Actualitatea internațională Înapoi

Concert Regal în memoria Reginei Maria la Castelul din Balcic

Publicat: sâmbătă, 27 Mai 2023 , ora 0.00

Orchestra Camerata Regală și Corul Regal, sub bagheta dirijorului Răzvan Apetrei, vor susține astăzi, 27 mai, un concert dedicat memoriei Reginei Maria a României, în Sala de Piatră a Castelului din Balcic.

Evenimentul, realizat cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni, sărbătorită în fiecare an în ultima duminică din luna mai, va include și proiecția filmului documentar "Maria - inima României", în regia lui Trevor Poots.

Programul va include compoziții semnate de Wolfgang Amadeus Mozart, Antonio Vivaldi, Béla Bartók, Eduard Hübsch, Petar Lyondev, Thomas Morley, Tudor Flondor, Simeon Niculescu și Gheorghe Danga, iar solista serii va fi soprana Isabela Stănescu. De asemenea, la invitația Corului Regal, Corul "Chernomorski Zvutsi" ("Sunete de la Marea Neagră") din Balcic va interpreta lucrări din repertoriul tradițional al Bulgariei.

Evenimentul face parte din cadrul proiectului "Concert Regal la Balcic", organizat de Institutul Cultural Român.

Ana Sireteanu