În 29 iunie 2012, violonistul Sherban Lupu a susţinut la sediul Institutului Cultural Român din Londra un recital, prilejuit de aniversarea celor 60 de ani pe care muzicianul i-a împlinit în 21 iunie 2012. Sherban Lupu a interpretat în compania pianistului Tom Blach lucrări de Beethoven, Debussy, Heinrich Wilhelm Ernst şi George Enescu. Recitalul este inclus în rândul manifestărilor propuse de Institutul Cultural Român cu ocazia Olimpiadei Culturale de la Londra.

Corespondentul Radio România la Londra, Dan Vasiliu, a realizat un interviu cu Sherban Lupu.

Care este relaţia dvs. cu muzica lui George Enescu?

Enescu a fost cel care m-a ajutat să-mi alin dorul de ţară, am plecat foarte de tânăr, timp de 20 de ani nu m-am întors în ţară, am ajuns până departe în California şi mi-era dor şi prin Enescu am reuşit să-mi găsesc sufletul, identitatea mea. El a întins o mână către mine ca să-mi aduc aminte cine sunt, de unde vin şi poate care sunt ţelurile mele. În acelaşi timp am vrut şi eu să răsplătesc acest sentiment pe care l-am avut faţă de Enescu, mai întâi prin a-l cânta în toate concertele, pe mai multe continente, până în Japonia, Taiwan, China, nu mai vorbim de America. Nu era concert în care să nu fi inclus o lucrare de Enescu. Apoi, mai târziu prin cercetările pe care le-am făcut, descoperiri de manuscrise, aranjamente, reconstrucţii de lucrări, un disc apărut la Editura Casa Radio, un disc părut la Londra cu lucrările sale mai puţin cunoscute sau chiar necunoscute - cu toate îl răsplătesc pentru ce mi-a dăruit prin geniul şi muzica sa.

Vă mai amintiţi prima întâlnire cu muzica lui Enescu?

Desigur, cu regretatul meu profesor George Manoliu, care, încă din anii adolescenţei m-a învăţat în Sonata a II-a în fa minor să creez acel sunet enescian inefabil, plin de culori şi varietate.

Când eraţi elevul lui Yehudin Menuhin obişnuiaţi să staţi de vorbă cu el despre Enescu, despre omul Enescu?

Nu exista de altfel lecţie sau aproape explicaţie muzicală care să nu înceapă cu, din partea dânsului, maestrul meu Enescu a zis aşa sau maestrul meu Enescu indica în felul acesta. Îl avea în suflet şi în gura domniei sale şi astfel ne şi îndruma, în fiecare lecţie.

Între timp aţi ajuns şi dumneavoastră profesor. Cum îi simţiţi pe tinerii din ziua de astăzi, au o înclinaţie către Enescu?

Sunt foarte receptivi. Am fost surprins mai ales de studenţii asiatici, care i-am avut, pe care i-am învăţat lucrările enesciene, care imediat aş putea spune au înţeles acest limbaj, l-au tălmăcit destul de bine şi l-au cuprins în inimile şi sufletele lor. Studenţii români încă sunt, din păcate cam timizi în a aborda lucrările enesciene cum am băgat de seamă, cred că aici trebuie să fie mai mult curaj şi să-şi facă şi ei datoria, căci Enescu îi va răsplăti înmiit pentru efortuile lor.

Aveţi vreo explicaţie de ce sunt ei mai timizi?

Sincer, cred că sunt puţin copleşiţi de complexitatea lucrărilor sale, de aceea într-un fel aceste volume de lucrări necunoscute, ca şi discurile sper să le dea ocazia să se simtă mai aproape şi să poată să păşească pe acest drum al creaţiei sale.