Cronici Înapoi

AUDIO. Proiectul 'Ascultă 5 minute de muzică clasică' - Dedeman

Publicat: vineri, 13 Martie 2020 , ora 14.13

O nouă serie de mini-audiții dedicate publicului larg a demarat la începutul lunii martie sub titlul binecunoscut, "Ascultă 5 minute de muzică clasică" în spații neconvenționale. Având în vedere că proiectul cuprinde hipermarketuri, librării, școli sau mall-uri, magazinul Dedeman de pe Șoseaua Giurgiului nu pare cea mai viabilă alternativă, cel puțin la prima vedere. Însă proiectul inițiat și organizat de Radio România Muzical își propune apropierea publicului larg de muzica clasică printr-o metodă eficientă: audiția propriu-zisă. Astfel, dacă vrem să aflăm nuvelul publicului larg, magazinul Dedeman de pe Șoseaua Giurgiului poate fi un bun barometru. În data de 10 martie, clienții magazinului au putut asculta Rondo din Sonata nr.58 de Joseph Haydn în interpretarea pianistei Eva Garet, o lucrare potrivită pentru începutul primăverii. Reacțiile pozitive nu s-au lăsat așteptate:

"E ok!"

"E liniștitoare, mai ales venind după o muncă din asta asiduă, numai de șantiere, normal! Având o vârstă înaintată, toate muzicile-mi plac."

"Foarte frumos! Îmi place! Mi se pare mai relaxant."

La final, coordonatorul de magazin Sorin Petrescu ne-a oferit opinia sa despre această inițiativă și felul în care este ea percepută:

"Este o idee foarte bună, este agreată și de companie, clienții sunt mulțumiți, au o stare de spirit bună în magazin, la fel și angajații. Este o idee foarte bună și din punctul meu de vedere. O încurajăm și sper să țină cât mai mult."

Proiectul rămâne, deci, un succes, mai ales având în vedere faptul că în luna octombrie se aniversează 10 ani de la prima serie de audiții dedicate publicului format din clienții grăbiți ai hipermarket-urilor și mall-urilor.


Reportaj realizat de Petre Fugaciu