Sâmbătă, 4 octombrie, Opera Națională Română din Cluj-Napoca a deschis stagiunea 2025-2026 cu premiera operei Simon Boccanegra de Giuseppe Verdi, titlul montat pentru prima dată pe scenă acestei instituții. În seara următoare, publicul a avut ocazia să urmărească o altă reprezentație a acestei opere cu o distribuție diferită în rolurile principale.

La invitația directorului general al instituției, am asistat la primul spectacol cu baritonul Florin Estefan în rolul titular, basul georgian Sulkhan Jaiani - Fiesco, soprana Paula Iancic în Maria Boccanegra, tenorul Teodor Ilincăi - Gabriele Adorno, baritonul Mihai Damian - Paolo, basul Zoltan Molnar - Pietro, tenorul Iosia Balteș - căpitanul și soprana Ștefania Barz - o slujnică. Corul și orchestra instituției; la conducere s-a aflat directorul artistic al operei clujene, dirijorul David Crescenzi.

Regia poartă semnătura reputatului bas italian Roberto Scandiuzzi, ce a debutat în această nouă ipostază. Scenografia îi aparține Ancăi Pintilie, design-ul video a fost realizat de Luca Attili, iar cel de lumini de Lorenzo Caproli.

Mai multe detalii despre acest spectacol voi nota într-un material ulterior, dar acum, pe scurt, vă pot spune că am urmărit un spectacol montat în stil clasic, încadrat în epoca istorică narată, realizat cu bun gust, respectând partitura și implicit pe autorii săi.

Un cuplu pe scenă, dar și în viață, Paula Iancic și Teodor Ilincăi au întruchipat personaje ce sunt miezul acestei trame.

Gabriele Adorno este un rol pe care ți l-ai dorit de foarte mult timp și iată că acum s-a ivit ocazia de a-l interpreta. Cum a fost pentru tine să aduci la viață acest personaj?

Teodor Ilincăi: În primul rând, a fost o bucurie să revin pe scena operei clujene și bucuria este cu atât mai mare cu cât am putut să interpretez acest rol alături de soția mea, soprana Paula Iancic, care a interpretat rolul Ameliei.

Ce pot să spun despre rol este că a fost mai dificil decât alte roluri pentru că el are o factură lirico-spintă, dar cu foarte multe accente dramatice. Deci, ai nevoie, ca de obicei la Verdi, de "mai mulți tenori" ca să poți să te achiți de această datorie în mod cel puțin onorabil. Eu cred că am reușit, pentru că mi-a fost foarte drag, de când am auzit prima dată opera, pe când eram la Opera Națională București și cântam capitanul, pe care am avut ocazia să-l interpretez alături de foarte mari baritoni, cum ar fi Iordache Basalic, în primul rând, care era angajat acolo, apoi Alexandru Agache și Eduard Tumagian. Și, după cum bine ați observat, cei care ați fost la spectacol, opera s-a bucurat de foarte mare succes. Este o operă puțin cântată în România, dar sper să fie cântată cât mai des, pentru că muzica este absolut superbă.

Cum e să fiți împreună pe scenă, mai ales că acum ați și debutat amândoi?

Teodor Ilincăi: Da, este greu să ne spunem noi o părere despre cum e să fim împreună, dar din ceea ce ne spune publicul, suntem extrem de credibili. Ne iubim foarte mult și acest lucru se simte și pe scenă și acesta este feedback-ul pe care l-am primit din partea publicului. Bineînțeles că nu se poate întotdeauna să fim împreună, dar atunci când se întâmplă, este o bucurie imensă.

Paula Iancic, două debuturi importante în mai puțin de șase luni - Aida în mai, Maria Boccanegra / Amelia Grimaldi acum, tot la Cluj. Cum este acest nou rol?

Paula Iancic: A fost o mare bucurie pentru mine să mă reîntorc la Cluj într-un timp atât de scurt. Sunt foarte recunoscătoare conducerii Operei din Cluj. Ambele roluri au venit cu provocări foarte diferite. Aida a fost un tur de forță, iar Maria Boccanegra sau Amelia, cum mai este cunoscută, de asemenea l-am găsit a fi un rol extrem de bogat. Verdi a fost foarte generos cu partitura Ameliei, este un rol liric ce are momente atât sensibile, aproape de belcanto, aș putea spune, cât și părți de încărcătură dramatică, aproape ca-n Aida. Este un rol foarte frumos care m-a atins, m-a făcut să cresc și pe care m-am bucurat să-l descopăr, nefiind familiarizată cu opera până în momentul debutului.

Și, repet, întrebarea pe care am pus-o mai devreme și lui Tudor, cum e să fiți amândoi pe scenă, mai ales când e vorba și de roluri în debut pentru fiecare în parte.

Paula Iancic: Vă dați seama că emoțiile sunt la dublu, chiar dacă pe scenă a fi împreună ne dă putere și ne susținem reciproc, este foarte reconfortant, să zic așa. Dar emoțiile sunt la dublu și asta cred că, pe de-o parte, ne ajută să transmitem mai multă căldură, mai multă emoție publicului decât atunci când suntem în mod individual pe scenă.

Cu prilejul acestor două spectacole a avut loc și lansarea volumului 2 din seria Viva l'Opera, autor doctorul Marius Rimbașiu - medic, dar și un pasionat meloman de operă. Dacă în primul volum autorul a inclus evocări despre spectacolele pe care le-a urmărit timp de peste șapte decenii în numeroase săli de operă din țară și din străinătate, alături de portrete ale unor importanți artiști lirici și selecțiuni din cronici de operă, cel de-al doilea volum aducem prim-plan publicul de operă și regizorii care aleg să monteze în stil regietheater.

Domnule Rimbașiu, cel de-al doilea volum se intitulează "Pasionații și groparii operei". Ce vom descoperi în paginile acestui volum și care este argumentul alegerii acestui titlu?

Marius Rimbașiu: Dorința mea de a face cunoscut publicului părerile unui spectator s-a concentrat de data aceasta asupra, așa cum spune și subtitlul, a două probleme. Pasionații - adică acea parte din public numită foarte frumos de către francezi, "liricomani" sau de către Pavarotti, "măria sa, publicul"-, fac parte din primele două capitole acestui volum. Este vorba de acei fani ai operei care văd și trăiesc o operă cu tot sufletul. Pentru acest grup, opera este o artă despre dragoste și viață, vissi d'arte, vissi d'amore. Am descris în această parte a volumului meu întâlnirile mele cu mulți dintre acești liricomani cunoscuți de mine de-a lungul celor 70 de ani de când cutreier sălile de operă.

În a doua parte, atac o problemă pe care nu au curajul criticii de artă să o spună concret și constant. Este vorba despre acei regizori, sublinez acei, nu toți, care fac parte din regietheater, care calcă cu bocancii partiturile și libretul, încercând prin orice mijloc să se facă ei cunoscuți prin provocări sau scandaluri. Ei, în ignoranța lor - fie că nu iubesc opera, fie că nu o cunosc -, uită că opera este un teatru cântat. Discursul muzical trebuie să fie pe prim-plan, iar regizorul să ajute acest discurs muzical. În regia acestor "regizori", se cântă ceva pe scenă și se vede cu totul altceva. Idei care nu au nicio legătură cu spectacolul de operă.

Sublinez faptul că eu nu sunt împotriva a ceea ce s-ar numi regie modernă și în toate aceste idei m-am sprijinit foarte mult pe ceea ce spunea marele Franco Corelli, că opera este mult prea frumoasă ca să dispară. Și de aici și concepția mea și ideea mea, Viva l'Opera!

Apărut la Editura Casa Cărții de Știință din Cluj-Napoca, Viva l'Opera vol. 2 poate fi achiziționat de pe site-ul editurii.