Compozitorul şi profesorul Octavian Nemescu a împlinit pe data de 29 martie 2010 vârsta de 70 de ani. Un concert aniversar dedicat acestui eveniment a avut loc marţi, 30 martie 2010, în Sala de Operă a Universităţii Naţionale de Muzică. Despre lucrările din program, dar şi despre direcţii urmărite în creaţia sa componistică, puteţi citi în continuare.

La mulţi ani, Maestre Octavian Nemescu! Cu ce gânduri aţi păşit în această zi aniversară?

Aş vrea să termin toate gândurile artistice pe care le-am început, lucrez la ciclul celor 24 de ore, adică muzicile pentru 24 de ore. Mai am câteva de realizat şi apoi cred că termin un ciclu din lucrarea mea care abordează această problemă.

Care sunt direcţiile principale ale creaţiei dumneavoastră?

Mi-am dorit să realizez o muzică universală, care să depăşească limitele limbajului, limitele spaţiale şi temporale. Însăşi direcţia arhetipală pe care m-am antrenat încă din tinereţe alături de alţi colegi ai mei, cum ar fi Corneliu Dan Georgescu sau Ştefan Niculescu, însemna de fapt căutarea acestui limbaj universal. Acesta ar fi un prim deziderat, de a sparge limitele limbajului unei epoci şi ale unui spaţiu geografic.

Apoi, tot legat de ideea aceasta, mi-am dorit să găsesc un fel de muzică ce reprezintă aşa numitul metastilism, a unui stil deasupra stilurilor, care comentează alte stiluri.

Şi, în sfârşit, poate în ultima vreme am fost preocupat de existenţa şi repunerea în discuţie şi în practica muzicală a unei muzici iniţiatice, în ideea de regăsire a unor origini, a unor principii care au stat la baza tuturor muzicilor, încă din perioada arhaică. Am constatat în ultima vreme că de fapt toate culturile arhaice aveau la bază ideea de iniţiere. Deci nu o idee democratică, faptul că toţi oamenii sunt egali, ci că sunt unii care cunosc anumite secrete ale Universului.

Aceşti iniţiaţi erau foarte respectaţi în epoca respectivă. Pericolul epocii moderne, care începe de la Revoluţia Franceză, este tocmai această egalizare, această atitudine antielitistă, adică oamenii care cunosc nişte lucruri, sufletele mai elevate, sunt în pericol de a fi striviţi de masă. Mitul rinocerizării - Eugen Ionescu a pus într-o operă artistică această problemă: masa care striveşte elita. Problema mea, probabil şi a altora, nu mulţi la număr, este să găsim acest limbaj elevat şi să nu lăsăm arta să coboare în zona kitsch-ului, a prostului gust - marele pericol al democratizării la ora actuală.

Ce ne puteţi spune despre concertul aniversar din data de 30 martie 2010?

Conţine trei lucrări, este o iniţiativă a domnului Liviu Dănceanu şi ansamblului Archaeus, a doamnei Doina Rotaru şi a domnului Rector al Universităţii de Muzică, Dan Dediu, cărora le sunt recunoscător. Trei lucrări care abordează problemele despre care am discutat anterior. Una se numeşte Beitsonorum, este o muzică pentru ora 6 dimineaţa, a doua se numeşte Trison şi pune în discuţie ideea Trinităţii Divine, o lucrare scrisă în 1987, când eram la Lyon. Acest oraş a fost locul în care Nostradamus a făcut tot felul de profeţii şi muzica este încărcată de ideile acestea profetice, apocaliptice. A treia piesă este Finalis septima - este vorba de obsesia pe care am avut-o, mai ales într-o vreme, pentru descoperirea arhetipului începutului şi sfârşitului de timp. În concretizare muzicală - incipitul şi finalisul. Este vorba de 7 cadenţe finale în dialog cu atemporalitatea, cu infinitul, cu veşnicia.