Evenimentele săptămânii Înapoi

ÎN DIRECT Încoronarea Regelui Charles al III-lea

Publicat: marți, 2 Mai 2023 , ora 10.39

Unul dintre cele mai importante evenimente la nivel mondial are loc sâmbata aceasta, 6 mai 2023, la Westminster Abbey din Londra - Încoronarea Majestăților Lor - Regele Charles al III-lea și Regina consoartă Camilla. Conform tradiției, ceremonia de încoronare este condusă de Arhiepiscopul de Canterbury.

Evenimentele muzicale extraordinare vor fi dirijate, între alții, de renumiții șefi de orchestră Sir John Eliot Gardiner și Sir Antonio Pappano.

Serviciul muzical este condus de Andrew Nethsingha, organist și maestru al corurilor de la Westminster Abbey, și cuprinde forțele corale extinse ale Corului Westminster Abbey și ale Corului Capelei Regale a Majestății Sale, Palatul St James, coruri de fete de la Catedrala Truro și de la Colegiul Metodist din Belfast, cărora li se alătură cântăreți din Corul Monteverdi. La orgă vor cânta suborganistul de la Westminster Abbey, Peter Holder, și organistul asistent al catedralei, Matthew Jorysz.

O serie de fanfare care marchează momentele ceremoniale din cadrul slujbei a fost scrisă special pentru această ocazie de Christopher Robinson și va fi interpretată de ansamblul de trompete din Fanfara Royal Air Force, condusă de comandantul de escadrilă Piers Morrell. Corul Ascension va cânta, de asemenea, iar The King's Scholars of Westminster School va proclama aclamațiile tradiționale "Vivat". La cererea Majestății Sale și în semn de omagiu adus răposatului său tată, Alteța Sa Regală Prințul Philip, Duce de Edinburgh, muzica ortodoxă greacă va fi, de asemenea, prezentă în cadrul slujbei, interpretată de ansamblul de cântece bizantine.

Majestatea Sa Regele a comandat personal noua muzică și a conturat și selectat programul muzical al slujbei. 'Coronation Kyrie' de Paul Mealor marchează prima interpretare în limba galeză la o Încoronare și va fi cântată de bas-baritonul Sir Bryn Terfel și de Corul Westminster Abbey. De asemenea, va fi interpretată muzică nou comandată a compozitorilor Debbie Wiseman, Andrew Lloyd Webber, Roxanna Panufnik și Tarik O'Regan, precum și muzică ce a fost prezentă în mod istoric în slujba din ultimele patru secole, inclusiv muzică de William Byrd, Georg Friedrich Haendel, Sir Edward Elgar, Sir Henry Walford Davies, Sir William Walton, Sir Hubert Parry și Ralph Vaughan Williams.

Regele Charles al III-lea este mare iubitor de muzică clasică, studiind, în copilărie și adolescență, pianul, trompeta și violoncelul, cântând cu plăcere și în coruri. Constant susținător al artelor și în special al muzicii clasice, Majestatea Sa și-a legat numele, în calitate de Prinț de Wales, de peste 24 de instituții muzicale, fie ele orchestre, teatre de operă, școli de muzică sau companii de balet.

Noul suveran al Marii Britanii s-a născut la Palatul Buckingham, în 14 noiembrie 1948, fiind primul copil al reginei Elisabeta a II-a și al prințului Philip, duce de Edinburgh. Numele complet al Regelui Charles al III-lea este Charles Philip Arthur George. În vârstă de 73 de ani, Charles este monarhul care a așteptat cel mai mult în comparație cu predecesorii lui să urce pe tronul Marii Britanii. Regele Charles a devenit moștenitor al tronului Marii Britanii după ce mama sa, Regina Elisabeta a II-a, s-a stins din viață în 8 septembrie 2022.


Irina Cristina Vasilescu