Astăzi am doi invitați și-mi face plăcere să-i prezint. Ei sunt colegii noștri, Monica Isăcescu și Ștefan Costache. Bine ați revenit în acest studio! Bănuiesc că vă simțiți ca acasă.

Ștefan Costache: Absolut! Mai bine decât acasă. Mulțumim pentru invitație.

Spuneam că-mi face plăcere să vă am alături pentru că, în primul rând, suntem colegi de destul de mulți ani și, în al doilea rând, pentru că vreau să vă felicit pentru premiul acordat de AFCN (Administrația Fondului Cultural Național). Felicitări, Monica! Felicitări, Ștefan!

Monica Isăcescu: Mulțumim foarte mult.

Premiul acesta este acordat pentru proiecte cultural-muzicale, în cazul vostru, și voi lucrați la proiecte muzicale de mult timp. Din 2010, dacă nu mă înșel.

Ștefan Costache: Da, atunci am început cu Zilele Lipatti, un festival.

Și cum a fost atunci? Cum este acum?

Monica Isăcescu: Am câștigat experiență. De la fiecare proiect am mai învățat ceva nou. Așa că, sigur, subiectul nostru principal în primii ani a fost Dinu Lipatti. Am făcut multe lucruri legate de personalitatea acestui mare pianist și compozitor, începând cu cele două festivaluri Zilele Lipatti, continuând cu un site trilingv (română, engleză și franceză) - un site foarte folositor dacă stăm să ne gândim la câte vizualizări există din afara granițelor României, simpozioane Lipatti, simpozioane de muzicologie și volume de corespondență Lipatti...

Ștefan Costache: Două volume de aproape o mie de pagini.

Monica Isăcescu: Deci, acestea au fost proiectele noastre.

Cam câte ați făcut din 2010 până acum? Sunt aproape 13 ani, nu?

Ștefan Costache: ...13 cu noroc!

Anul acesta a fost cu noroc, nu?

Monica Isăcescu: Absolut! A venit cu două premii, așa că putem spune că, într-adevăr, am avut noroc.

Din câte proiecte ați făcut până acum, care vă este cel mai drag, cel mai apropiat de suflet, dacă aveți vreunul, sau fiecare proiect este special în felul lui?

Monica Isăcescu: Evident că în momentul în care te implici într-un proiect, acela îți este cel mai apropiat de suflet. Fiecare dintre ele, atunci când l-am pornit, l-am pornit cu sufletul și, deci, nu au fost lucruri de conjunctură sau mai știu eu ce. Le-am făcut pentru că am simțit această nevoie. Le-am simțit a fi justificate în contextul cultural românesc, așa cum au fost proiectele Lipatti. Am continuat cu proiectul Case de muzicieni, despre care am mai vorbit aici, la Perpetuum. Au mai fost și alte proiecte adiacente, iar acum...

Mie mi se pare foarte interesant acest proiect Case de muzicieni pentru că deschide o poartă, o cale către turismul cultural, care la noi este foarte timid deschisă din păcate.

Monica Isăcescu: Așa l-am și gândit. În afară de site-ul Case de muzicieni, pe care se găsesc articole despre casele în care au locuit muzicieni importanți ai Bucureștiului și cei din județul Timiș, deocamdată, se găsesc biografii ale acestor muzicieni, există și o hartă implementată în google maps, pe care oricine o poate folosi și să plece la plimbare prin București în căutarea acestor case. Anul trecut, acestei părți din online i-am adăugat și hărți ilustrate realizate de Ana Bănică, o tânără și foarte talentată artistă. Așadar, hărțile există și într-un format fizic; au fost distribuite gratuit prin intermediul librăriilor. Așa că asta încercăm să facem, să încurajăm turismul cultural-muzical.

Proiectul premiat acum câteva zile a avut ca partener Radio România Muzical. Să le reamintim ascultătorilor despre ce este vorba.

Ștefan Costache: La întrebarea asta, care e cel mai drag proiect al dumneavoastră, starurile rock răspund "Cel mai recent!", evident. Dar, în cazul ăsta, răspunsul e oarecum nuanțat, pentru că a fost vorba de ceva foarte special, de lied - o zonă foarte nișată din muzica clasică. Nu numai că este muzică de cameră, este muzică petnru voce și pian. Și nu numai că este lied, este vorba despre lied modern și contemporan; începând cu Enescu și ajungând până la Myriam Marbe și Violeta Dinescu. Inclusiv Ana Giurgiu-Bondue a semnat o lucrare de pe acest CD, care cuprinde 19 lucrări, 40 de minute de muzică. Însă am plecat de la ideea, așa cum a gândit Sting, spre exemplu, când acum niște ani de zile a venit în România cu un proiect de cântece de Purcell despre care spunea că erau hiturile pop ale secolului al XVII-lea (a cântat cu Edin Karamazov la lăută)... și a demonstrat atunci că un cântec este cea mai directă formă de adresare muzicală. Asta a fost și premisa noastră. Și, plecând de la acest semn de întrebare, dacă vom reuși sau nu, iată că, treptat, a fost validat proiectul începând cu faptul că a primit finanțare din partea AFCN, s-a concretizat printr-un CD, ceea ce nu e puțin lucru. El a fost luat de la zero, într-o săptămână au fost înregistrate cele 19 lucrări, și aici merită mulțumiri colegii de la Radio România care s-au ocupat de partea de înregistrare propriu-zisă - Lucian Zbarcea, Dan Corjos. Și apoi a urmat seria de recitaluri care, practic, a contat foarte, foarte mult, în afară de distribuția internațională a acestui album, pentru că premiul se cheamă "Cooperare culturală internațională". Deci, iată argumentele pentru care e un proiect foarte drag.

Monica Isăcescu: Aș vrea să punctez aici câteva lucruri apropo de această cooperare culturală internațională. În prim-planul proiectul au stat, evident, cele două muziciene - soprana Laura Tătulescu și pianista și compozitoarea Ana Giurgiu-Bondue. Ambele au cariere internaționale. Știm despre Laura Tătulescu, a rămas memorabilă colaborarea ei cu regizorul Woody Allen în America, pentru spectacolul Gianni Schicchi. Deci, iată, vorbim despre o artistă cu o anumită anvergură. La fel și Ana Giurgiu-Bondue, care este stabilită în Franța și a avut multe succese și pe linia componistică, și pe cea pianistică. Evident că numele lor au deschis multe căi și acest proiect a beneficiat de o anumită deschidere din partea partenerilor din Franța și din Germania.

De pildă, Institutul "Sophie Drinker" din Bremen a oferit pentru prima oară acces la manuscrisele liedurilor lui Myriam Marbe, care au fost, în acest fel, pentru prima oară înregistrate și, iată, au apărut pe disc.

Universitatea din Oldenburg a inclus recitalul celor două muziciene într-o serie de mare succes a lor, "Concerte în dialog". Apoi, o altă fundație din Germania, "Mariann-Steegmann", ne-a oferit un grant pentru a realiza cercetarea de tip muzicologic de care m-a ocupat și al cărei rezultat se regăsește în booklet-ul cd-ului. Am avut mult de cercetat în privința temei care a unit toate lucrările despre care a vorbit Ștefan, și anume ideea de tăcere tradusă în muzică. De obicei, vorbim despre tăcere=pauză. Ei, nu, nu despre asta era vorba, ci era vorba despre felul în care compozitorii români au învestit tăcerea cu anumite semnificații poetice, cu anumite semnificații muzicale. Pentru că nu toate tăcerile sunt la fel, se poate face un adevărat dicționar al tăcerilor și... cam asta am încercat să facem, incluzând pe acest disc diferite forme pe care le ia tăcerea atunci când ea este înconjurată de sunete.

Aș vrea să intrăm puțin în bucutăria producției de proiecte și să vă întreb cât de greu sau cât de ușor este să faci un proiect cultural în România de azi?

Monica Isăcescu: Cred că este o meserie în sine. Adică, este o meserie care se învață.

Ce calități trebuie să ai ca să pui în pagină și apoi să pui și în practică un proiect?

Monica Isăcescu: Există un soi de management, evident. Vorbim de management cultural, vorbim despre crearea unei echipe. Am spus de multe ori și voi repeta asta, cred că cel mai important este să ai echipa potrivită. Nimeni nu poate reuși de unul singur, indiferent cât de talentat și de specializat ar fi. Noi avem o echipă excelentă, alcătuită din profesioniști. O parte dintre ei o cunoști, sunt colegii noștri aici, la Radio România Muzical. Dacă îmi dai voie, îi voi și aminti. Este vorba despre Larisa Clempuș, Andreea Kiseleff, Ioana Marghita; sunt colegele noastre care se ocupă de partea de muzicologie... Petre Fugaciu. Așadar, trebuie să formezi o echipă. Și această echipă nu se formează ușor, nu se formează de acum pe acum, ci s-a sudat în ani și ani, din 2010 până în acest moment.

Apoi, sigur că întotdeauna trebuie să fii pregătit pentru dificultățile pe care le pune un proiect cultural. Problemele financiare nu sunt întotdeauna cele mai grave. De exemplu, am avut de traversat pandemia și am organizat și în acea perioadă proiecte culturale. Trebuie tot timpul să te reinventezi, tot timpul să găsești soluții...

Ștefan Costache: Și te lovești tot timpul de situații pe care nu le-ai mai întâlnit, așa cum e partea tehnică de a obține autorizarea unui cd, spre exemplu... cum relaționezi cu oamenii care imprimă acel cd... faci față unor situații cu care nu te-ai mai întâlnit și din care înveți foarte multe.

Evident, și capeți experiență. Și pentru că vorbim de experiență, bănuiesc că nu vă opriți aici. Continuați să faceți și alte proiecte? Puteți să ne spuneți ceva ce aveți în plan?

Monica Isăcescu: Eu ce pot să spun este că acest premiu pe care Administrația Fondului Cultural Național ni l-a oferit este un imbold absolut. Vorbim totuși despre o instituție care este principalul finanțator public al ofertelor culturale. M-a bucurat acest premiu. Nu pot să spun că nu ni l-am dorit, dar...

Ștefan Costache: E de punctat și că, din punct de vedere statistic, proiectele muzicale sunt radical minoritare în cadrul premiilor.

Monica Isăcescu: Da, din 11 premii, doar 2 au fost pentru zona muzicală, unul fiind al nostru. Juriul a fost alcătuit din artiști independenți care au excelat în domeniile lor. Sunt cei care au câștigat premii AFCN în anul anterior. Așadar, faptul că ei au crezut în noi...

Deci, poate la anul vor fi și alte proiecte muzicale, dat fiind faptul că voi veți fi în juriu, nu?

Monica Isăcescu: Să vedem ce va hotărî AFCN-ul. Însă, sigur că lucrul acesta te încurajează, te face să crezi că ai ceva de spus, ceva coerent, ceva consistent. Este, poate, complimentul care ne-a bucurat cel mai tare - faptul că ni s-a spus că facem proiecte consistente. Așa că, sigur! Avem idei, unele sunt deja plecate, sunt multe lucruri de făcut, însă și timpul este limitat așa că, deocamdată, Gabi, dă-ne voie să mai ținem puțin pentru noi ceea ce vrem să facem în perioada imediat următoare și să ne promiți că ne inviți și data viitoare să-ți mai povestim.

Nu numai când luați premii, ci și când lansați un proiect. Eu vă promit că o să vă invit. Monica, Ștefan, eu vă felicit pentru acest premiu AFCN și vă doresc să aveți energia și inspirație necesare pentru a face și alte proiecte interesante!