Agenda de concert Înapoi

Masterclass-uri, Curs de Dirijat, Call for Scores la a treia ediție Romanian Chamber Orchestra 2021

Publicat: luni, 19 Iulie 2021 , ora 16.20

Un punct de reper pentru cultura românească, Romanian Chamber Orchestra este, prin valoarea componenților săi și prin contribuția adusă patrimoniului național, un proiect unic în România, reunind 29 de muzicieni români care fac performanță atât în țară, cât și în unele dintre cele mai importante orchestre ale lumii. Ansamblul este dirijat de maestrul Cristian Măcelaru, unul dintre cei mai importanți dirijori recunoscuți pe plan mondial, dirijor principal al "WDR Sinfonieorchester Köln" și Director Muzical al Orchestrei Naționale a Franței.

În fiecare an proiectul Romanian Chamber Orchestra își propune să contribuie prin masterclass-urile oferite la un viitor muzical de excepție al țării. În acest an, avem bucuria de a-i invita pe tinerii muzicieni la Timișoara, unde vor putea participa în luna august la cursurile de măiestrie susținute de unii din cei mai valoroși muzicieni români din domeniul muzicii clasice.

În același timp, suntem încântați de posibilitatea de a oferi pentru al doilea an succesiv, singurul curs de dirijat din Europa al maestrului Cristian Măcelaru, realizat în cadrul Romanian Chamber Orchestra Masterclasses 2021.

Masterclass-urile sunt deschise tuturor tinerilor muzicieni români, pe două categorii de vârstă, 10-18 ani și 19-30 ani. Pentru cei interesați, lista completă a acestor Masterclass-uri este disponibilă pe site-ul orchestrei la următoarele link-uri: https://romanianchamberorchestra.ro/masterclass/ https://romanianchamberorchestra.ro/curs-dirijat/

Pe lângă cursul de dirijat oferit de Cristian Măcelaru, Masterclass-urile Romanian Chamber Orchestra 2021 cuprind: un Masterclass de vioară cu Sebastian Câșleanu - concertmaistrul "Staatsphilharmonie Nürnberg"; două Masterclass-uri de violă oferite de Cristian Andriș - șef de partidă al "Swiss Orchestra" și de Martha Windhagauer - violistă în "Giocoso String Quartet"; un Masterclass de violoncel susținut de Octavian Lup - membru al Orchestrei Operei Naționale din București; un Masterclass de muzică de cameră pentru instrumente cu coarde, oferit de Martha Windhagauer, violistă în "Giocoso String Quartet"; un Masterclass de oboi susținut de Felicia Greciuc - prim oboistă la "The Royal Danish Orchestra"; un Masterclass de fagot oferit de Constantin Barcov - prim fagotist la Opera din Malmö; un Masterclass de corn susținut de Ionuț Podgoreanu - prim cornist al Orchestrei Simfonice "Gran Teatro del Liceu" din Barcelona și profesor de corn la "Conservatorul Superior de Muzică Liceo" din Barcelona; un Masterclass de flaut oferit de Ștefan Diaconu - flautist al Cvintetului "V Coloris" din Copenhaga și un Masterclass de muzică de cameră pentru instrumente de suflat susținut de Felicia Greciuc, Constantin Barcov și Ștefan Diaconu.

Prin apelul "Call for Scores" 2021, Romanian Chamber Orchestra își propune să comemoreze 140 de ani de la nașterea compozitorilor George Enescu și Béla Bartók.

Întărind simbiozele existente între autenticitatea elementelor folclorice și modernitatea propriului limbaj muzical încurajăm comemorarea acestor giganți ai muzicii clasice universale prin citarea acestora în noua compoziție, sau prin folosirea unui limbaj componistic propriu care să poarte publicul spre universul celor doi mari compozitori ai secolului XX.

Tema "Call for Scores" din 2021 poate fi, de asemenea, concentrată în jurul trăirilor din timpul pandemiei (care a afectat puternic sectorul cultural), a trăirilor de deznădejde și teamă, dar și a sentimentului de încredere și speranță, specific perioadei actuale (după lunga așteptare a revenirii la normalitate).

Apelul este deschis tinerilor compozitori, cu vârsta cuprinsă între 18-40 de ani, care dețin cetățenia română, iar fiecare concurent poate participa cu una sau mai multe compoziții.

Lucrarea cu care va participa la concurs trebuie să fie originală, să nu fi fost interpretată anterior în fața publicului și să fie compusă pentru o orchestră de cameră care are în componența aparatului orchestral următoarele instrumente: cordari, flaut, 2 oboaie, 2 clarinete (si bemol), 2 fagoturi și 2 corni (în fa). Durată maximă a lucrării trebuie să fie de aproximativ 8 minute.

Procesul de selecție este coordonat de directorii artistici ai orchestrei, din comisia de jurizare făcând parte dirijorul Cristian Măcelaru și directorii artistici ai Romanian Chamber Orchestra.

Perioada de înscriere este deschisă până în data de 20 iulie 2021.

Mai multe informații despre acest program găsiți și pe rețelele sociale aici:

https://www.facebook.com/RomanianChamberOrchestra/photos/a.326801691324895/760695001268893