Arhivă : Interviuri Înapoi

Încă un premiu pentru pianistul Cadmiel Boțac, căștigător al Concursului Național de pian din cadrul 'Zilelor Lipatti' 2010

Publicat: luni, 28 Februarie 2011 , ora 16.23

Cadmiel Boțac a cucerit și juriul Concursului de pian "Carl Czerny", desfășurat anual la Piatra Neamț. Ce emoții l-au încercat, dar și ce program a prezentat, aflați mai multe din următorul interviu acordat de interpretul în vârstă de 14 ani.


Ce program ai prezentat în cadrul Concursului "Carl Czerny" de la Piatra Neamț?

Acest concurs s-a desfășurat în două etape. Prima etapă, în care am interpretat studiul impus, Czerny op 299 nr. 37, dar și Studiul op. 25 nr. 12 de Chopin, a fost eliminatorie. În etapa a II-a am cântat partea întâi din Sonata "Patetica" de Beethoven și Scherzo nr. 2 de Chopin.


Ai avut emoții?

Da, am avut, dar au fost emoții firești, constructive, care m-au ajutat să mă concentrez foarte bine. Am certitudinea că, la starea de spirit a concurenților, a contribuit și buna organizare a celor care s-au implicat în realizarea acestui concurs. Iar căldura cu care ne-au primit încă de la început a fost o parte din forța care m-a îmboldit să duc la bun sfârșit misiunea de a cânta cu grijă fiecare notă. Acest lucru mi-l spunea și doamna profesoară: "Fiecare notă contează, încearcă să nu uiți asta pe scenă". Nu știu în ce măsură am realizat aceasta, însă m-am străduit cu toată ființa.


Ce planuri ai? Te pregătești și pentru alte competiții?

La sfârșitul lunii martie mă voi duce la Olimpiada zonală la Cluj-Napoca, iar dacă mă calific, voi participa la faza națională care se va desfășura în Săptămâna Mare la Timișoara. Mai sunt și alte planuri, dar încă nu am stabilit nimic.


În actuala ediție a Concursului "Carl Czerny" desfășurat la Piatra Neamț, juriul a fost prezidat de pianista Verona Maier, cu care am stat, de asemenea, de vorbă la finalul competiției.


Cum ați descrie nivelul concursului?

Nivelul competiției este comparabil cu cel al anilor trecuți cu o singură excepție, poate, aș încadra aici faptul că am avut între concurenții de până la clasa a VIII-a niște evoluții absolut ieșite din comun, excepționale, în timp ce pentru candidații de liceu care s-au prezentat, nivelul a fost mult sub ceea ce suntem obișnuiți să auzim în concursuri și mai ales atunci când este vorba de un concurs cu tradiție, așa cum este cel de la Piatra Neamț.


Ce părere v-a făcut câștigătorul Marelui Premiu, Cadmiel Boțac?

Puteți să vă imaginați că faptul că a luat Marele Premiu și faptul că a cumulat împreună cu acesta și un Premiu Special pentru cele mai bune interpretări ale unor studii impuse, arată că el este realmente foarte bun. Se înscrie cu siguranță în tradiția unora dintre câștigătorii anteriori ai Marelui Premiu al Concursului "Carl Czerny" și, din punctul nostru de vedere, al celor trei membri ai juriului, cu siguranță tânărul din Sighetul Marmației are în față o carieră care va fi, sperăm, pe măsura unui excepțional talent și a unei calități extraordinare a felului în care abordează cântatul la pian.


Interviuri realizate de Petra Gherasim