Arhivă : Interviuri Înapoi

Ansamblul Propuls - premieră românească a trei piese din ciclul Roza Vânturilor de Mauricio Kagel

Publicat: marți, 9 Octombrie 2012 , ora 9.08

Ansamblul Propuls condus de Alexandru Solonaru a prezentat duminică, 7 octombrie, la Universitatea Națională de Muzică din București, premiera românească a lucrărilor Südwesten, Norden și Westen din ciclul "Roza Vânturilor" pentru orchestră de salon de Mauricio Kagel. Despre ideea acestui concert și piesele interpretate ne-a vorbit într-un interviu dirijorul Alexandru Solonaru.


Concertul de duminică se află în continuarea evenimentului de anul trecut, în martie, când am prezentat primele cinci piese din "Roza vânturilor". Ideea a pornit de la partiturile pe care le-a adus domnul Dan Dediu, la un moment dat, la clasă - partituri de Kagel, despre care, mărturisesc, atunci știam prea puțin. Numai că fiind prezentate cu atâta farmec, după cum îl cunoaștem de domnul Dediu, ne-au cucerit pe loc pe mine și pe Mihai Măniceanu, colegul meu de ansamblu și de asociație și ne-am gândit că la un moment dat vom face toate aceste piese. Am reușit așadar să prezentăm cinci anul trecut și trei anul acesta; continuăm din "Roza vânturilor" cu Sud-vest, Nord și Vest. Credem că la noi publicul are nevoie și de această față, aș zice mai modernă, a spectacolului muzical pe care-l presupune muzica contemporană prin alăturarea dintre muzică, teatru muzical, poveste, ghicitori, călătorie mai ales, fiind o epocă a călătoriilor, chiar și acum, în anii 2000; așa cum obișnuia să călătorească muzical orchestra de salon la începutul secolului XX - auditiv. Noi, astăzi, putem să o facem chiar mai bine, având și reperele vizuale de la care a pornit Mauricio Kagel.


Cum ai descrie aceste piese pe care le veți interpreta duminică?

Ca o extraordinară călătorie muzicală. E vorba de realismul magic, specific sud-americanilor, pe care Kagel îl transpune extraordinar în sunete. E o călătorie și în istorie, e o călătorie și în geografie. Privind prima dată din Mexic către Polinezia, trecem prin Noua Zeelandă, prin Indonezia, prin Insulele Fiji, apoi, următoarea piesă - Nord - este de fapt un jurnal muzical al unei cărți a lui Mircea Eliade, pe care Kagel a citit-o în studenție, la Buenos Aires; este vorba despre Șamanism și tehnicile arhaice ale extazului. Cea de-a treia călătorie - Vest - se referă la faptul că americanii, deși sunt un popor atât de dezvoltat, muzica lor este la origini extrem de primitivă, provenind din muzica africanilor, lucru care se vede în jazz, mai mult decât evident. Lucrarea este o plimbare din vestul Africii către vest, ajungând de la modurile arhaice la muzica de blues și de jazz.


Care este următorul proiect al Ansamblului Propuls?

Următorul proiect va fi la sfârșitul lunii octombrie - o nouă premieră românească, niște piese de-ale lui Karlheinz Stockhausen, compozitor care, la fel ca și Kagel, cred că este extrem de puțin prezent pe afișe la noi. Este vorba despre piesa Tierkreis, în care partea de teatru instrumental este înlocuită de desenul live, unde colaborăm cu artista elvețiană Kati Rickenbach. Proiecte de genul acesta, concerte de desen s-au mai făcut, dar niciodată pe muzici contemporane și mai ales la noi.

Interviu realizat de Andreea Chiselev