Arhivă : Interviuri
Înapoi
Festivalul George Enescu 2009 - Dirijorul Dmitrij Kitajenko
Publicat: joi, 10 Septembrie
2009
, ora 15.47
Seria Mari orchestre ale lumii
9, 10 septembrie, ora 19.30, Sala Mare a Palatului
Repetitii pentru concert. Asa cum zilnic au loc, si astazi la Sala Palatului, maestrul Dmitrij Kitajenko si-a pregatit prezenta în festival împreuna cu Orchestra Filarmonica Radio France. O repetitie plina de meticulozitate, în ciuda faptului ca ansamblul suna impecabil.
Repetitia a fost foarte concentrata si am lucrat trei ore fara pauza toate cele trei lucrari, mai cu seama piesa atât de delicata a lui Enescu, împreuna cu minunatul solist Remus Azoitei. Virtuozitatea lui este sclipitoare, as putea spune ca s-a nascut cu vioara în mâna. Este atât de elastic, plastic si atât de natural, încât pare ca vorbeste si nu ca interpreteaza. Cât despre acustica sunt în aceeasi masura multumit. Stiu ca exista sali si mai frumoase, însa nu face nimic. Publicul se va afla aici în aceasta sala mare si pentru el cântam.
Ce poate fi spus despre fiecare dintre piesele primului dvs. concert în Festivalul International "George Enescu"?
Ibert, un compozitor francez, are aceasta Uvertura Festiva care si suna ca o piesa de parada, este exceptional orchestrata, ofera o atmosfera minunata pentru public, as spune ca este un început bun. Fireste piesa e ca o carte de vizita din Paris. Apoi piesa lui Enescu care suna atât de colorat, cu atât de multe elemente nationale, contrasteaza total piesei lui Ibert. Este însa o piesa clasica si toate temele, motivele sau elementele ritmice tradeaza un mare maestru si vin sa-i contureze înca odata stilul. Poti spune imediat: asta-i Enescu! Aici e spiritul lui! De aceea am repetat atât de intens piesa lui, pe care orchestra nu a mai interpretat-o niciodata. Este o piesa delicata si frumoasa însa sunt sigur ca gratie solistului si gratie geniului lui Enescu va fi un mare succes.
Stravinski este singura piesa "jucata" din concert, asa cum se întâmpla cu suitele. Diferitele suite de balet ale lui Stravinski dureaza în jur de 50 de minute. Spre exemplu, as putea spune, avem pentru aceasta suita o orchestra mare cu trei harpe, lucru neobisnuit ca pe scena sa auzi trei harpe. Este cu adevarat o poveste care poate sa nu fie ascultata, dar putem sa o vedem. Este atât de interesant si de stralucitor orchestrata încât fiecare ascultator poate sa spuna: "A, aici e un Kascei, un Ivan Tarevici sau un joc cu Merele de Aur..." Este totul atât de realist! Iar prima data când a fost prezentata s-a întâmplat la Paris. Pentru ca Stravinski a fost si el foarte apropiat de Paris, aceasta piesa aduce un motiv în plus pentru a ne bucura si a ne face placere sa o avem permanent imprimata pe disc. Ma bucur ca pot sa o prezint aici, mai ales ca în Festival nimeni nu a mai interpretat-o, ar fi o premiera în aceasta seara.
Atunci când alegeti un program pentru concert care considerati ca ar trebui sa fie reactia publicului atunci când asculta?
În primul rând o reactie de nou la auzul a ceva ce nu a mai ascultat pâna atunci; sau o piesa de un compozitor contemporan în prima auditie sau o lucrare necunoscuta a unui compozitor cunoscut. Apoi ceva pentru suflet: ceva foarte cunoscut sau ceva ce nu solicita foarte mult concentrarea tocmai prin simplitate ajungând la inima si la suflet. Un program nu trebuie sa fie alcatuit în culori sumbre, doar dramatic sau tragic sau bombastic, ci foarte variat. Cred ca în sala se afla oameni de diferite vârste : oameni tineri, de vârsta medie, vârstnici si fiecare trebuie sa gaseasca ceva pentru sine dupa ce le oferim aceasta muzica.
În al doilea concert va veti afla pe scena alaturi de Rudolf Buchbinder, Rudi, cum am înteles ca îl numiti. Cum decurge aceasta îndelunga colaborare?
Cu marele pianist, dragul meu Rudi, am avut de atât de mult timp o colaborare atât de durabila si continua si de fiecare data la fiecare repetitie sau la fiecare concert aducem în relatia noastra ceva nou. Rudolf cânta întotdeauna ceva nou si întotdeauna cu extrem de multa bucurie. Îi face o enorma placere sa cânte. Cu el nimic nu poate fi complicat. Nu avem nevoie sa comunicam nici înainte de concert, nici dupa. Totul se întâmpla instantaneu, în concert. Îmi pot da seama imediat ce doreste. Nu trebuie sa fii un mare dirijor pentru asta. Ai nevoie doar de o calatorie muzicala interesanta si simultana. Si din partea fiecaruia apar surprizele; fie ca e vorba de tempo-uri, fie ca e vorba de frazare sau dinamica. Cu el totul devine atât de interesant si îmi doresc sa colaboram pe mai departe cu tot atât de mult succes. Abia astept urmatorul concert cu el.
Si ce veti face dupa Festivalul International "George Enescu"?
Dupa Enescu ne întoarcem acasa, iar eu plec la Budapesta pentru festivalul de orchestra al lui Istvan Fischer, un alt coleg exceptional. Voi dirija Haciaturian, Concertul pentru pian, cu Boris Berezovksi si Sostakovici - Simfonia nr.11. Apoi plec la Dusseldorf, Hamburg, Praga, Koln, Viena, Leipzig, si asa mai departe. Nu am un calendar la mine însa 2009, 2010 si jumatate din 2011 sunt plini.
Noi ne bucuram ca ati putut include si Festivalul Enescu pe aceasta agenda plina...
As vrea sa va urez înainte de a încheia, mult succes; este o manifestare extrem de cunoscuta, de un nivel extrem de înalt si multi colegi care au venit aici la Bucuresti mi-au spus: "A fost grozav! E minunat sa faci muzica aici, un public extraordinar, organizatori extraordinari...." si bineînteles si eu consider la fel.
9, 10 septembrie, ora 19.30, Sala Mare a Palatului
Repetitii pentru concert. Asa cum zilnic au loc, si astazi la Sala Palatului, maestrul Dmitrij Kitajenko si-a pregatit prezenta în festival împreuna cu Orchestra Filarmonica Radio France. O repetitie plina de meticulozitate, în ciuda faptului ca ansamblul suna impecabil.
Repetitia a fost foarte concentrata si am lucrat trei ore fara pauza toate cele trei lucrari, mai cu seama piesa atât de delicata a lui Enescu, împreuna cu minunatul solist Remus Azoitei. Virtuozitatea lui este sclipitoare, as putea spune ca s-a nascut cu vioara în mâna. Este atât de elastic, plastic si atât de natural, încât pare ca vorbeste si nu ca interpreteaza. Cât despre acustica sunt în aceeasi masura multumit. Stiu ca exista sali si mai frumoase, însa nu face nimic. Publicul se va afla aici în aceasta sala mare si pentru el cântam.
Ce poate fi spus despre fiecare dintre piesele primului dvs. concert în Festivalul International "George Enescu"?
Ibert, un compozitor francez, are aceasta Uvertura Festiva care si suna ca o piesa de parada, este exceptional orchestrata, ofera o atmosfera minunata pentru public, as spune ca este un început bun. Fireste piesa e ca o carte de vizita din Paris. Apoi piesa lui Enescu care suna atât de colorat, cu atât de multe elemente nationale, contrasteaza total piesei lui Ibert. Este însa o piesa clasica si toate temele, motivele sau elementele ritmice tradeaza un mare maestru si vin sa-i contureze înca odata stilul. Poti spune imediat: asta-i Enescu! Aici e spiritul lui! De aceea am repetat atât de intens piesa lui, pe care orchestra nu a mai interpretat-o niciodata. Este o piesa delicata si frumoasa însa sunt sigur ca gratie solistului si gratie geniului lui Enescu va fi un mare succes.
Stravinski este singura piesa "jucata" din concert, asa cum se întâmpla cu suitele. Diferitele suite de balet ale lui Stravinski dureaza în jur de 50 de minute. Spre exemplu, as putea spune, avem pentru aceasta suita o orchestra mare cu trei harpe, lucru neobisnuit ca pe scena sa auzi trei harpe. Este cu adevarat o poveste care poate sa nu fie ascultata, dar putem sa o vedem. Este atât de interesant si de stralucitor orchestrata încât fiecare ascultator poate sa spuna: "A, aici e un Kascei, un Ivan Tarevici sau un joc cu Merele de Aur..." Este totul atât de realist! Iar prima data când a fost prezentata s-a întâmplat la Paris. Pentru ca Stravinski a fost si el foarte apropiat de Paris, aceasta piesa aduce un motiv în plus pentru a ne bucura si a ne face placere sa o avem permanent imprimata pe disc. Ma bucur ca pot sa o prezint aici, mai ales ca în Festival nimeni nu a mai interpretat-o, ar fi o premiera în aceasta seara.
Atunci când alegeti un program pentru concert care considerati ca ar trebui sa fie reactia publicului atunci când asculta?
În primul rând o reactie de nou la auzul a ceva ce nu a mai ascultat pâna atunci; sau o piesa de un compozitor contemporan în prima auditie sau o lucrare necunoscuta a unui compozitor cunoscut. Apoi ceva pentru suflet: ceva foarte cunoscut sau ceva ce nu solicita foarte mult concentrarea tocmai prin simplitate ajungând la inima si la suflet. Un program nu trebuie sa fie alcatuit în culori sumbre, doar dramatic sau tragic sau bombastic, ci foarte variat. Cred ca în sala se afla oameni de diferite vârste : oameni tineri, de vârsta medie, vârstnici si fiecare trebuie sa gaseasca ceva pentru sine dupa ce le oferim aceasta muzica.
În al doilea concert va veti afla pe scena alaturi de Rudolf Buchbinder, Rudi, cum am înteles ca îl numiti. Cum decurge aceasta îndelunga colaborare?
Cu marele pianist, dragul meu Rudi, am avut de atât de mult timp o colaborare atât de durabila si continua si de fiecare data la fiecare repetitie sau la fiecare concert aducem în relatia noastra ceva nou. Rudolf cânta întotdeauna ceva nou si întotdeauna cu extrem de multa bucurie. Îi face o enorma placere sa cânte. Cu el nimic nu poate fi complicat. Nu avem nevoie sa comunicam nici înainte de concert, nici dupa. Totul se întâmpla instantaneu, în concert. Îmi pot da seama imediat ce doreste. Nu trebuie sa fii un mare dirijor pentru asta. Ai nevoie doar de o calatorie muzicala interesanta si simultana. Si din partea fiecaruia apar surprizele; fie ca e vorba de tempo-uri, fie ca e vorba de frazare sau dinamica. Cu el totul devine atât de interesant si îmi doresc sa colaboram pe mai departe cu tot atât de mult succes. Abia astept urmatorul concert cu el.
Si ce veti face dupa Festivalul International "George Enescu"?
Dupa Enescu ne întoarcem acasa, iar eu plec la Budapesta pentru festivalul de orchestra al lui Istvan Fischer, un alt coleg exceptional. Voi dirija Haciaturian, Concertul pentru pian, cu Boris Berezovksi si Sostakovici - Simfonia nr.11. Apoi plec la Dusseldorf, Hamburg, Praga, Koln, Viena, Leipzig, si asa mai departe. Nu am un calendar la mine însa 2009, 2010 si jumatate din 2011 sunt plini.
Noi ne bucuram ca ati putut include si Festivalul Enescu pe aceasta agenda plina...
As vrea sa va urez înainte de a încheia, mult succes; este o manifestare extrem de cunoscuta, de un nivel extrem de înalt si multi colegi care au venit aici la Bucuresti mi-au spus: "A fost grozav! E minunat sa faci muzica aici, un public extraordinar, organizatori extraordinari...." si bineînteles si eu consider la fel.