Povestea tragică de dragoste dintre curtezana Marguerite Gautier și tânărul Armand Duval, cuprinsă în paginile romanului Dama cu camelii publicat de Alexandre Dumas-fiul în anul 1848, a impresionat puternic astfel încât mulți artiști s-au simțit inspirați prelucrând ulterior tema în operă, film sau balet. Desigur, cel mai celebru titlu române opera La Traviata (1853) de Giuseppe Verdi. Dar iată că în 1978, la 130 de ani de la apariția romanului, unul dintre cei mai mari coregrafi ai timpurilor moderne, John Neumeier, creează un balet extraordinar numit Dama cu camelii și prezentat în premieră mondială la Stuttgart. Totul este creația celebrului artist, director al Baletului din Hamburg timp de peste 50 de ani și autorul a peste 150 de lucrări/balete toate marcând momente de grație în istoria artei coregrafice a secolului XX. Felul în care maestrul s-a apropiat de subiectul clasic poate fi model pentru toți cei care încearcă astăzi să îmbrace capodopere ale trecutului în haine noi. Muzica aleasă este semnată Frédéric Chopin. Am remarcat mai ales Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră din primul act și Largo din Sonata în si minor pentru pian, pagini cărora coregraful le-a dat o importanță deosebită, el însuși explicând-o într-un interviu: Largo este partitura cea mai importantă care se repetă de mai multe ori pe parcursul baletului. Auzim fragmente în prolog și la final. Cred că cel mai important moment este cel în care Marguerite își recunoaște dragostea pentru Armand. Largo se aude apoi pentru prima dată în întregime în pas de deux, "la țară", când totul în jurul celor doi dispare și dragostea este detașată de timp și spațiu. Largo este important și simbolizează singura perioadă fericită, dar scurtă, din viața celor doi îndrăgostiți.

Concertul pentru pian combină două aspecte esențiale ale lui Chopin. În primul rând, maniera specifică de a scrie pentru saloanele secolului al XIX-lea. Este o muzică atrăgătoare, incitantă, care descrie muzical și societatea din acea vreme. Pe de altă parte, muzica este legată și de boala eroinei principale. Mișcarea a doua este caracterizată de o intimitate și de o melancolie profunde, oglindă a tuturor sentimentelor pe care Marguerite le trăiește cu intensitate maximă.

Coloana sonoră a baletului mai cuprinde și alte piese scurte compuse de Chopin, valsuri, mazurci, etc.

Mi-am început comentariul la spectacolul cu baletul Dama cu camelii pe care l-am văzut în seara zilei de 1 mai la Opera de Stat din Viena cu informații despre partitura muzicală ce susține coregrafia. Mi s-a părut foarte important căci, după capodopera verdiană, mi se părea greu să accept sonor povestea altfel decât îmi sună în urechi, minte și suflet muzica genialului italian. Surpriza a fost deosebit de plăcută căci romanticele melodii și armonii chopiniene s-au contopit ideal cu coregrafia și povestea respusă altfel de către John Neumeier pe care urmează să o detaliez. Nu înainte însă de a informa că Markus Lehtinen, care a dirijat Orchestra Operei de Stat din Viena, a redat acest colaj Chopin cu sensibilitate, precizie și în perfect acord cu dansatorii. Soliștii serii au fost pianiștii Michał Białk (în fosa orchestrei) și Igor Zapravdin (pe scenă), amândoi profunzi interpreți ai muzicii lui Chopin.

Pentru a nara trista poveste de dragoste dintre Marguerite Gautier și tânărul Armand Duval, John Neumeier a evitat linia dreaptă optând pentru o alăturare de momente disparate într-un puzzle ingenios. Totul începe la o licitație la care se vând lucruri ce au aparținut celebrei frumuseți pariziene, Marguerite Gautier. Pe rând, cumpărătorii apar, iar ceea ce aleg declanșează amintiri puternice. Printre ei se află Nanina, fosta servitoare a Marqueritei, care aduce cu ea jurnalul stăpânei, Dl Duval tatăl și Armand Duval, fiul care se prăbușește copleșit de durere. În primul act urmărim primele amintiri ale lui Armand care a găsit, printre vechituri, cartea pe care el i-o dăruise Margueritei, Istoria cavalerului Des Grieux și a lui Manon Lescaut scrisă de Antoine François Prévost, publicată în 1731: seara de la Théâtre des Variétés când, la un spectacol de balet cu Manon Lescaut o cunoscuse pe cea de care era atât de îndrăgostit și care îl privise amuzată, cu neîncredere; petrecerea de după spectacol când, în apartamentele Marqueritei, se adunaseră prietenii să petreacă fără a ține cont de boala/suferința vizibilă a amfitrioanei; noile declarații de dragoste ale lui Armand erau acum mai bine primite dar, bucuria luxului în care trăise o determinaseră pe femeia iubită să nu renunțe la viața ei plină de plăceri frivole. Armand o va urmări pas cu pas , de la un bal la altul, chiar și într-o excursie la țară.

O frumoasă pălărie de vară din paie, scoasă și ea la licitație, declanșează alte amintiri. Armand le povestește. La țară, Marquerite își recunoaște public dragostea față de el, înfruntându-și protectorul care, desigur, o părăsește. Dar dl. Duval tatăl are și el ceva de povestit/mărturisit: cum a apărut la casa de la țară și cum a acuzat fără milă. O prostituată alături de fiul său? Niciodată! Bătrânul rămâne atât de ferm încât, în cele din urmă, tânăra femeie, cu gândul la soarta lui Manon, prostituata copleșită de rușine, trimisă să moară pe meleaguri străine, cedează și acceptă despărțirea de Armand. Pleacă la Paris unde se reîntoarce la vechea ei viață.

Actul al treilea. Fiul îi povestește tatălui cum a întâlnit-o pe Marquerite pe Champs-Élysées , cum a făcut-o geloasă curtând o altă femeie și cum, disperată, Marquerite se reîntoarce la el făcându-l fericit doar pentru scurt timp căci, din nou imaginea lui Manon o determină pe curtezană să își amintească de promisiunea făcută tatălui și să îl părăsească pentru a doua oară. Apoi, la un bal, în fața tuturor, Armand îi aruncă în față fostei iubite, o mare sumă de bani, plata pentru favorurile de care s-a bucurat, cândva. Marquerite e profund rănită.

Aici se oprește povestirea lui Armand. Dar acțiunea baletului nu s-a terminat. Nanina se apropie și îi întinde tânărului jurnalul din care acesta va afla cum au fost ultimele zile ale vieții femeii atât de iubite. Până la finalul spectacolului, el rămâne pe scenă, cufundat în lectura prin intermediul căreia pare a participa la faptele pe care le citește: o însoțește pe Marquerite la un spectacol în care se prezintă același balet, Manon Lescaut, vedem de data aceasta finalul tragic, apoi în camera ei, când Marquerite se identifică din nou cu personajul alături de care suferă pentru propria ei nenorocire. Totuși, Manon a fost mai norocoasă; ea a murit în brațele bărbatului iubit în timp ce ea, Marquerite, moare singură. Ea încredințează hârtiei ultimele gânduri și sentimente, scrie despre dragostea ei atât de puternică pentru Armand și îi cere Naninei să îi dea iubitului acest jurnal. Apoi, nefericită, părăsită de toți, Marquerite moare. Ultima ei suflare se stinge odată cu gestul prin care Armand închide jurnalul pe care a terminat să-l citească.

Un astfel de demers coregrafic ridică mari probleme pentru traducerea lui în viață. Personajele sunt complexe, trăirile intense, faptele impresionante, iar nevoia de expresivitate este dusă parcă la limite. Succesiunea rapidă a scenelor trimite la derularea unei pelicule de film, spectacolul căpătând astfel un plus de forță - spectatorul nu este lăsat să respire, să se relaxeze, ci este obligat să trăiască alături de personaje viața acestora. Am admirat sincer rafinamentul costumelor lui Jürgen Rose.

Dată fiind prezența celor două cupluri ale căror vieți se întretaie, coregraful a conceput numeroase pas de deux, pas de trois și pas de quatres absolut spectaculoase, atât tehnic cât și estetic. Despre interpreții celor patru roluri nu se poate vorbi decât în superlative: Ketevan Papava/ Marguerite Gautier, Timoor Afshar/ Armand Duval, Hyo-Jung-Kang/ Manon Lescaut, Marcos Menha/Cavalerul Des Grieux. Apoi Eno Peci/dl Duval-tatăl, Masayu Kimoto/Gaston Rieux, Nanina/ Adi Hanan, Olympia/Elena Bottaro și întreg corpul de balet al Operei de Stat vieneze au strălucit de asemenea. Măiestria de coregraf a lui John Neumeier a reușit să arunce asupra tuturor o aură charismatică, posibilă doar datorită unei explozii de expresivitate și de virtuozitate. Nu voi uita această seară. Copleșit, la final, publicul a ovaționat minute în șir. Recomandare fermă: dacă ajungeți la Viena, căutați între spectacolele Operei de Stat baletul Dama cu camelii!

https://www.youtube.com/watch?v=K2g6vVleBMM