Duminică, 4 septembrie 2011, de la ora 17.00, în programul Orchestrei Naţionale de Cameră a Republicii Moldova, dirijate de Cristian Florea pe scena Ateneului Român, figurează şi o lucrare semnată de Boris Dubosarschi: Simfonia camerală pentru orchestră de coarde, cvartet de coarde şi timpane.

Ce v-a determinat să compuneţi o simfonie pentru o asemenea formaţie: orchestră de coarde, cvartet de coarde şi timpane?

Tematica instrumentelor de coarde îmi este foarte apropiată pentru că eu însumi sunt violonist, sunt profesor de vioară la Academia de muzică, iar în anii în care am scris această lucrare încă mai cântam în cvartetul de coarde al Radioteleviziunii de Stat din Moldova. Şi întrucât cvartetul de coarde este el însuşi o entitate concertantă, mi-a venit această idee - de ce n-aş scrie o lucrare pentru cvartet de coarde şi orchestră?!

…şi timpanele?

Timpanele constituie şi ele o parte concertantă cu o proprie încărcătură dramaturgică şi psihologică. Fac parte din orchestră, dar nu sunt aici doar ca instrumente de percuţie, având rolul să sublinieze anumite accente, ci deţin o linie independentă, solistică. Aşa încât Slonimski, un compozitor din Petersburg, văzând partitura, a remarcat: «Aţi reuşit o foarte melodioasă linie a timpanelor!»

Când aţi compus această simfonie?

Simfonia a fost scrisă în anul 1978 şi interpretată în primă audiţie de către Orchestra Filarmonicii dirijată de Timofei Gurtovoi, pe atunci dirijorul ei principal, artist emerit al URSS. Peste un an, la plenara Uniunii compozitorilor, ea a fost cântată sub conducerea lui Alfred Gersfeld, dirijor stabilit astăzi î Statele Unite ale Americii. A interpretat de această dată Orchestra de Cameră a Radioteleviziunii din Moldova. Apoi, timp de mai mulţi ani, această simfonie nu s-a mai cântat, fiind interpretate alte lucrări ale mele. Acum am hotărât s-o readuc în atenţie, desigur, cu unele modificări, chiar dacă mai puţin semnificative. Varianta actuală, realizată de minunatul muzician, dirijorul Cristian Florea, mă impresionează pentru că dezvăluie ceva nou.

Câteva cuvinte pentru publicul larg: în ce constă originalitatea acestei simfonii, cum ar trebui ea ascultată şi înţeleasă?

Din punct de vedere al formei muzicale, ea nu respectă întru totul tradiţia; este o simfonie în trei părţi şi nu în patru, şi chiar dacă nu mă consider un deschizător de drumuri, deoarece simfonii tripartite existau şi pe timpul lui Haydn, totuşi, simfonia în trei mişcări nu este o formă des întâlnită. Şi nu este vorba atât despre structura ei tripartită, cât despre faptul că, din punct de vedere al dramaturgiei, în această simfonie lipseşte partea mediană, adagio sau andante cum i s-ar spune. În schimb, acest lucru se compensează prin episoade lente, cum ar fi, de pildă, introducerea amplă din partea I. Aceeaşi primă parte se încheie cu o cadenţă mare, desfăşurată a cvartetului de coarde, pe fundalul timpanelor: şi ea - lentă. Am folosit şi intonaţii ale doinei - moldoveneşti sau româneşti - în această cadenţă.

Ce anume a determinat această formă? Simfonia are un program?

...Ea nu este legată de un anumit program literar, dar intenţia mea a fost să dezvălui aici anumite trăiri interioare umane sau teme precum omul şi societatea, omul şi natura. Un program de acest fel s-ar putea spune că există, iar în muzică se aude acest lucru...

Ce rol deţine elementul folcloric în această lucrare?

Unul foarte mare: nu este un folclor citat, materialul tematic îmi aparţine. El păstrează cele mai directe legături cu folclorul republicii noastre, inseparabil desigur de cel al României, deoarece vorbim despre ţări înrudite, iar diferenţele minore întâlnite în diverse domenii nu schimbă situaţia: este vorba despre aceeaşi naţiune, acelaşi popor, aceeaşi limbă - întotdeauna a fost aşa. Eu sunt născut în Basarabia, părinţii mei se aflau aici încă dinainte de război şi de aceea nu sunt un străin. Eu am crescut aici.