Arhivă : Interviuri Înapoi

Opera din Brașov la aniversară

Publicat: luni, 21 Ianuarie 2013 , ora 11.31

La Opera din Brașov a avut loc în 19 ianuarie 2013 primul spectacol din acest an, Traviata de Giuseppe Verdi, ce se va desfășura sub semnul împlinirii a 60 de ani de la înființarea instituției. Ovidiu Mezei, secretarul muzical al operei brașovene, i-a vorbit Petrei Gherasim despre proiectele din acest an legate de aniversarea instituției:

«Pe tot parcursul acestei stagiuni vom organiza o serie de evenimente deosebite. În primul rând aș aminti de cele două premiere ale Operei din Brașov, și anume opera Tosca de Puccini, care va avea loc spre sfârșitul lunii iunie și, totodată, în luna noiembrie avem programată premiera cu opera Trubadurul de Verdi, aflându-ne desigur și în anul aniversar Verdi. De asemenea, în cadrul celei de-a XV-a ediții a Festivalului Internațional de Operă, Operetă și Balet, avem programată o gală aniversară, în care pe lângă soliștii actuali ai Operei din Brașov, intenționăm să invităm o serie de artiști, de soliști care ori și-au făcut debutul, în cadrul operei pe parcursul anilor care au trecut, sau care au colaborat ani la rând cu noi. De asemenea, un proiect care trebuie să recunosc și-a făcut debutul în septembrie 2012, este vorba de Tripticul puccinian, unde deja am avut premiera cu prima parte, Suor Angelica, urmând ca în luna martie să prezentăm publicului brașovean Gianni Schicchi, iar cea de-a treia parte și ultima, în septembrie, cu Il Tabarro. De asemenea, avem programată o premieră de balet și un spectacol de copii.»