Arhivă : Interviuri Înapoi

'Tango Rendezvous - 20 ani fără Astor' la Sala Radio

Publicat: vineri, 8 Iunie 2012 , ora 14.43

 

Iubitorii tangoului au putut urmări joi seară la Sala Radio din București concertul intitulat "Tango Rendezvous" ce a fost susținut de un ansamblu instrumental format din 9 muzicieni conduși de violonistul, dirijorul și compozitorul argentinian Alejandro Drago. Intitulat "20 de ani fără Astor - Istoria viitorului tango", concertul este dedicat celebrării moștenirii lăsate de Astor Piazzolla, de la a cărui trecere în eternitate se împlinesc anul acesta 20 de ani.

Mai multe informații despre acest concert aflăm de la domnul Gavril Țărmure, președintele Fundației culturale Societatea de concerte Bistrița, organizatoarea concertului.

 

Joi, 7 iunie 2012, pe scena Sălii Radio a avut loc un concert inedit dedicat muzicii lui Astor Piazzolla. Cărui fapt i se datorează această inițiativă?

Fundația Societatea de concerte Bistrița organizează anual o stagiune muzicală constituită din aproximativ 50 de concerte camerale și în jur de 10 concerte simfonice sau vocal-simfonice. În această activitate susținută pe care noi o derulăm, am avut prilejul să-l cunoaștem și pe muzicianul american Alejandro Drago, care este un violonist născut în Argentina, cu studii în Argentina, în Statele Unite și la Moscova. Acum este profesor la Universitatea de Muzică din Georgetown. El a avut ideea unui proiect în care interpretează exclusiv piese de Astor Piazzolla, apoi, anul acesta, omagiul pe care îl aduce lui Piazzolla - concertul se numește "20 de ani fără Astor" - conține piese ale unor contemporani ai lui Piazzolla și ale unor urmași, cum este și Alejandro Drago, care va fi ascultat și în postură de compozitor. Muzicienii care compun grupul au vrut neapărat să cânte și în București. Așadar, acest proiect s-a născut din respect și din dragoste pentru marele compozitor al secolului XX.

Alexandra Cebuc