Tenorul spaniol a acordat un interviu în exclusivitate pentru Radio România.

Aţi cântat cu Orchestra Naţională Radio acum ceva vreme, în Italia, la Lucca; suntem onoraţi să vă avem din nou înapoi, maestre Carreras.

Este minunat să revin; mă bucur să am ocazia de a cânta cu această orchestră excelentă - am multe amintiri plăcute de atunci - sunt deja 38 de ani, incredibil câtă vreme a trecut! Este o plăcere să fiu din nou în România, să pot cânta pentru oamenii de aici şi să fiu însoţit de o orchestră atât de bună.

Cred că sunt foarte puţine locurile unde nu aţi fost, maestre Carreras; care este diferenţa de stare între a merge undeva şi a reveni undeva?

Ambele situaţii sunt o provocare; dacă te întorci într-o sală unde ai mai cântat, trebuie să faci faţă revenirii, iar dacă ai de cântat înaintea unui public nou, trebuie să-l captezi. Aşa că păşim dintr-o provocare în alta! Publicul este cel care reflectă - mai mult sau mai puţin - mentalitatea, cultura ţării respective. Unul din lucrurile frumoase în profesia mea - sunt multe cele frumoase, dar cu adevărat extraordinar este faptul că poţi cânta pentru oameni atât de diferiţi din punct de vedere cultural, etnic; este ceea ce consider eu privilegiul de a fi artist.

Care este secretul muzicii de operă? Şi pe care vă rugăm să-l spuneţi acum tuturor, maestre Carreras....

Mi-aş dori să găsesc cuvintele potrivite pentru a-l explica! Opera este, cred, fundamental legată de afectivitate: trebuie să fii sensibil pentru a putea cânta această muzică. Mai este, de asemenea, legată de pasiunile umane: trebuie să fii conştient că în operă sunt descrise toate sentimentele - de la dragoste la ură, de la tandreţe la violenţă sau la temperamentele eroice ale luptătorilor pentru libertate. Opera este un compendium al sentimentelor şi emoţiilor omeneşti, de aceea vorbeşte ea atât de direct inimii.

Aţi amintit dragostea, ura, eroismul, se apoate adăuga şi comedia - nu este obositor, maestre Carreras, să "fii" atâtea pe scenă, şi cu atâta intensitate?

Dimpotrivă, este minunat, la fel cum este minunat să poţi fi o parte din aşa ceva. Chiar şi după ani descoperi întotdeauna lucruri noi. Pe măsură ce ne schimbăm ca oameni, ne schimbăm şi din punctul de vedere al laturii artistice. Devii mai matur şi probabil că te maturizezi şi ca interpret, iar muzica pe care o faci cunoaşte noi expresii, noi perspective. Nu este deloc obositor, dimpotrivă, regreţi că într-o zi, mai devreme sau mai târziu, se va termina.

Acest verb nu vi se aplică, maestre Jose Carreras! Vorbiţi-ne şi despre diferenţele dintre a cânta pe un podium de concert şi a face un rol pe o scenă lirică.

Mi-am început cariera pe scenă, interpretând un rol. Când faci parte dintr-o operă şi îl joci pe Werther, sau pe Don Carlo, sau pe Andrea Chenier, de la prima notă cântată, de la primul pas făcut în sala operei şi până la ultimul eşti mereu acelaşi personaj, chiar dacă acest personaj trece prin diferite situaţii teatrale şi bineînţeles muzicale. Într-un concert, fiecare piesă înseamnă o poveste nouă de spus - poate fi o arie de operă, un cântec, şi trebuie să fii mereu altul, să te adaptezi fiecărei stări. Dar îmi plac ambele la fel de mult. Aş spune că într-un concert artistul arată multitudinea de chipuri pe care le poate lua, devenind mereu altcineva în faţa publicului.

Ultima mea întrebare, maestre Carreras - v-o adresez cu tristeţe pentru că este ultima. Ce numiţi dumneavoastră a fi muzica?

Este prea dificil de găsit un răspuns! Una e ce înseamnă muzica pentru mine, alta - semnificaţia pe care i-o poate acorda altcineva. Cred că viaţa ar fi tristă şi plictisitoare fără muzică.