca blogger este de cea mai mare importanță în relația cu cititorii mei. În cazul unui subiect controversat, sunt interesat să găsesc puctul de întâlnire dintre persoane diverse. Îmi plac opiniile diferite și libertatea de a le exprima.


Ați identificat anumite amenințări pentru muzica clasică, în epoca noastră?

Cred că a existat mereu provocarea de a asculta muzică. Există voci care spun că publicul devine tot mai restrâns, că tot mai puțini tineri studiază instrumente muzicale. Într-un fel poate fi adevărat, dar cred în același timp că tot mai mulți oameni ascultă muzică astăzi, mai mulți decât oricând în istorie. Sigur că internetul face o mare diferență. Accesibilitatea de a asculta muzică, radioul pe de altă parte… oamenii ascultă muzică în diverse ipostaze, așadar nu cred că trebuie să fim pesimiști în legătură cu acest aspect. Important este să interpretăm muzică, avem nevoie de muzică nouă, trebuie să încurajăm compozitorii să compună muzică nouă. În același timp, nu mă deranjează să văd o sală de concerte ca un muzeu… pentru că muzeele sunt locuri minunate. Interpretăm piese compuse cu sute și sute de ani în urmă. Nu ar trebui să o facem din complezență și nu ar trebui să ne simțim rușinati de acest lucru. Să păstrăm marile tablouri, marea literatură, marile clădiri… cred că muzica este și ea parte din această moștenire. Desigur, ca și arhitectura, se completeză cu construcții moderne, dar nu trebuie să ne simțim rușinați de ceea ce vine din trecut. Este un lucru bun.


Astăzi sunteți invitat al Festivalului "George Enescu". Însă la fel de des interpretați în Festivalul BBC Proms. Putem compara cele două evenimente artistice? Cât de des ați remarcat numele lui Enescu în programul festivalului londonez?

Sunt convins că este unul dintre compozitorii prezenți în mod constant în programele festivalului, însă nu aș putea răspunde cu exactitate la întrebare. Eu obișnuiesc să călătoresc în timpul verii, cânt în festivalurile din America în această perioadă și deși BBC Proms are o ofertă fantastică, de cele mai multe ori nu reușesc să îl urmăresc. Însă sunt convins că vorbim despre două dintre cele mai importante festivaluri europene...


Le putem găsi anumite puncte comune?

Se desfășoară cam în aceeași perioadă a anului, sunt evenimente marcante și ce este minunat în ceea ce le privește pe amândouă este că au identitate națională, dar și artistică. Când oamenii se gândesc la România, le vine în minte Festivalul Enescu. Când se gândesc la Londra, se gândesc la Festivalul BBC Proms. Este minunat că arta celor două țări poate fi înfățișată atât de proeminent, este un spirit pe care trebuie să-l păstrăm viu în Europa. Cultura europeană este atât de bogată și are o istorie fascinantă, cu figuri artistice atât de importante. Politicienii vin și pleacă, însă artiștii, compozitorii rămân, generație după generație, un fapt care trebuie apreciat pe de-a-ntregul.

Interviu realizat de Alina Velea