Agenda de concert
Înapoi
Opera Națională București deschide Stagiunea 2025 -2026 cu premiera operei "Carmen"

Opera Națională București prezintă în deschiderea stagiunii 2025 - 2026 premiera spectacolului de operă "Carmen" de Georges Bizet, în regia Adei Hausvater. Costumele poartă semnătura Corinei Grămoșteanu, iar decorurile sunt realizate de Helmut Stürmer, conducerea muzicală aparținându-i maestrului Ciprian Teodorașcu. Evenimentul are loc în contextul în care întreaga lume a muzicii lirice celebrează anul acesta 150 de ani de la premiera mondială a operei, care a avut loc pe 3 martie 1875.
Reprezentațiile cu titlu de premieră vor avea loc pe 1, 2 și 3 octombrie, ora 18:30. Producția promite o nouă perspectivă asupra uneia dintre cele mai îndrăgite lucrări ale repertoriului liric internațional.
Un veritabil manifest al pasiunii și al libertății feminine, "Carmen" de Georges Bizet aduce pe scena Operei Naționale București o poveste captivantă despre iubire, viață, alegere și predestinare. Într-o atmosferă în care dramele personajelor se întrepătrund, spectacolul urmărește găsirea de sine tradusă în felurile diferite în care Carmen și Don José înțeleg iubirea. Povestea se derulează între dorință, atracție și voință, culminând cu un final tulburător, o reflecție asupra curajului alegerilor individuale.
Creator de teatru profesionist și vizionar, în dubla sa ipostază de regizoare și director al unuia dintre cele mai relevante teatre din România - Teatrul Național din Timișoara, recunoscută la nivel național și european prin decernarea de către Ministerul francez al Culturii și Comunicației a Ordinului Chevalier des Arts et des Lettres, a Ordinului Național "Pentru Merit" în grad de Cavaler, decernat de președinția României, precum și prin numeroase alte premii, Ada Lupu Hausvater cercetează în spectacolele sale universul feminin în paradigma iubirii ca manifestare superioară a alegerii și a asumării, a intelectului și a conștiinței de sine.
În această montare, regizoarea se concentrează asupra temelor sale favorite - umanitatea ca expresie și rezultantă a auto-determinării, a dorinței și a capacității omului de a fi constructorul propriei vieți și al propriei identități. Odată cu opera "Carmen", Ada Lupu Hausvater aduce pe scena Operei Naționale București o viziune puternică, contemporană și profund umană asupra uneia dintre cele mai iubite și controversate opere din toate timpurile. Titlul în regia Adei Lupu Hausvater este un manifest pentru libertate, împlinire de sine, iubire și asumare.
Bilete pe http://tickets.operanb.ro/ și de la Casa de Bilete a Operei Naționale București.