Pe scena Teatrului "Toma Caragiu", locul unde se desfăşoară zilele acestea Festivalul de jazz ploieştean, a urcat, vineri, 16 mai, pianistul Lucian Ban. Acesta, împreună cu violistul Mat Maneri au prezentat fragmente din cel mai recent material discografic al lor, Transylvanian Concert.

Trei ani de la precedenta apariţie pe această scenă. Ce s-a schimbat de atunci?

Cred că noi toţi ne-am schimbat, după cum se vede şi după proiectul cu care am venit şi cred, ca şi voi şi publicul România, cu siguranţă s-a schimbat.

Cum este revenirea la acest public?

Întotdeauna iubesc să cânt la Ploieşti. E unul dintre cele mai bune publicuri de jazz. E meritul lui Lucian care l-a construit în timp şi a clubului de jazz şi a întregii echipe de aici, de fapt.

Câteva cuvinte despre acest proiect preluat de ECM.

E un proiect foarte special, în primul rând pentru că nu e un proiect foarte comun, pian şi violă în jazz nu e cel mai comun lucru. Doi la mână e un material care combină atât jazz-ul, cât şi muzica contemporană şi e o provocare atât pentru noi, cât şi pentru public. Eu am venit aici cu grupul de jazz mai tradiţional, Tuba Project, cu Sam Nielson, am vrut să prezint şi aşa ceva şi mi-e în primul rând un proiect drag, pentru că, o dată, că e scos de ECM Records, care dintr-o dată ridică prestigiul, enorm, deja se vorbeşte de Transilvania, nu ştiu ce, cu chestia asta presa. Doi la mână, pentru că am înregistrat foarte aproape de locul în care am crescut. Povestea este aşa. Noi eram în turneu cu un proiect legat de film, în festivalurile de filme, legat de Tarkovski. Acel amic de-al meu, un regizor din Târgu Mureş, mi-a spus: nu vrei să vii să faci un concert la Târgu Mureş? I-am zis, sigur, cu cea mai mare plăcere. Ne-am întâlnit la New York şi am ajuns în iunie, la Cluj unde era TIFF - Transilvania International Film Festival şi m-a sunat, hai să-l facem. Ştiu că am condus şi când am intrat în sala aceea imensă, e una dintre cele mai bune săli din România. Ea a fost condusă de aceeaşi echipă de arhitecţi maghiari, care au lucrat la Opera din Viena. A fost construită în 1904, Târgu Mureş era în într-un boom economic, primarul cred că vroia să facă ceva pentru oraş şi au făcut un lucru foarte bun. Vitraliile Palatului Culturii au fost la expoziţia mondială din '34 din Chicago. În timpul războiului a fost, mi s-a spus, am aflat şi eu, au fost ascunse de nu ştiu ce profesor local în demisol. Clădirea are în sine o istorie particulară, are o acustică foarte bună. Filarmonica e găzduită în aceeaşi sală, ei aveau un pian de concert şi am ajuns acolo, într-un oraş care n-a fost expus la jazz, cred că au fost vreo 300 de oameni, 400 şi cumva toate s-au întâlnit în seara aceea. Noi eram într-o formă bună, publicul, acustica, lor le-a plăcut, i-am ţinut foarte bine şi a ieşit acest materiale foarte bun, care din fericire a fost înregistrat. Am ştiut că e un concert bun, l-am trimis la câteva case de discuri, primii care au răspuns au fost celebrii ECM. Am crezut că o să ne propună un studio şi fiindcă ei sunt foarte particulari cu sunetul, ei sunt celebri pentru asta şi de fapt nu, vrem acea înregistrare. Aveam alt titlu în cap noi, iar Manfred ne-a spus nu, am prefera Transylvanian Concert. Asta-i povestea.

Viitoare prezenţe pe scenele româneşti?

Suntem acum într-un turneu mare, o să mai cântăm la Cluj, sâmbătă şi duminică la Galaţi, după care plecăm în Anglia, Londra, Durbuy, Newcastle, după care o să revenim în Austria, în Germania, după care în America, pe coasta de est şi după care pe coasta de vest. În România, nu ştiu deocamdată când să venim, totdeauna revin cu plăcere.